Sentința civilă nr. 2392/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2392/2013

Ședința publică din 18 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC BÎRD_ EX S. aflată în procedura insolvenței prev. de Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Lichidatorul judiciar depune la dosar dovezile privind comunicarea, publicarea și afișarea raportului final și solicită aprobarea raportului final astfel cum a fost întocmit, a se dispune închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei din evidența registrului comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea de orice sarcini și responsabilități a persoanelor implicate în derularea procedurii prevăzute de Legea 85/2006.

Deliberând constată că :

T R I B U N A L U L

Prin sentința comercială nr.l76 din 03.02.20l0 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.l_ a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC A. M. SA privind pe debitoarea SC BÎRD_ EX S. și s-a dispus deschiderea procedurii generală a insolvenței privind pe debitoare, a fost numit lichidatorul judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor.

Prin raportul depus la dosar pentru termenul din 25.05.20l0, administratorul judiciar al debitoarei arată că, verificând activitatea societății comerciale debitoare, apreciază că activitatea acesteia poate fi reorganizată printr-un plan de reorganizare judiciară, urmare căruia să fie satisfăcute creanțele înregistrate în tabelul preliminar al creanțelor și propune prelungirea perioadei de observație.

A fost formulat de către debitoare plan de reorganizare judiciară, plan ce a fost supusă adunării creditorilor din 26.ll.2006, ocazie cu care s-a constatat conf.procesului verbal al adunării că acest plan de reorganizare nu a fost votat de către creditori.

Prin sent.com.nr. 43 din l7.0l.20ll pronunțată în dosar nr. l990/ll2/2009 a fost admis raportul administratorului judiciar, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei, a fost desemnat lichidator judiciar, au fost stabilite termenele prev.de art.62 și urm. din L.85/2006.

Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, lichidatorul apreciază că aceasta s-a datorat dificultății încasării creanțelor datorită nefinalizării lucrărilor la termenele stabilite în contracte. Imposibilitatea achitării furnizorilor, achiziționării unor produse greu vandabile, ce au condus la întârzieri în achitarea datoriilor către furnizori sau către bugetul statului. Se arată că nu au fost identificate transferuri patrimoniale supuse anulabilității în temeiul art.79-80, și nici fapte de natura celor ce atrag răspunderea patrimonială a administratorilor în sensul disp.art. l38 dinL.85/2006.

La dosarul cauzei au depus declarații de creanță, care au fost acceptate și înscrise în tabelul definitiv consolidat de creanță următorii (f.l29).

2

l. DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 5.639 lei; 2 .SC B. SA cu o creanță garantată în sumă de 67.335 lei;

Urmare valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei de către lichidatorul judiciar, s-au obținut suma de 900 lei din valorificarea singurului bun existent în patrimoniu societății, o vitrină frigorifică tip Electra. In condițiile în care, cheltuielile cu procedura au fost mai mari decât suma obținută din valorificarea bunului, nu a fost întocmit plan de redistribuire a sumelor încasate.

In aceste circumstanțe, lichidatorul judiciar a formulat raport final (f.297-298) în care se detaliază activitățile desfășurate precum și utilizarea sumelor rezultate din valorificarea patrimoniului, precum și bilanțul general, ce au fost afișate la sediul instanței, publicate în BPI și comunicate creditorilor, solicitând închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art.l32 alin.2 din L.85/2006.

Potrivit art.l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, " o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite";.

Constatând că în patrimoniul debitoarei nu mai există bunuri sau valori pentru satisfacerea integrală a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, că toate bunurile existente în patrimoniul debitoarei au fost valorificare iar creanțele recuperate, instanța urmează a admite raportul final, planul de distribuire, decontul de cheltuieli și bilanțul general ce au fost notificate creditorilor, care nu au formulat obiecțiuni, și în temeiul art.l32 alin.2 din L.nr. 85/2006, privind procedura insolvenției, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea și radierea acesteia din evidențele Of.Registrului C.

.

Va fi încuviințat decontul de cheltuieli al lichidatorului judiciar pentru suma de 3.000 lei, ce va fi achitată din contul constituit potrivit art.4 alin.4 din L.85/2006.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și O. ui Registrului C. de pe lângă T. B.

-N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun .

PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art. l32 alin.2 din L.85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC BÎRD_ EX S., cu sediul în loc.D. nr.72, jud.B. -N., înregistrată la O. Registrului C. Nr.ORC J_

,CUI RO l6527300.

Dispune radierea debitoarei din evidențele ORC B. -N. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar V. C. I. pentru suma totală de 3.000 lei ce se va achita din fondul de lichidare prev.de art.4(4) din L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.

Prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției G. a F. P. B.

-N. și Of.Registrului C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din l8 decembrie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

P. I. G. A. G.

Red/dact

PI/CR/4 ex. 24.0l.20l4

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2392/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)