Sentința civilă nr. 1840/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1840/2013
Ședința publică din 11 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U., judecător-sindic
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de lichidator V. C. I. împotriva debitorului S. N. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu s-au formulat alte cereri, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților reține cauza în pronunțare.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. de mai sus, lichidatorul V.
C. I. a solicitat, în temeiul art. 260 alin.4 din Legea nr. 31/1990 rep., privind societățile comerciale, deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoarea S.C. N. S., cu precizarea că această societate comercială a fost dizolvată în baza prev. art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990, prin Rezoluția nr. 508987/_ a judecătorului delegat la ORC și s-a admis cererea AFP B. de numire a lichidatorului care să continue procedura de lichidare.
Petentul a mai menționat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin.2 lit. c, pct. 1-4 și lit. e din Legea nr. 85/2006, astfel că se impune deschiderea procedurii simplificate a falimentului față de debitoare, cu precizarea că aceasta are o datorie de 120 lei față de Administrația Finanțelor Publice.
Analizând însă condițiile limitativ reglementate pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței la cererea debitorului reprezentat de către lichidatorul judiciar, instanța apreciază că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Creanța AFP de 120 lei este o sumă mai mică chiar decât capitalul social minim de 200 lei conform normelor în vigoare la momentul înființării societății comerciale, sumă care ar acoperi cuantumul creanței invocate.
Scopul procedurii insolvenței, prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006 este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitoareo aflată în insolvență însă pentru a acoperi o creanță de 154 lei costurile cu procedura ar fi substanțial mai mari.
Este real că art. 260 alin.4 din Legea nr. 31/1990 rep., privind societățile comerciale prevedere că lichidatorul desemnat pentru lichidarea societății comerciale
1
dizolvate este obligat să ceară deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, ceea ce teoretic este posibil și prin prisma disp. art. 1 alin.2 lit. c și e din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Aceste dispoziții legale trebuie, însă corelate cu disp. art. 2 din același act normativ și care ar justifica într-o manieră logică existența unei stări de insolvență a debitoarei.
În practică s-a statuat că maniera optimă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvență a debitorului nu a fost dovedită datorită cuantumului modic al creanței, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006.
Față de aceste considerente, în temeiul dis part. 11 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței se va respinge ca neîntemeiată cererea lichidatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de lichidatorul V. C., cu sediul în B., str. V. G., nr. 44, jud. B. Năsăud, pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței privind pe debitoarea S.C. N. S., cu sediul social în localitatea B., str. A. B., nr. 5, sc. B, ap. 6, jud. B. Năsăud, CUI
, nr. de înregistrare la ORC J_ .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. L. C. A.
red. UI/dact ALC, 4 ex. _
2
← Sentința civilă nr. 725/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 308/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|