Sentința civilă nr. 3483/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3483/2013

Ședința publică din data de: 13 decembrie 2013 Instanța este constituită:

JUDECĂTOR SINDIC - C. G. GREFIER - T. G.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC AT C. SS, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La ambele apeluri efectuate în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:

la data de_, de către lichidatorul judiciar tabel definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.

la data de_, cerere privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, cu acte în anexă, formulată de către lichidatorul judiciar.

la data de_, de către lichidatorul judiciar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol. Anexat fiind adresa nr. 1300/3/_ de la Primăria Turda, precum și publicațiile în BPI nr. 19905/_ a cererii și BPI nr. 19695/_ a Convocării adunării creditorilor.

Judecătorul sindic dispune în temeiul art. 22 aliniatul 3 din Legea nr. 85/2009 amendarea lichidatorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "D. A. " cu o amendă în cuantum de 5000 lei, având în vedere că nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei formulată de către lichidatorul judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC,

C. tată că lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ D. A. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC AT C. SS a depus la dosar la data de 25 noiembrie 2013 cererea privind închiderea procedurii, învederând judecătorului sindic faptul că în cursul derulării procedurii a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de lege și de judecătorul sindic.

Lichidatorul judiciar a arătat că în cadrul procedurii a procedat la obținerea de informații asupra istoricului debitoarei și a situațiilor financiare, notificarea societății debitoare și a administratorului statutar în vederea predării documentelor contabile și a bunurilor din patrimoniu; publicarea deschiderii procedurii de insolvență în ziarul

"Monitorul de C. ";; notificarea creditorilor bugetari; publicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență în BPI nr. 10622/_ ; notificarea intrării în faliment în procedura simplificată prin BPI nr.14650/_ ; întocmirea tabelului preliminar și definitiv al creanțelor; publicarea tabelului preliminar al creanțelor în BPI nr. 12844/_ ; publicarea tabelului suplimentar în BPI nr. 17101/_ ; întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei și publicarea acestuia în BPI nr. 13815/_ .

Lichidatorul judiciar a arătat că urmare notificărilor efectuate au fost formulate mai multe declarații de creanță din partea creditorilor, cereri care au făcut obiectul analizei din punct de vedere al stabilirii legitimității, a valorii exacte și a priorității, întocmindu-se tabelul preliminar și, ulterior, tabelul definitiv consolidat al creanțelor, care cuprinde creanțe în valoare totală de 67.966 lei.

Lichidatorul judiciar a arătat că în urma demersurilor efectuate administratorul statutar al debitoarei a predat actele contabile ale societății, astfel că a fost întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat insolvența debitoarei, în cuprinsul căruia s-a arătat că insolvența debitoarei a fost determinată în contextul crizei economice declanșată pe plan mondial în domeniul activității de construcții. S-a arătat că nu au fost identificate elemente incidente art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că lichidatorul judiciar nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii personale împotriva administratorului statutar al debitoarei.

Având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care ar putea fi valorificate în vederea obținerii de lichidități, lichidatorul judiciar le-a solicitat creditorilor implicați în procedură avansarea sumelor de bani necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, arătând că în cazul în care aceste sume nu vor fi avansate va solicita

1

judecătorului sindic să dispună închiderea procedurii falimentului în baza prev. art.131 din Legea nr.85/2006, solicitare la care nu a primit nici un răspuns.

Lichidatorul judiciar a solicitat încuviințarea cheltuielilor de procedură în cuantum de 131,80 lei și a onorariului în cuantum de 3.000 lei + TVA, plata urmând a se face din fondul special de lichidare.

Având în vedere faptul că în patrimoniul debitoarei nu există alte bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de către creditori și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia, lichidatorul judiciar apreciază că se impune închiderea procedurii de faliment și radierea societății din Registrul Comerțului C. .

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC AT C. SS și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar C.I.I. D.

A. în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 131,80 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "D. A. ANA";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC AT C. SS, J_, CUI 23119303, cu sediul în T., str. B. P. H., nr. 11, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC AT C. SS în condițiile art. 131 din Legea nr.

85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC AT C. SS din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "D. A. ANA";, în cuantum de 3.000 lei+TVA și cheltuieli de procedură nedecontate în cuantum de 131,80 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat C. . Pronunțată în ședință publică din 13 decembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. T. G.

Red.CG/MM 6 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3483/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)