Sentința civilă nr. 2636/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2636/2013
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei
SS S.R.L. la solicitarea creditoarei T. L. I. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, R. S. - F. S., d-l practician în insolvență Sora Oprea Florin, cu delegație depusă la dosar la acest termen de judecată, f. 200, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 3 octombrie 2013, din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cuprinzând propunerea de trecere a debitoarei în formă simplificată;
în data de 4 octombrie 2013, din partea M. ui C. -N., cerere de admitere a creanței;
în data de 10 octombrie 2013, din partea I. C., cerere de admitere a creanței.
Reprezentantul administratorului judiciar depune la dosar raport de activitate, cu acte anexă.
La interpelarea instanței de a depune la dosar dovada notificării creditoarei care a solicitat deschiderea procedurii și a debitoarei cu privire la propunerea de trecere a debitoarei în faliment, reprezentantul administratorului judiciar arată că dovada privind notificarea creditoarei se regăsește în anexa raportului de activitate depus la acest termen de judecată, iar în ceea ce privește debitoarea, urmează să o depună.
Instanța acordă reprezentantului administratorului judiciar cuvântul asupra raportului de activitate întocmit pentru acest termen de judecată.
Reprezentantul administratorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit, solicitând instanței trecerea debitoarei în faliment în formă simplificată, având în vedere că nu i-au fost predate documentele financiar - contabile și că aceasta nu mai funcționează la sediul social menționat în evidențele Registrului Comerțului.
Instanța pune în vedere reprezentantului administratorului judiciar ca, pentru următorul termen de judecată să depună raportul de activitate și actele anexe, cu cel puțin 5 zile înainte de termen, sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare și a înlocuirii, reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 25 noiembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:
Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 3 octombrie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC S. DESIGN S. în procedura simplificată, arătând că sediul debitoarei nu mai corespunde cu cel declarat la O.R.C.
Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. c pct. 4, din Legea nr. 85/2006.
Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că, sediul debitoarei nu mai
corespunde cu cel declarat la O.R.C, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. c, pct. 4, din Legea nr. 85/2006.
Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât creditoarei SC S. DESIGN S. cât și debitoarei.
Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit.c pct. 4, lit. d și lit. f din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC S. DESIGN S., precum și dizolvarea societății debitoare.
În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar RomInsolv S. F. S. și, în consecință:
Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC SS S.R.L. și confirmă în calitate de lichidator judiciar RomInsolv S. F. S. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.
Dispune dizolvarea debitoarei SC SS S.R.L.
Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 25 Noiembrie 2013, sala 249, ora 11.00.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. H.
N.
N.
Red. 3. ex DH/LU/_
← Sentința civilă nr. 2249/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3379/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|