Sentința civilă nr. 3566/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R o m â n i a Tribunalul Sălaj Secția Civilă Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
Sentința civilă nr. 3566
Ședința publică din 04 septembrie 2013
Completul compus din: Judecător-sindic: L. M.
Grefier: C. A.
Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura insolvenței și examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar C. L., cu sediul în C., str. P., nr. 17, jud. S., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC C. CO & LN B. SRL, cu sediul social în loc. Z., str.
T., nr. 22, ap. 1, jud. S., cod unic de înregistrare 24089154, nr. de ordine în registrul comerțului J_, pentru închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitoarei SC C. CO & LN B. SRL Z., lichidator judiciar C. L., lipsă fiind creditorul DS și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că raportul final a fost afișat al tabla instanței la data de_ .
Nefiind cereri sau excepții de formulat, judecătorul-sindic închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul debitoarei SC C. CO & LN B. SRL Z., lichidator judiciar
C. L., depune la dosar completare la raportul final prin care se modifică punctul 10 din raportul final în privința veniturilor și a cheltuielilor. Susține raportul final așa cum a fost formulat și completat în scris, solicitând aprobarea acestui raport și închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, nici disponibilități bănești, iar creditorii nu avansează sume pentru continuarea procedurii. Solicită radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului de orice sarcini și îndatoriri. Pentru activitatea desfășurată solicită plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.444,17 lei și a cheltuielilor administrative în sumă de 475,10 lei din fondul de lichidare prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic aprobă raportul final și lasă cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii insolvenței.
Judecătorul - sindic,
1
Constatând că la data de_ lichidatorul judiciar C. L. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC C. CO & LN B. SRL Z. a depus la dosar raport final prin care a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea civilă nr. 143 /C din data de_ și s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Se constată că notificarea a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3722/_, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Pentru aceste motive In numele legii Hotărăște:
În temeiul art. 131 din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului SC C. CO & LN B. SRL, cu sediul social în loc. Z., str. T., nr. 22, ap. 1, jud. S. .
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din legea privind procedura insolvenței descarcă pe lichidatorul judiciar C. L. de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, dispune notificarea prezentei sentințe părților.
Stabilește salariul lichidatorului/administratorului judiciar la suma de 3.444,17 lei, salariu ce se va suporta din averea debitoarei.
Cheltuieli de lichidare în sumă de 475,10 lei se vor plăti din contul de lichidare al UNPIR, constituit conform art.4 din L85/2006.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 04 septembrie 2013 la sediul instanței. Judecător-sindic, Grefier,
L. M. C. A.
Red. L.M./ _
Dact.C.A./_ / 6 ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
2
← Încheierea civilă nr. 3311/2013. Cererea debitorului.... | Încheierea civilă nr. 309/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|