Sentința civilă nr. 2398/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2398/2013
Ședința publică din 18 decembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea SC A. S. , având ca obiect cererea debitorului - Legea 85/2006 art.27 alin.5.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită prin BPI.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare asupra raportului întocmit de administratorul judiciar prin care se propune intrarea debitoarei în procedura falimentului în condițiile prev. de art. 107 lit. C din Legea 85/2006.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin încheierea civilă nr.l402 din l8.07.20l2 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.3355/112/20l2 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC A. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i- au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 05.09.20l2; de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_ ; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20.l0.20l2.
In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței, arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului. Se mai arată că au fost depuse actele și informațiile prev.de art.28 din L.85/2006, că societatea deține active, bunuri și stocuri de mărfuri ce ar permite reorganizarea activității sale în cadrul unui plan de reorganizare.
Prin sentința civilă nr. 558 din l3.03.20l3 instanța a confirmat planul de reorganizare judiciară propus de către debitoare prin continuarea activității pe o perioadă de 3 ani, constatând că planul a fost votat de una din cele două categorii de creanțe înscrise în tabelul definitiv.
Prin rapoartele trimestriale întocmite de către administratorul judiciar în conf. cu art. l06 alin.l și 2 din L.85/2006. Se arată că debitoarea nu a realizat activități și implicit venituri care să permită îndeplinirea planului de reorganizare confirmat, nerespectându-se în acest sens graficul de plăți, anexă a planului de reorganizare judiciară, motiv pentru care propune intrarea debitoarei în procedura falimentului potrivit art.l07 lit.C din L.85/2006.
A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv (f.65), care cuprinde:
l. ANAF- DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 33.039 lei;
2. SC S. P. S. cu o creanță chirografară în sumă de 46.l43,67 lei.
Propunerea de intrarea a debitoarei în procedura falimentului a fost comunicată creditorilor
(f.97 ).
Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea în condițiile în care și-a continuat
activitatea în temeiul unui plan de reorganizare, nu a făcut dovada achitării către creditori a sumelor prevăzute în programul de plăți anexă a planului de reorganizare judiciară, în temeiul art. l07 lit. C. din L.85/2006, va admite raportul administratorului judiciar și va dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, va desemna lichidator judiciar, va stabili termenele prevăzute de lege pentru desfășurarea procedurii falimentului.
Va fi desemnat lichidator judiciar D. D., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator în termen de l0
2
zile de la comunicarea hotărârii, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BI de insolvență.
In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l0.02.20l4;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.02.20l4;
Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de l0.03.20l4.
Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 15.03.20l4.
Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.
In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 02.04.20l4.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Aprobă raportul administratorului judiciar D. D., cu sediul în B., str.G. nr.7, jud.B. -N., și în consecință:
In temeiul art. l07 alin.l lit.C rap.la art. 54 alin.5 din L.85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune intrarea în faliment a debitoarei SC A. S. ,cu sediul în B., str.A. S. nr.l6, ap.20, jud.B. -N., Nr.ORC J_, CUI l9048662, în procedură simplificată .
In temeiul art.l07 alin.2 din lege,
Desemnează lichidator judiciar D. D., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.
Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI
R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor la l0.02.20l4;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.02.20l4;
Fixează termenul de depunere la tribunal a contestațiile la data de l0.03.20l4.
Fixează termen de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la l5.03.20l4 .
In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Termen pentru continuarea procedurii la 02.04.20l4. Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de l8 decembrie 20l3 . PREȘEDINTE,
Judecător-sindic | GREFIER, | ||
P. I. | G. | A. | G. |
Red/dact PI/CR/4 _
3
← Încheierea civilă nr. 1321/2013. Cererea debitorului.... | Încheierea civilă nr. 1497/2013. Cererea debitorului.... → |
---|