Sentința civilă nr. 5/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5/2013

Ședința publică din data de 7 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: I. P. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă față de debitoarea S.C. K. S.R.L. C. -N., la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A J. C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat în procedură, P. O. I., practicianul în insolvență Mălăescu

M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 21 decembrie 2012, din partea lichidatorului judiciar, raportul de activitate, cu acte anexă, atât în formă scrisă, cât și pe suport electronic (CD).

Reprezentanta lichidatorului judiciar susține raportul de activitate astfel cum a fost întocmit și arată că împotriva sentinței de antrenare a răspunderii nu a fost declarat recurs, că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, solicită închiderea procedurii.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin sentința comercială nr. 3366/_ a T. ui Comercial C., a fost admisă cererea formulată de către creditoarea D.G.F.P. C. în calitate de reprezentant al A. C. -N., dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței față de debitoarea SC K. S. C. -N., fiind desemnată, în calitate de lichidator judiciar, P. O. I. .

Prin cererea depusă la dosar în data de 21 decembrie 2012 (filele 287-

292) lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului

debitoarei, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că în conformitate cu prevederile art. 74, al. 1 din Legea nr. 85/2006 a procedat la întocmirea tabelului definitiv al creanțelor care a fost depus la dosarul cauzei, afișat la ușa instanței la data de_ și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 11184/_ . De asemenea, în data de_ judecătorul sindic a admis cererea de antrenare a răspunderii administratorului statutar al debitoarei ce a făcut obiectul dosarului nr._ al T. ui Specializat C., pârâtul fiind obligat la plata sumei de 473.945 lei reprezentând pasivul debitoarei. În patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri și nu există disponibilități bănești în conturile bancare deschise pe numele acesteia, toate cheltuielile legate de procedură fiind suportate de către lichidatorul judiciar. În consecință, lichidatorul judiciar le- a solicitat creditorilor înscriși în tabelul definitiv al creanțelor să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au fost de acord cu avansarea sumelor necesare, motiv pentru care lichidatorul consideră că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

131 din Legea nr. 85/2006 privind închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 731,47 lei, solicitând plata acestora din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului lichidatorului judiciar din același fond, în cuantum de 3.000 lei.

Judecătorul sindic, având în vedere faptul că în averea debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate, va încuviința cererile formulate de către lichidatorul judiciar și în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, va dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC K.

C. -N. și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 va fi descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.

În baza art. 135 din același act normativ se va dispune notificarea prezentei hotărâri Direcției Generale a Finanțelor Publice C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă T. ui C., pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În baza prevederilor art. 4, al. 4 din Legea nr. 85/2006, se va dispune plata, în favoarea lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare, a

cheltuielilor de procedură în sumă de 731,47 lei și a onorariului în sumă de

3.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererile lichidatorului judiciar P.

O.

I.

desemnat în

procedura privind-o pe debitoarea SC K. S. C. -N.

.

Dispune închiderea procedurii deschisă față de debitoarea SC K. S.

-N. .

Dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune plata, către lichidatorul judiciar, din fondul special de lichidare, a sumei de 731,47 lei cheltuieli de procedură și a sumei de 3.000 lei, onorariu.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de șapte zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 7 ianuarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

P. N. N.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)