Sentința civilă nr. 2453/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

România

Tribunalul Specializat C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

Sentința civilă nr. 2453/2013

Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței în formă simplificată deschise față de debitoarea SC T. & C. T. S. L., județul C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar P.

O. I., practicianul în insolvență Mărginean Amalia, cu împuternicire depusă la acest termen.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate, din partea lichidatorului judiciar, în data de 29 mai 2013, procesul-verbal al ședinței de licitație publică deschisă cu strigare din 24 mai 2013, în data de 21 iunie 2013, procesul-verbal de afișare la ușa instanței a raportului asupra fondurilor și planul de distribuție, în data de 26 iunie 2013, dovada transmiterii raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire către creditorii AFP C. -

N. și SC Extruplast S. și extrasul de cont în care figurează dovada depunerii garanției aferente licitației din 24 mai 2013, depunere făcută de către Satmar L. și în data de 25 septembrie 2013, cererea de închidere a procedurii cu acte anexe.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 14297/_ a raportului asupra fondurilor și planul de distribuție și dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 15538/_ a cererii de închidere a procedurii. Nu mai are alte cereri de formulat și solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei din evidența Registrului Comerțului C., descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura, în temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 și încuviințarea plății onorariului lichidatorului judiciar pentru activitatea prestată în sumă de 3,000 lei plus TVA și a cheltuielilor făcute cu procedura, în sumă de 828,87 lei.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra propunerii formulate de către reprezentanta lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentința comercială nr. 3211/_ a Tribunalului Comercial C., a fost admisă cererea formulată de către creditoarea A. C. T. prin D. C.

, dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată

împotriva debitoarei SC T. & C. T. S. L., județul C., fiind numită, ca și lichidator judiciar, P. O. I. C. -N. .

Prin cererea depusă la dosar, în data de 25 septembrie 2013 (filele 192- 195, vol. II) lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că a notificat deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziar de largă circulație. Totodată, a fost notificată debitoarea la sediul declarat la registrul comerțului și administratorul statutar al acesteia, solicitându-se predarea actelor prevăzute la art. 28, al. 1 din Legea nr. 85/2006. În urma depunerii declarațiilor de creanță lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor, care a fost afișat la ușa instanței, comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, acesta fiind definitivat. Administratorul statutar al debitoarei a predat documentele contabile ale societății, documente din care rezultă că în patrimoniul debitoarei au fost identificate bunuri care au fost evaluate și valorificate. Consiliul local L. i-a comunicat lichidatorului judiciar faptul că debitoarea nu figurează în evidențele instituției cu bunuri impozabile. Întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri și nici disponibilități bănești în conturile bancare deschise pe numele acesteia, toate cheltuielile legate de procedură fiind suportate de practicianul în insolvență, acesta le-a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv al creanțelor să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost de acord cu avansarea sumelor necesare, motiv pentru care lichidatorul consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Referitor la cheltuielile de procedură, lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 2.366,48 lei din care, în urma valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei, a fost acoperită suma de 1.719,38 lei, astfel că solicită încuviințarea plății cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului în cuantum de 3.000 lei + TVA din fondul special de lichidare.

Judecătorul sindic, având în vedere faptul că în averea debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia, va încuviința cererile formulate de către lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, va dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC T. & C. T. S. L., județul C. și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 va fi descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

În baza art. 135 din același act normativ se va dispune notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și Oficiului

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului C., pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În baza prevederilor art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006, se va dispune plata, în favoarea lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare, a cheltuielilor făcute cu procedura, rămase neacoperite, în sumă de 828,87 lei și a onorariului în sumă de 3.000 lei + TVA.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererile lichidatorului judiciar P. O. I. desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC T. & C. T. S. L., județul C. .

Dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC T. & C.

S. L., județul C. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune plata, către lichidatorul judiciar, din fondul special de lichidare, a sumei de 828,87 lei cheltuieli făcute cu procedura și a sumei de 3.000 lei + TVA, onorariu.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

P. S. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2453/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)