Sentința civilă nr. 1982/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1982/2013
Ședința publică din 5 noiembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC Amalgan S. , cu sediul în localitatea
B., str. A. S., nr.1, județul B. -N., înregistrată la O. R. C.
B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr.5. .
Cererea pentru confirmarea planului de reorganizare propus de debitor a fost dezbătură în ședință publică din data de 22 octombrie 2013, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată, consecutiv, la data de 29 octombrie 2013 și 5 noiembrie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că:
Prin încheierea civilă nr. 19 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de T. B. -
N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată debitorul SC Amalgan S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de acesta, a fost numit administrator judiciar C.I.I.Poenar I., înlocuit ulterior de C.I.I. I. P. S., prin transferarea portofoliul activitățiilor de insolvență, conf. art. 22 și următoarele din OG nr.86/2006, Hotărarea nr.3/2007 a UNPIR.
Se reține că debitoarea a depus actele și documentele prev. de art.28 alin. l din Legea nr.85/2006, a fost întocmit tabelul preliminar și ulterior tabelul definitiv de creanță.
In termen legal administratorul special a formulat și a propus adoptarea unui plan de reorganizare judiciară în vederea continuării activității pentru plata integrală a datoriilor înregistrate față de creditori (f.93-106), arătând că în intervalul de 18 luni societatea prin activitatea ce o va desfășura va fi în măsură că achite toate creanțele înscrise în tabloul creanțelor.
Planul de reorganizare propus a indicat perspectivele de redresare în raport de specificul activității debitorului, mijloacele financiare și cuprinde măsuri care să conducă la îndeplinirea lui și în final la plata creanțelor, așa cum rezultă din programul de plăți propus de către administratorul special .
Potrivit art.101 alin.l din Legea 85/2006, un plan va fi confirmat de către judecătorul sindic dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:
A .Cel puțin jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți( din cele menționate la art.100 alin.3 din Legea 85/2006), acceptă
sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul .
Constatând că, potrivit procesului verbal al adunării generale a creditorilor din_, planul de reorganizare judiciară propus de către debitor a fost votat (f. 109-
110), instanța în temeiul art. 101 alin. l din Legea 85/2006, urmează a confirma planul de reorganizare propus de către debitor, constatând că prin planul de reorganizare propus sunt indicate perspectivele de redresare ale activității debitorului, sunt indicate mijloacele financiare și măsurile ce urmează a fi luate pentru îndeplinirea lui, iar prin programul de plăți propus prin planul de reorganizare judiciară, se asigură plata integrală a creanțelor înscrise în termenul de 18 luni.
Activitatea debitorului urmează a fi reorganizată corespunzător planului de reorganizare judiciară, se va desfășura sub conducerea administratorului special și sub stricta supraveghere a administratorului judiciar, care în exercitarea atribuțiilor va întocmi rapoarte trimestriale prin care va informa instanța și creditorii asupra modului de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin plan, asupra situației financiare a averii debitorului și a situației cheltuielilor efectuate de către acesta în desfășurarea activității. Rapoartele vor fi supuse spre avizare ședinței comitetului creditorilor iar ulterior aprobării lor vor fi înregistrate la grefa tribunalului în vederea consultării lor de către orice creditor interesat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În temeiul art.101 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței: Confirmă Planul de reorganizare judiciară a activității debitorului SC Amalgan
S.
, c
u sediul în localitatea B., str. A. S., nr.1, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr.5., propus de însuși debitorul, prin administrator special.
Dispune ca supravegherea activității debitorului, exercitată de reprezentanții săi legali,să se facă de administratorul judiciar desemnat C. individual de insolvență
I. P. S.
, cu sediul în B., str. P. I., nr.15B, județul B. -N. .
În temeiul art.106 alin.1 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar va prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii debitorului și ulterior aprobării de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi înregistrate la grefa tribunalului, fiind notificați creditorii de către administratorul judiciar, în vederea consultării rapoartelor, iar în baza alin.2 din același articol de lege, administratorul judiciar va prezenta și situația cheltuielilor pentru bunul mers al activității, în vedere recuperării acestora, potrivit art.102 alin.4,care va fi avizată de comitetul creditorilor.
Fixează termen pentru examinarea stadiului de procedură la data de 4 martie 2014.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2013.
PRESEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
← Sentința civilă nr. 1430/2013. Cererea debitorului. Faliment,... | Sentința civilă nr. 5624/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|