Sentința civilă nr. 1724/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚE CIVILĂ NR. 1724/2013
Ședința publică din data de 14 iunie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC
S., la solicitarea lichidatorului desemnat de către O.R.C. C. în baza Legii nr. 31/1990, Cabinetul Individual de Insolvență R. A. D., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă lichidatorul judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, practician în insolvență R. A. D., lipsind creditorul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 7 iunie 2013, raportul privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor, împreună cu un set de acte anexe și la data de 12 iunie 2013, o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1364/2013 pronunțată la data de 10 mai 2013.
Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada publicării raportului de activitate în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 10425/_, pe care-l susține și oral și solicită admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1364/2013, precum și un nou termen de judecată în vederea continuării procedurii și a distribuirii sumelor aflate în contul unic de lichidare în favoarea celor 2 asociați ai debitoarei.
Judecătorul sindic, reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1364/2013 pronunțată la data de 10 mai 2013 și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_, sala 249, ora 8,00, termen dat în cunoștință lichidatorului judiciar, pentru când acesta va depune la dosar raportul de activitate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată și dovada publicării lui în Buletinul procedurilor de insolvență la termen.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că potrivit art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006, atribuția judecătorului sindic este și "confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum și a onorariului negociat. Dacă nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar";.
Raportat la aceste prevederi legale, judecătorul sindic reține că pentru confirmarea lichidatorului judiciar este necesar ca acesta să fi fost desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, iar pentru confirmarea onorariului lichidatorului judiciar este necesar acordul în acest sens a adunării creditorilor sau a creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor. Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză și în ceea ce privește onorariul lunar al lichidatorului judiciar, raportat la hotărârea adunării generale a creditorilor debitoarei din_, împotriva căreia nu au fost
formulate contestații în termenul prevăzut de art. 14 alin. 8 din Legea nr. 85/2006, și care a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență cu mai mult de trei zile înainte de data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv în BPI nr. 10912/_ .
Astfel, cu toate că la termenul de judecată din_, judecătorul sindic a rămas în pronunțare cu privire la cererea de confirmare a lichidatorului judiciar și cu privire la cererea de confirmare a onorariului negociat de acesta cu unicul creditor al debitoarei, totuși prin sentința civilă nr. 1364/2013 pronunțată la acea dată în dosarul de față, a confirmat pe lichidatorul judiciar CII R. A. D. al debitoarei S.C. U. S.R.L. și a confirmat onorariul lichidatorului judiciar CII R. A. D. al debitoarei S.C. U. S.R.L., de succes, de 8% fără TVA din sumele atrase în contul de lichidare, cu condiția ca întreaga creanță înregistrată să fie recuperată și achitată, în caz contrar lichidatorul judiciar urmând să solicite acordarea onorariului din fondul special de lichidare, fără a se pronunța și asupra confirmării onorariului lunar al lichidatorului judiciar.
În consecință, reține că în cauză sunt întrunite condițiile art. 281 ind. 2 alin. 1 Cod proc.civ., astfel că în baza acestui temei legal și a celorlalte alineate ale aceluiași articol de lege, și în baza art. 11 lit. d din Legea nr. 85/2006, constatând că prin hotărârea adunării generale a creditorilor debitoarei din_ a fost aprobat și un onorariu lunar pentru lichidatorul judiciar, va admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1364/2013 pronunțată la_ de T. Specializat C. în dosarul nr._, formulată de lichidatorul judiciar CII R. A.
D. al debitoarei S.C. S.C. U. S.R.L. și va completa dispozitivul sentinței menționate în sensul confirmării și a onorariului lichidatorului judiciar CII R. A. D. al debitoarei S.C. U. S.R.L., de 800 lei lunar, la care se adaugă TVA, cu condiția ca întreaga creanță înregistrată să fie recuperată și achitată, în caz contrar lichidatorul judiciar urmând să solicite acordarea onorariului din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1364/2013 pronunțată la_ de T. Specializat C. în dosarul nr._, formulată de lichidatorul judiciar CII
R. A. D. al debitoarei S.C. S.C. U. S.R.L.
Completează dispozitivul sentinței civile nr. 1364/2013 pronunțată la_ de T. Specializat C. în dosarul nr._ în sensul că confirmă și onorariul lichidatorului judiciar CII R. A. D. al debitoarei S.C. U. S.R.L., de 800 lei lunar, la care se adaugă TVA, cu condiția ca întreaga creanță înregistrată să fie recuperată și achitată, în caz contrar lichidatorul judiciar urmând să solicite acordarea onorariului din fondul special de lichidare.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_, sala 249, ora 8,00.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
V. LAURA OROS A. Z.
Red./Dact./O.V.L./3ex./_
← Sentința civilă nr. 737/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 116/2013. Procedura insolvenței → |
---|