Sentința civilă nr. 2894/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2894
Ședința publică din_ Completul constituit din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind derularea procedurii de faliment privind debitoarea S.C. A
& Y SSR.L. V. de Sus, str.B. V. nr.27A, jud.M., înregistrată la registrul comerțului J/_, CUI 18736329, prin lichidator judiciar C. individual de insolvență B. I. S., cu sediul în Cavnic, str.Ș. nr.8, jud.M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru lichidatorul judiciar desemnat pentru falimentul debitoarei se prezintă practician în insolvență B.
I. S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul lichidatorului judiciar, desemnat pentru falimentul debitoarei, depune la dosar dovada comunicării și publicării în Buletinul procedurilor de I. a raportului cu propunerea de închiderea a procedurii și poziția creditoarei D.G.F.P. M. . Învederează judecătorului-sindic că acțiunea în răspundere a fost rămas irevocabilă, la termenul anterior a depus la dosar raport final. Solicită aprobarea raportului, închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 131 din legea insolvenței, radierea societății din Registrul Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea dreptului de executare a sentinței civile nr.1828/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ /a1 în favoarea creditorilor și aprobarea devizului privind cheltuielile cu procedura.
Judecătorul sindic având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului final :
Prin raportul final înregistrat la data de_, lichidatorul judiciar C. individual de insolvență B. I. S., cu sediul în Cavnic, str.Ș. nr.8,
jud.M. - desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. A & Y SSR.L. V. de Sus, str.B. V. nr.27A, jud.M., înregistrată la registrul comerțului J/_, CUI 18736329, a solicitat închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 131 din legea insolvenței, radierea societății din Registrul Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, cesionarea dreptului de executare a sentinței civile nr.1828/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ /a1 în favoarea creditorilor și aprobarea devizului privind cheltuielile cu procedura.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de I. nr.4954 din_, creditoarea D.G.F.P. M. prin punctul de vedere depus la dosar fiind de acord cu propunerea de închidere a procedurii.
În cauză nici creditorii și nici debitoarea nu au formulat opoziții la raport.
Văzând că nici o parte interesată nu s-a opus închiderii procedurii și că nu există bunuri în averea debitoarei, judecătorul sindic va aproba raportul lichidatorului judiciar și va dispune închiderea procedurii conform dispozitivului, cu toate consecințele ce decurg din aceasta aprobând și plata cheltuielilor cu procedura în temeiul art. 4 din Legea 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul lichidatorului judiciar C. individual de insolvență B.
I. S., cu sediul în Cavnic, str.Ș. nr.8, jud.M. și în consecință:
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 - modificată, dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. A & Y SSR.L. V. de Sus, str.B. V. nr.27A, jud.M., înregistrată la registrul comerțului J/_
, CUI 18736329.
Dispune radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului de sub J/_ .
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006-modificată, descarcă lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cesionează dreptul de executare a sentinței civile nr.1828/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ /a1, în favoarea creditorilor.
Aprobă cheltuielile cu procedura efectuate de lichidatorul C. individual de insolvență B. I. S., cu sediul în Cavnic, str.Ș. nr.8, jud.M. și dispune plata către lichidator a sumei de 3.720 lei, din fondul de lichidare U.N.P.I.R. M. .
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Se comunică lichidatorului, D.G.F.P. M. și prin Buletinul Procedurilor de I. .
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./Tehnored.J.R._ /5 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.2894
emisă la: ziua 30, luna 04, anul 2013
C ă t r e ,
- C. individual de insolvență B. I. S., cu sediul în Cavnic, str.Ș. nr.8, jud.M. ;
- D. G. a F. P. M., cu sediul în B. M., A. S. nr.2A.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.2894 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S.C. A & Y S.
S.R.L. V. de Sus, str.B. V. nr.27A, jud.M., înregistrată la registrul comerțului J/_, CUI 18736329..
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Sentința civilă nr. 2204/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 707/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|