Sentința civilă nr. 478/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 478/2013

Ședința publică din data de 18 februarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S.C. P. & P. C. S.R.L., formulate de către creditoarea S.C. T. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal, la a doua strigare se prezintă reprezentantul creditoarei, d-l avocat Lapusan Marius Rares, cu împuternicirea avocațială existentă la dosar, f. 71 lipsind reprezentantul debitoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, debitoarea S.C. P. & P. C. S.R.L. fiind citată atât prin afișare la ușa instanței, cât și prin publicarea citației în Monitorul Oficial al României, Partea a III - a.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrată la dosar, în data de 30 ianuarie 2013, din partea DM INSOLV C. IPURL, ofertă de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar.

Reprezentantul creditoarei depune la dosar dovada citării debitoarei prin Monitorul Oficial al României, Partea a III - a și arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat instanța acordă reprezentantului creditoarei cuvântul în susținerea cererii.

Reprezentantul creditoarei solicită admiterea cererii și deschiderea procedurii simplificate, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. 2 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că nu mai corespunde sediul social al debitoarei.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin cererea înregistrată la data de 30 august 2013 sub nr._ pe rolul T. ui Specializat C., creditoarea S.C. T. A. S.R.L. a solicitat instanței ca, prin cererea pe care o va pronunța în contradictoriu cu debitoarea S.C. P. & P. C.

S.R.L. să dispună deschiderea procedurii insolvenței.

În motivare, creditoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 48.488,83 de lei, constând în servicii de producție tipografică prestate pe parcursul anilor 2009-2010; creanța a fost recunoscută și acceptată integral de debitoare care a semnat în acest sens în data de_ și o convenție și un contract de fidejusiune, recunoscând și asumându-și expres debitul. Astfel, debitoarea este notoriu insolvabilă, fiind depășite toate scadențele facturilor cu mult peste 90 de zile, conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cererea a fost legal timbrată cu 120 de lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Debitoarea, deși legal citată, inițial la sediul social care figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului C., iar ulterior prin publicitate potrivit art. 95 C.p.c., însă nu a formulat contestație.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic apreciază cererea ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței se înțelege acel creditor care deține o creanță certă, lichidă, în cuantum de minim 45.000 de lei și exigibilă, de la data scadenței fiind trecute mai mult de 90 de zile.

Din facturile depuse în probațiune de creditoare coroborate cu convenția și contractul fidejusiune încheiat între creditoare și debitoare la data de_ ( filele 5-14) rezultă că debitoarea S.C. P. & P. C. S.R.L. a recunoscut și a convenit cu creditoarea sa S.C. T.

A. S.R.L. eșalonarea debitului în cuantum de 48.488,83 de lei, potrivit art. 2.1 din convenția de mai sus.

Potrivit art. 379 alin. 3-4 C.p.c. creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creață sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși

actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță

.

Raportat la textul legal de mai sus judecătorul sindic constată că devin incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 6 și 12 din Legea insolvenței, creditoarea fiind titulara unei creanțe certe, lichide, de peste 45.000 de lei și exifibile, scadența datoriei depășind, din _

, cele 90 de zile.

Pe de altă parte, debitoarea, legal citată nu a contestat debitul, astfel încât urmează a se face aplicarea prezumției de insolvență, potrivit art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, întrucât debitoarea, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, fiind o prezumție legală relativă necombătută de debitoare.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, raportat la dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. c pct. 4 din Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC P. & P. C. S.R.L.

În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin. 1 lit. c din același act normativ va desemna în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C. N. S. P. care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege.

La desemnarea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile legale mai sus citate, art. 19 alin. 1 teza finală din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

În temeiul art. 47 din lege va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.

Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

În temeiul art. 48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

În baza prev. art.62 lit. b,c,d coroborat cu art. 73 lit. c din Legea nr.85/2006, sub aspectul depunerii contestației, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 02 aprilie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare, publicare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 12 februarie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în B.P.I a acestora și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 29 aprilie 2013.

În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. T. A. S.R.L. cu sediul social în C. -

N., Aleea N. nr. 3/9, jud. C. împotriva debitoarei S.C. P. & P. C. S., cu sediul în localitatea C. -N., str. R. nr. 105, jud. C. având J_, CUI 24095083 și, în consecință:

Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC P. & P. C.

S. și desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII N. S. P., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Dispune desemnarea administratorului special.

Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina debitoarei/administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 02 aprilie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, publicarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 12 aprilie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 29 aprilie 2013.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red. DH 7 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 478/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)