Sentința civilă nr. 2164/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
România
T. Specializat C. Dosar nr. unic _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 2164/2013
Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditoarea Administrația F. P. a municipiului C. -N. prin
D. G. a F. P. a județului C. împotriva debitoarei SC KH 65
S.R.L. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se observă că la dosarul cauzei s- au înregistrat oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar de către următorii practicieni în insolvență: Nicorici Silviu Pavel, S. D., Terpe M. Cristina, Redresare Lichidare SPRL, Voicu & Voicu Liquidators
I., H&B Insolv SPRL, P. O. I., Săvuș Cristian, Ember Ludovica și Zoicas Mihai. De asemenea, se constată că s-a înregistrat, în data de 8 mai 2013, din partea creditoarei, o cerere prin care solicită judecătorului sindic, desemnarea, în calitate de administrator judiciar, a lui P. O. I. în cauză, în vederea administrării procedurii de insolvență a debitoarei. Totodată, se observă că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de către creditoare, potrivit dispozițiilor art. 223, al. 3 Noul cod de procedură civilă.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțarea asupra cererii privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată în data de 2 aprilie 2013 la T. Specializat
C., creditoarea ADMINISTRAȚIA F. P. A MUNICIPIULUI C. -
N. reprezentată prin D. G. A F. P. A J. C., având sediul în C. -N., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC_, având sediul în C. -N., apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor
sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 117.243 lei, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33, al. 1 din această lege, aceasta neformulând contestație.
Analizând cererea formulată de către creditoare, judecătorul sindic observă că ea întrunește cerințele prevăzute de art. 31 coroborate cu prevederile art. 3, pct. 1, 6 și 12 și art. 1, al. 2, lit. f din Legea nr. 85/2006. Aceasta, întrucât creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar această creanță depășește valoarea prag prevăzută de lege.
Ținând cont de actele depuse la dosar de către creditoare, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 90 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 31 coroborate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, va fi desemnată, în calitate de administrator judiciar, P. O. I., ținându-se seama de ofertele de servicii depuse la dosar și solicitarea creditoarei.
Conform art. 47, al. 3 din Legea nr. 85/2006, se va dispune ridicarea dreptului debitoarei de a-și mai conduce afacerile.
În baza art. 35 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28, al. 1, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.
Se va dispune notificarea, de către administratorul judiciar, a intrării în procedura generală a creditorilor notificați conform prevederilor art. 61, al. 3, debitorului, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 6 ianuarie 2014, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de către creditoarea D. G. A F.
P. A J. C. în reprezentarea intereselor ADMINISTRAȚIEI F.
A MUNICIPIULUI C. -N., cu sediul în C. -N., Piața Avram I. ,
nr. 19, județul C., cont_ Z21620360150XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului C. -N., reprezentată prin director executiv Mihai Costin, împotriva debitoarei SC_, având sediul în C. -N., Strada B., nr. 12-14, ap. 38/a, J_, CUI 24282944.
Deschide procedura generală a insolvenței față de debitoare. O numește, ca și administrator judiciar, pe P. O. I. .
Ridică debitoarei dreptul de a-și mai conduce afacerile.
O obligă pe debitoare să depună la dosar, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, toate actele societății.
Dispune efectuarea de către administratorul judiciar a tuturor notificărilor prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
← Sentința civilă nr. 973/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 34/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|