Sentința civilă nr. 1944/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1944/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 03 iulie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER A. B.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate C. M. E., în calitate de lichidator desemnat în condițiile Legii nr. 31/1990 pentru debitoarea SC C. C. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, practicianul în insolvență, d-na C. a Eva, cu delegație depusă la dosar la acest termen de judecată.
Procedura este legal îndeplinită, judecarea cauzei s-a făcut fără citarea debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la data de 25 iunie 2013, de către lichidatorul debitoarei înscrisurile doveditoare, certificate cu originalul.
Reprezentanta lichidatorului depune la dosar un extras de pe site-ul M. ului Finanțelor Publice privind bilanțul contabil al debitoarei și dovada comunicării către bănci cu privire la solicitarea de a preciza dacă societatea figurează cu conturi curente deschise și dacă există sume în sold. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Neformulându-se alte cereri, judecătorul sindic acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta lichidatorului solicită admiterea cererii astfel cum aceasta a fost formulată și pe cale de consecință deschiderea procedurii în formă simplificată a falimentului, cu desemnarea în calitate de lichidator judiciar a
C. M. E. . Arată că debitoarea se află în stare de lichidare și nu face față obligațiilor sale comerciale; datoriile sale sunt certe lichide și exigibile, cu o vechime mai mare de 90 de zile către bugetul de stat în valoare de 4769 lei așa cum rezultă din fișa sintetică . În fapt, societatea este dizolvată înainte de formulării prezentei cereri. Din adresa emisă de către Primăria Municipiului C. -N. rezultă că societatea nu figurează cu bunuri înregistrate în evidențele fiscale și nici cu debite la bugetul de stat. Apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1(2) din Legea nr.85/2006, debitoarea aflându-se în stare de încetare de plăți, solicită admiterea cererii.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC C. C. S., prin lichidator C.I.I. M. E., a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unor debite certe, lichide și exigibile, cu o vechime mai mare de 90 de zile către bugetul de stat.
Față de cele învederate, debitoarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 27 din Legea nr.
85/2006.
Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către
lichidatorul acesteia, în considerarea disp. art. 52 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Astfel, lichidatorul judiciar, titular al cererii formulate, are calitatea de reprezentant legal a societății debitoare, fiind desemnat de către judecătorul delegat la Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj prin încheierea nr. 13999/_ pronunțată în dosarul nr. 78295/2009, societatea debitoare fiind în lichidare potrivit prev. art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ca atare, văzând că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoarea SC C. C. S. prin reprezentant legal, lichidator C.I.I. M. E. și va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată.
În temeiul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 85/2006, numește lichidator judiciar provizoriu C.I.I. M. E.
, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege și îndeplinește condițiile cerute de art. 19 alin.1 din Legea nr.85/2006 și a solicitat desemnarea sa în cauză.
De asemenea, judecătorul sindic va dispune, în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006, ca debitorul să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 28 alin.1 din lege, cu mențiunea că refuzul debitorului constituie infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006 și de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din același act normativ, potrivit disp. art. 32 alin.2 teza I.
Potrivit dispozițiilor art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin.1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.
1
Se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, potrivit art. 44 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar provizoriu sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu.
Se va stabili termenul limită pentru depunerea de către creditori a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 24 iulie 2013.
În baza art. 62 din Legea nr. 85/206 se va fixa termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la 7 august 2013, termenul limită de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 27 august 2013, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art.73 alin.2 din Legea nr.85/2006 și pentru definitivarea tabelului de creanțe la 18 septembrie 2013.
În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii și de a se prezenta la fiecare termen din procedură.
Se va stabili termen în vederea verificării stadiului procedurii, soluționării eventualelor opoziții și pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de 18 septembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de petenta debitoare SC C. C. S. prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "M. E. ";, cu sediul în C. -N., str. Peana, nr. 18, bloc V6, ap. 50, jud. C., CUI 18953913, J-_, pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Dispune deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată a debitoarei SC C. C. S., CUI 18953913, J-_ .
Numește lichidator judiciar provizoriu pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "M. E. "; care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr.
85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 7 august 2013, termenul
limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 27 august 2013, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 18 septembrie 2013.
Stabilește termenul limită pentru formularea opozițiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței pentru data de 24 iulie 2013.
Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii, a soluționării eventualelor opoziții și definitivarea tabelului de creanțe la data de 18 septembrie 2013, sala 249, ora 11.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2013.
JUDECATOR SINDIC, GREFIER,
C. G. A. B.
Red.CG/MM 9 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 1194/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1962/2013. Procedura insolvenței → |
---|