Sentința civilă nr. 1837/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECLIAZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.1837

Ședința Camerei de consiliu din data de 21 iunie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - A. V.

S-a luat în examinare cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de debitoarea SC A. S., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză, se constată lipsa debitoarei. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost depuse oferte de preluare a poziției de administrator judiciar în prezenta cauză de către:

CII CREMENE SIMION, la data de 20 iunie 2013

REDRESARE LICHIDARE SPRL, la data de 20 iunie 2013 Judecătorul sindic constată că este competent general, material și

teritorial să judece prezenta cauză și, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea inregistrata la data de 23 aprilie 2013, sub nr. de mai sus, debitoarea SC A. S. a solicitat instantei sa dispuna deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata in ce o priveste si numirea in calitate de lichidator judiciar provizoriu a practicianului in insolventa OMNIA SOLV IPURL.

In sustinerea cererii, debitoarea a aratat, in esenta, ca se confrunta cu o situatie economica dificila, iar datoriile societatii mai vechi de 90 zile se ridica la suma totala de 578.719,39 lei. Din analiza conturilor si a registrului de casa al debitoarei reiese faptul ca aceasta este in stare de insolventa asa cum este definit termenul de art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, fiind evidenta disproportia intre fondurile banesti disponibile si obligatiile de plata scadente.

In drept, au fost invocate prevederile art. 1, 26-28, 32, 34, 47 din Legea

nr.85/2006.

Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, judecatorul sindic

retine urmatoarele

:

Dispozitiile art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006 definesc insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, insolventa fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor (lit.a) si iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei (lit.b).

Potrivit dispozitiilor art. 249 din Noul Cod de procedura civila, incidente in prezenta cauza in raport de prevederile art.24 din acelasi act normativ si art.3 al.1 din Legea nr.76/2012, precum si in raport de data inregistrarii cererii, cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege. In temeiul acestor prevederi legale, judecatorul sindic retine ca debitoarea avea obligatia de a face dovada starii de insolventa in ce o priveste, respectiv dovada faptului ca nu detine fonduri banesti disponibile cu ajutorul carora

sa fie in masura sa asigure achitarea unor creante pretinse de creditori, certe, lichide si exigibile. Aceasta proba se impunea a fi facuta cu inscrisurile prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006, dispozitiile mentionate stabilind in mod expres actele pe care debitoarea este obligata sa le anexeze cererii de deschidere a procedurii insolventei cu care a investit instanta.

In cauza dedusa judecatii nu s-a facut insa dovada starii de insolventa. Astfel, la dosarul cauzei s-a depus bilantul prescurtat pentru anul 2012 si contul de profit si pierdere pentru acelasi an. A fost depusa o balanta de verificare aferenta lunii mai 2013, care insa nu a fost insusita de debitoare prin semnatura reprezentantului sau legal si aplicarea stampilei, fiind lipsita de orice relevanta probatorie.

Este real ca debitoarea a depus la dosar extrase de cont, lista privind bunurile societatii debitoare, lista privind conturile bancare ale debitoarei, lista privind creditorii, extras din registrul de casa pe luna mai 2013, insa dispozitiile art.28 din Legea nr.85/2006 stabilesc in mod explicit inscrisurile care trebuiesc atasate cererii de deschidere a procedurii insolventei si care fac dovada insolventei pretinse de catre debitoare, acte care nu au fost depuse in intregime, iar actele contabile depuse la dosar reflecta situatia financiara a societatii pe o perioada anterioara, insa nu si perioada pe care legiuitorul a avut-o in vedere ca definitorie pentru declararea insolventei societatii.

Fata de considerentele mai sus expuse, apreciind ca in cauza nu sunt intrunite cerintele prevazute de art.27 si 32 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va respinge cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de debitoarea SC A. S., ca fiind neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Respinge cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de debitoarea SC A. S. cu sediul in C. N. str.G. A. nr.19 jud.C. .

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 21 iunie 2013.

JUDECATOR SINDIC:

GREFIER:

M. C. B.

A.

V.

Red./dact./MCB/3ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1837/2013. Procedura insolvenței