Sentința civilă nr. 58/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a3

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.58/2013

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. VLAIC

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către creditoarea SC M.

E. S. împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de către administratorul judiciar F. I. S. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC A. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta administratorului judiciar, practician în insolvență Cristina Deacu și reprezentanta administratorului special al debitoarei, doamna av. R. Laura M., lipsind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită, atât conform Codului de procedură civilă, cât și prin B.P.I.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantele părților prezente arată că nu au alte cereri de formulat în probațiune, împrejurare față de care, judecatorul sindic, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părților prezente.

Reprezentanta administratorului judiciar arată că față de cererea precizatoare depusă la dosar de către contestatoare nu are obiecțiuni cu privire la cuantumul sumei și își menține poziția exprimată în cuprinsul întâmpinării, în sensul că este o creanță chirografară și nu garantată.

Reprezentanta administratorului special arată că apreciază că este o creanță chirografară.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, constată că prin contestația împotriva tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. A. P. S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar F. I. S., înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 9 aprilie 2012 sub numărul de dosar de mai sus, contestatoarea SC M. E. S. a solicitat înscrierea creanței sale la masa credala a debitoarei in totalitate.

In motivare contestatoarea a arătat că administratorul judiciar a redus creanța sa in mod nejustificat si nelegal de la suma de 841.500 lei la 296.982,42 lei si nu a ținut cont de dispozițiile art 31 din Legea nr, 85/2006 conform cărora, inscrierea la masa credala a debitoarei se va face cu valoarea garantata in integralitate prin garanția reala mobiliara instituita de către debitoare asupra stocului de bunuri fungibile, produse medicamentoase, dispozitive medicale, produse cosmetice, toate cu un termen de valabilitate nu mai mic de l an in valoare totala de 841.500 lei. Astfel, lichidatorul a considerat in mod netemeinic si nelegal faptul ca intreaga suma cu care SC M. E. S. a solicitat inscrierea la Masa Credala trebuie sa fie redusa având in vedere faptul ca in opinia lichidatorului sumele pretinse nu sunt dovedite iar garanția constituita nu este opozabila data data deschiderii procedurii.

Contestatoarea mai arată faptul că a solicitat inscrierea la masa credala cu intreaga valoare a gajului pe stocul de medicamente, in calitate de creditor garantat, in baza Anexei nr. 1/_ la contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 1173/_, inregistrat la AEGRM - aviz inițial din data de_ - gaj pe stoc. De asemenea, solicita instanței de judecata sa ia act de faptul ca a incheiat cu debitoarea contractul de gaj mai sus amintit la data de_ iar procedura impotriva debitoarei SC A. P. S. a fost deschisa la data de_, astfel ca nu poate fi primita susținerea administratorului judiciar in sensul ca "garanția constituita nu este opozabila la data deschiderii procedurii", motiv pentru care solicita ca motivarea administratorului judiciar sa fie respinsa ca neintemeiata.

Totodată, contestatoarea mai arată că intreaga sa creanța cu care a solicitat inscrierea la Masa Credala este formata din următoarele valori: debit principal in cuantum de 223.478,53 lei. Din total debit principal suma de 4.026,57 lei reprezintă debit principal scadent, suma de 219.451,96 lei reprezintă debit principal nescadent. În conformitate cu dispozițiile art. 64 alin.4 din Legea nr. 85/2006 "creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in măsura ingaduita de prezenta lege". Penalități aferente debitului principal scadent in cuantum de 166,62 lei. Aceste penalități au fost calculate in conformitate cu dispozițiile art 6.4 din contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 909/_, cu un procent de 0,5 % pe fiecare zi de intarziere raportat la suma neachitata de la data scadentei pana in ziua plații efective. Penalități aferente debitului achitat cu foarte mare intarziere in cuantum de 71.352,27 lei. Aceste penalități au fost calculate in conformitate cu dispozițiile art 6.4 din contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 909/_ si din contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 1173/_ cu un procent de 0,5 % pe fiecare zi de intarziere raportat la suma neachitata de la data scadentei pana in ziua plații efective.

Suma de 176.156,31 lei reprezintă valoarea Contractului de Cesiune nr. 7366/_, nedecontata de CAS C. pana la aceasta data. Referitor la aceasta suma, solicita inscrierea in tabelul de creanțe sub condiție rezolutorie, in baza dispozițiilor art 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 si astfel in situația in care CAS C. va deconta valoarea cesiunii inregistrate la AEGRM la data_ si va vira banii in conturile creditoarei SC M. E. S., contestatoarea obligându-se sa renunțe la incrierea la masa credala a sumei de 176.156.31 lei reprezenatnd prețul cesiunii. Suma de 1985 lei reprezentând cheltuieli de judecata fiind formata din onorariu avocat in cuantum de 1860 lei, taxa judiciara de timbru in valoare de 120 de lei si timbru judiciar in cuantum de 5 lei, prezentele cheltuieli de judecata fiind prilejuite de prezentul proces si dovedite conform documentelor justificative. Motivul pentru care a solicitat înscrierea la masa credala a debitoarei SC A. P. S. in calitate de creditor garantat in baza dispozițiilor art 121 punctul 1 din Legea nr. 85/2006 a fost tocmai considerarea acestei calități in raport de prevederile Anexei nr. 1/_ la contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 1173/_, - prevederi ce se refera si instituie la data de_ un gaj pe stocul de medicamente al debitoarei.

Contestatoarea mai arată faptul că a incheiat cu debitoarea SC A. P. S. si contracte de cesiune ce au fost notificate Casei de Sănătate astfel cum reiese din înscrisurile pe care le va depune in cadrul probei cu înscrisuri, motiv pentru care considera inca odată ca are calitatea de creditori garantați. Toate cele de mai sus coroborate cu prevederile Legii nr. 85/2006 - privind admiterea la masa credala a creditorilor garantați, o indreptatesc la admiterea contestației noastre impotriva Tabelului Preliminar de Creanțe intocmit de către administratorul judiciar F. I.

si pe cale de consecința se solicită admiterea cererii de inscriere la masa credala cu intreaga suma menționata in declarația de creanța si in calitate de creditor garantat. Considera ca cererea prin care contesta Tabelul Preliminar de Creanțe este întemeiata, având in vedere faptul ca este vorba de situația in care creanța este certa, respectiv certitudinea creanței exista nu numai atunci când este constatata printr-un titlu executoriu, hotărâre judecătoreasca sau efect de comerț ( cambie, bilet la ordin sau cec) investite cu formula executorie ori act administrativ ( de exemplu in cazul obligațiilor fiscale), ci si atunci când este constatat printr-un inscris sub semnătura privata precum si atunci când nu este stabilita printr-un titlu. Creanța noastră este constatata prin facturi fiscale semnate, stampilate si acceptate de primire de către debitoare.

Creanța are caracter lichid: având un cuantum bine determinat prin calcularea acestora de la data scadentei, calculul fiind efectuat cu respectarea condițiilor convenite prin contract si intrate in puterea legii părtilor, cu excluderea arbitrariului si subiectivismului. Lichiditatea creanței consta in aceea ca se refera la o datorie de plata a unei sume de bani in lei sau in valuta potrivit art. 379 alin. 4 C.proc.civ. pe care debitorul nu o poate efectua "cu sume de bani disponibile". Creanța este exigibila: Exigibila este creanța pentru o datorie scadenta, al cărei termen de plata a expirat si pentru plata căreia creditorul poate obține intervenția coercitiva a forței publice. In consecința, creditorul poate declanșa procedura numai pentru o datorie ajunsa la scadenta. Caracterul exigibil al creanței este indeplinit, intrucat termenul de scadenta al facturilor fiscale a fost implinit.

Lichidatorul judiciar prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației arătând că în conformitate cu prevederile art. 72 din Legea nr. 85/2006, prin adresa nr. 127/_, a comunicat SC M. E. S. (care a primit adresa noastră la data de_ ) motivele pentru care creanța solicitata a fost admisa parțial la masa credala.

Prin declarația de creanța depusa la dosar s-a solicitat înscrierea la masa credala cu suma de 841.500,00 lei in categoria creanțelor garantate având in vedere anexa nr. 1/_ la contractul de vanzare-cumparare si distribuție nr. 1173/_ inregistrat la AEGRM din data de_ .

Din analiza documentelor doveditoare depuse atașat declarației de creanța rezulta că între parti s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare si distribuție produse farmaceutice nr. 1173/_ . Valoarea facturilor aflate in sold la data deschiderii procedurii era de 223.478,53 lei din care era scadenta suma de 4.026,57 lei, iar suma de 219.541.96 lei reprezintă debit principal nescadent. Aceasta suma a fost acceptata in tabelul obligațiilor, facandu-se mențiunea ca era nescadenta la data deschiderii procedurii suma de 219.541,96 lei. Penalitățile aferente debitului principal sunt in cuantum de 166,62 lei, acestea fiind acceptate la masa credala. Penalitățile aferente debitului achitat cu mare întârziere conform art. 6.4 din contractul de vânzare - cumparare nr. 909/_ - sunt in cuantum de 71.352,27 lei, fiind prezentat modul de calcul si care cuprinde penalitatea aplicata si nr. de zile de intarziere. Aceasta suma a fost acceptata la masa credala.

Prin declarația de creanța s-a solicitat inscrierea la masa credala si a sumei de 1.860 lei reprezentând cheltuieli de judecata pentru care s-au depus documente doveditoare, respectiv factura emisa de Cabinetul de Avocatura R. E. Madalina si extras de cont din care rezulta incasarea sumei de bani conform contractului de asistenta juridica.

Prin contestație se solicita si suma de 125 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, achitate pentru depunerea declarației de creanța in dosar. La data de_ s-a incheiat si un contract de cesiune nr. 7366/_, inregistrat la

A.G.R.M. la data de_ cu privire la cedarea de către SC A. P. S. a creanței sale deținute către CJAS C. in valoare de 176.156,31 lei. Prețul cesiunii de creanța a fost de 176.156,31 lei. Cu privire la aceasta, creditorul a solicitat inscrierea in tabelul obligațiilor sub condiție rezolutorie, in baza disp. art. 64 alin. 4 din lege, in situația in care CJAS C. nu va deconta valoarea cesiunii înregistrare la AEGRM.

Lichidatorul judiciar arată că în urma analizei a apreciat intemeiata solicitarea creditorului, fiind admisa in tabel - sub condiție - suma de 176.156,31 lei, conform disp art. 64 alin. 4 din lege. Din insumarea valorilor evidențiate mai sus la paragrafele: a), b), c) si d) rezulta un cuantum al creanței de 296.982,42 lei, care a fost admisa in tabel, in timp ce pentru diferența solicitata a apreciat ca nu se face dovada unei creanțe certe, lichide si exigibile. Din totalul admis, suma de 219.451,96 lei este nescadenta la data deschiderii procedurii, insa si aceasta a fost admisa in tabel, fata de dispozițiile art. 68 din lege. Sub condiție a fost admisa suma de 176.156,31 lei, conform disp art. 64 alin. 4 din lege.

Prin declarația de creanța si contestație se solicita inscrierea in tabel cu suma de 841.500,00 lei - in categoria creanțelor garantate - suma care reprezintă, in realitate, valoarea garanției constituite, iar nu valoarea creanței rămasa neachitata rezultând din documente. Aceasta solicitare nu poate fi primita intrucat suma reprezintă, de fapt, valoarea pana la care a fost constituita garanția, iar nu o creanța certa, lichida si exigibila in intelesul legii insolventei. Valoarea in limita căreia a fost constituita garanția este o noțiune diferita de valoarea creanței certe, lichide si exigibile la data deschiderii procedurii, cu privire la care societatea creditoare a depus dovezi. Chiar daca la momentul constituirii gajului valoarea datoriei SC A. FARM S. a fost mai mare, prin plățile efectuate aceasta s-a stins parțial, rămânând soldul mai sus menționat, pe care administratorul judiciar l-a inscris in tabel. Nu poate fi acceptata ipoteza avansata de către creditoare, in sensul inscrierii in tabel a valorii gajului, neexistand niciun temei legal. Aceasta ipoteza ar insemna obligarea debitoarei la plata unor sume deja achitate si o îmbogățire fara just temei a creditoarei.

Lichidatorul judiciar mai susține că se arata de către SC M. E. S. ca a fost incheiat cu debitoarea un contract de gaj la data de_, aferent contractului de vanzare-cumparare 1173/_ si se solicita inscrierea creanței in categoria creanțelor garantate. Atașat declarației de creanța s-a depus avizul de la Arhiva Electronica de Valori Garanții Reale Mobiliare din care rezulta inscrierea la data de_ in baza avizului inițial, a gajului asupra stocului de bunuri fungibile in valoare totala de 841.500 lei. Înscrierea garanției in Arhiva Electronica de Valori Mobiliare s-a făcut, așadar, ulterior deschiderii procedurii insolventei impotriva SC A. P. S. (procedura insolventei s-a deschis la data de_ ), ea fiind inopozabila celorlalți creditori din procedura.

Prin precizarea contestației depusă la dosar la_, contestatoarea a arătat că la data de_ soldul pe care debitoarea SC A. P. S. ii datorează creditoarei S.C.

M. E. S.R.L este in cuantum de 123.708.52 lei format după cum urmează: debit principal in cuantum de 50.204,63 lei conform centralizatorului facturilor neachitate atașat prezentei, actualizat la data de 14.1., facturi devenite în totalitate scadente cel mai târziu la data de_ .

Penalități aferente debitului principal scadent in cuantum de 166,62 lei calculate conform dispozițiilor art. 6.4 din contractul de vânzare cumpărare nr. 909/_ încheiat intre parti, cu un procent de 0,5% pe zi de întârziere calculat de la data scadentei fiecare facturi pana in ziua plații efective. Penalități aferente debitului achitat cu foarte mare intarziere in cuantum de 71.352,27 lei calculate conform

dispozițiilor art. 6.4 din contractul de vânzare cumpărare nr. 909/_ și din contractul de vânzare cumpărare nr. 1173/_ încheiate intre parti, cu un procent de 0,5% pe zi de intarziere raportat la suma neachitata de la data scadentei pana in ziua plații efective. Suma de 1.985 lei reprezentând cheltuieli de judecata fiind formata din onorariu de avocat in cuantum de 1.860 lei, taxa judiciara de timbru in valoare de 120 lei si timbru judiciar in cuantum de 5 lei, cheltuieli prilejuite de deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei din prezenta cauza.

Fata de cele expuse anterior, contestatoarea precizează faptul ca debitul principal inregistrat in contabilitatea sa de către debitoarea din prezenta cauza s-a redus, aceasta având de achitat la data de_ suma de 50.204,63 lei reprezentând debit principal aferent facturilor fiscale scadente si neachitate acceptate la plata prin semnare si stampilare. Se mai arată faptul că nu mai are nicio suma de incasat de la CAS C. in baza contractului de cesiune de creanța nr. 7366/_ înregistrat la AEGRM sub nr. 2012-0. -YCV in temeiul căruia a solicitat inscrierea creanței sale in cuantum de 176.156,31 lei la masa credala a debitoarei in calitate de creditor garantat.

Totodată, contestatoarea mai arată și faptul că deși deține fata de debitoarea SC A. P. S. un drept de gaj fara deposedare prevăzut de Anexa nr. 1/_ la contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 1173/_ înregistrat la AEGRM sub nr. 2012-0. -KAD in cuantum de 841.500 lei iar in baza art. 41 alin 2 rap. la art. 68 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei creditorul garantat poate solicita inscrierea la masa credala a debitorului cu intreaga valoare a garanției, in prezent creditoarea S.C. M. E. S.R.L mai are de incasat de la debitoarea menționata suma de 123.708,52 lei astfel cum a fost detaliata anterior.

Contestatoarea solicita instanței sa ia act de precizarea cuantumului creanței pe care creditoarea o deține in prezent fata de debitoarea SC A. P. S. si de faptul ca solicita ca S.C. M. E. S.R.L sa fie inscrisa la masa credala a debitoarei cu suma de 123.708,52 lei in calitate de creditor garantat in baza contractului de gaj fara deposedare prevăzut de Anexa nr. 1/_ la contractul de vânzare cumpărare si distribuție nr. 1173/_ inregistrat la AEGRM sub nr. 2012-0. -KAD în baza Legii nr. 99/1999 și a art. 41 alin.2 raportat la art. 68 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele: Deși a invocat prin declarația de creanță formulată o creanță în cuantum de

841.500 lei, contestatoarea S.C. M. E. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. A. P. S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar F. I. S. astfel cum a fost publicat în BPI nr. 4760/_ (filele 179-182, dosar nr._, vol. V) cu creanța chirografară în cuantum de 296.982,42 lei, din care suma de 219.451,96 lei a fost înscrisă ca și creanță nescadentă la data deschiderii procedurii. În același sens și în același cuantum a fost înscrisă contestatoarea și în tabelul preliminar actualizat al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. A. P. S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar F. I. S. publicat în BPI nr. 18677/_ (filele 192-194, dosar nr._, vol. VI).

Prin precizarea contestației depuse la dosar la_, contestatoarea a arătat că la_ debitoarea îi mai datora doar suma de 123.708,52 lei, solicitând însă înscrierea acesteia în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei cu titlu de creanță garantată.

În această privință, judecătorul sindic constată că contractul de gaj din_ de care se prevalează contestatoarea și prin care a fost garantă creanța acesteia a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la_ (fila 31), deci după data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, dispusă prin sentința

civilă nr. 223/2012 pronunțată la_ de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ . În consecință, reține că contractul de gaj de care se prevalează contestatoarea nu a devenit opozabil terților, deci nici creditorilor debitoarei, anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva acesteia, aceasta fiind o consecință firească a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu poate fi opus celorlalți creditori ai debitoarei, iar creanța contestatoarei nu poate fi înscrisă ca fiind garantată în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 73 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată și precizată de contestatoarea S.C. M.

E. S.R.L. împotriva tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei

S.C. A. P. S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar F. I. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată și precizată de contestatoarea

S.C. M. E. S.R.L. împotriva tabelului preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei S.C. A. P. S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar F. I. S. .

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

V. LAURA OROS A. VLAIC

Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 3ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 58/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)