Sentința civilă nr. 2485/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2485/2013

Ședința publică din 20 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind judecarea cererii de ridicare a suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare formulată de către creditoarea P. B. R. SA în cauza cu privire la debitoarea S. DS B., aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 86/2006 privind procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei

S. DS, av. Filipoaia Mihai, cu împuternicire avocațială depusă la dosar (f. 604), lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile având termenul în cunoștință, stabilit prin încheierea de ședință din data de 22 noiembrie 2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri, acordă cuvântul în fond părții prezente.

Reprezentantul societății debitoare, av. Filipoaia Mihai solicită respingerea cererii de ridicare a suspendării acțiunilor judiciare și extrajudiciare formulată de către creditoarea P. B. R. SA pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar (f. 577-580). Fără cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin Incheierea civilă 1583/_, pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._, a fost admisă atât cererea debitoarei SC DS B. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia, fiind desemnat adminmistrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență P. F. T. . în temeiul art. 34, cu aplicarea art. 11 alin. 1 litera c, din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de_, creditorul P. B. R. SA a depus la dosar o cerere (f.69,vol.I), întemeiată pe disp.art.39 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței prin care a solicitat ridicarea suspendării prev.de art. 36 din același act normativ și să se dispună plata imediată a sumelor provenite din instrumentele cesionate în favoarea băncii ,în temeiul disp.art 39 alin.1 lit.B, lit.a) și c) din lege, cu mențiunea că a depus o declarație de creanță în sumă de 151.682,13 lei, creanță rezultată din contractul de credit 62427/_ ,completat cu actele adiționale ulterioare.

In esență, s-a arătat că pentru contractul de credit menționat au fost constituite garanții, după cum urmează:

-garanție reală mobiliară / ipotecă mobiliară, drept real accesoriu ce a fost constituit asupra tuturor sumelor prezente și viitoare din conturile curente ale debitorului, deschise la P. B. R. SA prin contractul de credit menționat, garanția fiind înregistrată în favoarea băncii la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;

-cesiune de creanțe cu titlu de garanție, drept real accesoriu ce a fost constituit asupra drepturilor de creanță ale debitorului din contractele comerciale, facturi,cecuri, bilete la ordin și alte documente menționate în cuprinsul contractelor de garanție. Garanția a fost constituită prin contractul de ipotecă mobiliară asupra universalității de creanțe nr.62427.1/_ ,modificat prin actul adițional nr.1/_ și completat prin Anexele nr.1/_, nr.1/_ și nr.1/_ și a fost înregistrat în favoarea băncii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

I In aceste condiții, s-a solicitat să se constate faptul că cererea este motivată de un prejudiciu care s-ar putea crea prin menținerea suspendării prevăzute de art.36 din legea insolvenței, astfel că se impune să se dispună prin hotărâre ridicarea acestei suspendări iar sumele ce se vor încasa din decontarea instrumentelor cesionate în favoarea băncii să fie achitate direct către bancă.

La cerere s-au anexat înscrisuri (f.74-86), făcându-se trimitere și la alte acte existente la dosar, fără individualizarea acestora,precum și chitanța cu care s-a achitat taxa judiciară de timbru (f.71).

Debitoarea SC DS a depus întâmpinare (f.577-580) prin care a solicitat, respingerea cererii ca neîntemeiată cu motivarea,în esență, că creditoarea P.

B. R. SA este înscrisă în tabelul creditorilor cu suma 151.682,13 lei dar nu sunt aplicabile dispozițiile art.39 alin.l lit.B.a.și B.c din Legea nr.85/2006 invocate în cerere.

In acest sens, s-a arătat că în ceea ce privește motivul prevăzut de art.39 lit.B.a, referitor la lipsa unei protecții corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției ca urmare a diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă, s-a arătat că sumele de bani provenite din încasările viitoare sunt necesare pentru asigurarea continuării activității societății în condițiile în care urmează să propună un plan de reaorganizare iar, pe de altă parte, creditoarea este înscrisă în tabelul creditorilor cu o creanță garantată și are certitudinea că își va încasa creanța cu prioritate.

Cu privire la motivul prev.de art.39 lit.B.c.,referitor la lipsa unei protecții corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției ca urmare a lipsei unei asigurări a obiectului garanției împotriva riscului pieirii sau deteriorării s-a arătat că nici acest motiv nu subzistă întrucât sumele de bani nu pot fi folosite decât în interesul tuturor creditorilor, iar supravegherea administratorului judiciar și a judecătorului sindic sunt mijloace suficiente și eficace pentru utilizarea judicioasă a surselor financiare în vederea reușitei redresării societății, plățile anticipate neputând să se facă decât în condițiile prin plata anticipată a datoriei către bancă i se diminuează șansele de ile admise de lege.

De asemenea, s-a mai arătat că banca creditoare a reținut în mod abuziv soldul din încasări de creanțe, în sumă de 102.560,81 lei și nu permite efectuarea de plăți în interesul societății, ceea ce diminuează susținerea unui plan de reorganizare.

Examinând actele și lucrările dosarului

, prin prisma dispozițiilor legale în materie, s-au reținut următoarele:

Potrivit disp.art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor";.

Anterior deschiderii procedurii insolvenței, debitoarea a contractat un credit la banca P. B. R. SA, conform contractului de credit nr.62427/_, cu acte adiționale ulterioare și pentru garantarea restituirii împrumutului s-au constituit garanții reale mobiliare prin garanție reală mobiliară / ipotecă mobiliară, drept real accesoriu ce a fost constituit asupra tuturor sumelor prezente și viitoare din conturile curente ale debitorului, deschise la P. B. R. SA prin contractul de credit menționat, garanția fiind înregistrată în favoarea băncii la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare precum și cesiune de creanțe cu titlu de garanție, drept real accesoriu ce a fost constituit asupra drepturilor de creanță ale debitorului din contractele comerciale, facturi,cecuri, bilete la ordin și alte documente menționate în cuprinsul contractelor de garanție. Garanția a fost constituită prin contractul de ipotecă mobiliară asupra universalității de creanțe nr.62427.1/_ ,modificat prin actul adițional nr.1/_ și completat prin Anexele nr.1/_, nr.1/_ și nr.1/_ și a fost înregistrat în favoarea băncii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Potrivit art.39 alin.l din lege (l) "creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116 - 118 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă garanția sau dreptul de retenție, în una dintre următoarele situații:

B. atunci când nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției din cauza: a) diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă; c)lipsei unei asigurări a obiectului garanție iîmpotriva riscului pieirii sau deteriorării";

(subl.n.- U.I).

T. reține că motivele invocate de creditoarea garantată, respectiv cele de art.39 alin.1 lit.B.a și c care se referă la inexistența unei protecții corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției din cauza: a) diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă; c)lipsei unei asigurări a obiectului garanției iîmpotriva riscului pieirii sau deteriorării nu sunt dovedite și nu pot fi prezumate doar pentru faptul că debitoarea a intrat în insolvență.

C. oarea contestatoare nu a susținut că au încetat plățile pentru ratele de credit stabilite cu debitoarea iar din actele dosarului rezultă că aceasta din urmă încasează venituri din activitatea sa din care se asigură și plata ratelor la bancă.

Pe de altă parte, debitoarea și-a declarat intenția de reorganizare iar prin plata anticipată a datoriei către bancă i se diminuează șansele de redresare. Debitoarea s-a pronunțat în sensul că prin planul de reorganizare va asigura și plata ratelor către bancă iar faptul că creditoarea este înscrisă în tabelul de creanțe cu o creanță

garantată, este o garanție suficientă pentru ca aceasta să-și încaseze cu prioritate creanța.

Nu în ultimul rând, textul art.39 prevede valorificarea imediată,… în cadrul procedurii a bunului asupra căruia poartă garanția însă creditoarea solicită să-i fie achitate și toate sumele viitoare ce vor intra în contul debitoarei, ceea ce i-ar paraliza activitatea, posibilitatea de a depune un plan de reorganizare, ceea ce ar fi în contradicție cu scopul legii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea P. B. R. SA cu sediul în B. ,Soseaua N. T. nr.29-31, Sector 1,nr.O. J_ ,CUI 7025592, în contradictoriu cu debitoarea SC DS cu sediul în B., str.T. nr.30/F, Jud.B. -N. - în insolvență, Nr.O. J_, legal reprezentată de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență P. F. T. cu sediul în

B. str.G. nr.3. B. -N. .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic

GREFIER,

I. U.

K.

F.

Red/dactUI/FK 5 ex_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2485/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței