Sentința civilă nr. 308/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.308/2013

Ședința publică din data de 1 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: M. C. B. GREFIER: C. P.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC E. RO S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar Pheonix O. IPRUL, practician în insolvență d-na M. Mălăescu, cu delegația de reprezentare depusă la dosar la acest termen, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:

în data de 17 decembrie 2012 cerere de admitere a creanțelor bugetare formulată de DGFP C. în reprezentarea AFP C. -N., cu acte anexă;

în data de 19 decembrie 2012 raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei;

în data de 21 decembrie 2012 administratorul judiciar a înaintat la dosar: dovada calității de administrator statutar al debitoarei a d-nei Fărcaș Gheorghina și a domiciliului acesteia, pe adresa căreia a fost transmisă notificarea privind propunerea de intrare a debitoarei în procedura simplificată a falimentului; dovada transmiterii notificărilor privind propunerea de intrare a debitoarei în procedura simplificată a falimentului către societatea debitoare și către creditorul ce a solicitat deschiderea procedurii, cu mențiunea că propunerea va fi supusă dezbaterii în ședința din data de 1 februarie 2013, împreună cu dovada publicării în BPI a acestei notificări;

în data de 11 ianuarie 2013 raportul privind verificarea creanțelor declarate împotriva averii debitoarei; în aceeași dată, tabelul preliminar al creanțelor, împreună cu procesul verbal de afișare a acestuia la ușa instanței;

în data de 21 ianuarie 2013 dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr.570 din data de 14 ianuarie 2013 a sentinței de deschidere a procedurii insolvenței în formă generală nr.4227/16 noiembrie 2012 pronunțată de judecătorul sindic în prezentul dosar;

în data de 24 ianuarie 2013 administratorul judiciar a înaintat la dosar procesul verbal al Adunării Creditorilor debitoarei din data de 23 ianuarie 2013, ședința având pe ordinea de zi: prezentarea măsurilor efectuate de la deschiderea procedurii; prezentarea activului și pasivului debitoarei; desemnarea Comitetului Creditorilor și a Președintelui Comitetului; prezentarea și aprobarea concluziilor raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la încetare de plăți; aprobarea ofertei financiare a administratorului judiciar și confirmarea acesteia; diverse;

în data de 29 ianuarie 2013, înaintat la dosar și pe fax, raportul de activitate al administratorului judiciar întocmit potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.85/2006 cu acte anexă, raportul fiind depus și în format electronic.

Reprezentanta administratorului judiciar depune la dosar extrase din Buletinele procedurilor de insolvență nr.1753 din data de 30 ianuarie 2013 și nr.1773 din 30 ianuarie 2013 pentru a face dovada publicării raportului de activitate întocmit pentru acest termen și a tabelului preliminar al creanțelor.

Reprezentanta administratorului judiciar arată că în cuprinsul raportului de activitate a formulat propunere de trecere a debitoarei în procedură simplificată dat fiind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 alin.2 lit. c

1

pct. 1, 2 și 4 din Legea nr.85/2006. Menționează că a fost convocată Adunarea Creditorilor care a confirmat administratorul judiciar, stabilind și onorariul acestuia.

Judecătorul sindic, în baza dispozițiilor art.11 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, va confirma administratorul judiciar desemnat de către Adunarea Creditorilor din data de 23 ianuarie 2013, P. O. I., conform procesului verbal al Adunării Creditorilor încheiat la aceea dată și va încuviința onorariul acestuia de 350 lei/lună, aprobat prin aceeași hotărâre a Adunării Creditorilor.

Judecătorul sindic va proroga pronunțarea asupra definitivării tabelului de creanțe și va reține cauza în pronunțare asupra propunerii administratorului judiciar privind trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată. Stabilește termen în vederea examinării stadiului procedurii pentru data de 17 mai 2013, sala 249, ora 11.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentinta civila nr.4227/_, T. Specializat C. a dispus la cererea creditoarei D. G. A F. P. C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., deschiderea procedurii insolventei in forma generala impotriva debitoarei SC E. RO S., fiind desemnat administrator judiciar provizoriu SP P. O. I. .

De asemenea, judecatorul sindic retine ca prin raportul depus la dosar la data de 4 decembrie 2012 administratorul judiciar SP P. O. I. a propus intrarea debitoarei SC E. RO S. in faliment in procedura simplificata, aratand ca aceasta se incadreaza in criteriile prevazute de art. 1 al. 2 lit. c pct.1, 2 si 4 din Legea nr.85/2006, intrucat nu detine nici un bun in patrimoniu, iar sediul nu corespunde adresei din Registrul Comertului.

Examinand raportul de activitate intocmit de administratorul judiciar si actele depuse in probatiune, judecatorul sindic constata ca societatea debitoare nu detine bunuri in proprietate, dupa cum reiese din adresa nr.369208/496/_ emisa de Municipiul C. N. - D. de Impozite si Taxe Locale, si nici conturi deschise la unele unitati bancare, dupa cu rezulta din adresele emise de Banca Comerciala Carpatica, UniCredit Tiriac Bank SA, CEC BANK SA. De asemenea, corespondenta emisa pe numele societatii debitoare a fost restituita administratorului judiciar cu mentiunea "destinatar mutat de la adresa";, devenind atfel incidente dispozitiile art. 1 al.2 lit.c pct.1 si pct.4 din Legea nr. 85/2006. Totodata, se constata ca in cauza propunerea de intrare in faliment in procedura simplificata a fost notificata in conditiile prevazute de art. 54 al.2 din Legea nr. 85/2006, fiind publicata si in Buletinul procedurilor de insolventa.

In conditiile expuse, judecatorul sindic apreciaza ca sunt incidente prevederile legale care reglementeaza intrarea debitoarei in faliment, in procedura simplificata, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art. 54 al. 5 din Legea nr.85/2006 va fi incuviintata propunerea formulata de catre administratorul judiciar si se va dispune, in temeiul art. 107 lit. D raportat la art. 1 al.2 lit.c pct.1 si pct.4 din acelasi act normativ, intrarea in faliment in procedura simplificata a debitoarei SC E. RO S., precum si dizolvarea societatii debitoare, conform art. 107 al.2.

In temeiul prevederilor art. 107 al.2 lit. c din Legea nr. 85/2006, va confirma in calitate de lichidator judiciar pe PHEONIX O. SPRL, care va indeplini atributiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006.

In temeiul art. 109 alin.1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment a creditorilor notificati, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

2

DISPUNE:

SPRL.

Admite cererea formulată de administratorul judiciar PHEONIX O.

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC E.

RO S., cu ultimul sediu cunoscut in C. N., str.D. bloc XIII ap.77 jud.C., și confirmă în calitate de lichidator judiciar pe PHEONIX O. SPRL, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune dizolvarea debitoarei SC E. RO S. .

Dispune notificarea, de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr.85/2006.

Constata fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 17 mai 2013, sala 249, ora 11,00.

Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 1 februarie 2013.

JUDECATOR SINDIC: GREFIER:

M. C. B. C. P.

Red./dact./MCB/3ex/_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 308/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)