Sentința civilă nr. 2495/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR.2495
Ședința publică din 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
- judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea raportului privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul AA T. I. I. B., str.Grigore A. nr.83, sector 1, desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC S. L. LS, cu sediul în L., nr.57, județul
M., înregistrată la registrul comerțului sub nr.J_ având Cod fiscal 5241719,
în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru lichidator consilier juridic Lakatoș Marius Francisc, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea lichidatorului judiciar, concluzii scrise cu privire la opoziția formulată de către DGFP MM, raport întocmit în conformitate cu preved. art.25 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței prin care se propune închiderea procedurii de faliment, decont de cheltuieli.
Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reținând că nu sunt alte cereri de formulat, considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra raportului formulat.
Reprezentantul lichidatorului judiciar - consilier juridic Lakatoș Marius Francisc solicită respingerea obiecțiunilor formulate de către Direcția Generală a F. P. M. ,aprobarea raportului final așa cum a fost formulat, a se dispune radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatorire și responsabilitate, și aprobarea decontului de cheltuieli.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra obiecțiunilor la raportul final,
Prin sentința civilă nr.2633 pronunțată de judecătorul sindic la data de_ s-a admis cererea creditoarei A. F. P. B. M. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență cu privire la debitoarea SC Ș. L.
LS, fiind desemnat administrator judiciar, AA T. I. I. .
Administratorul judiciar a propus intrarea debitoare în procedura de faliment, în formă generală, astfel că prin sentința civilă nr.872/_ judecătorul sindic a dispus în acest sens.
Împotriva averii debitoarei SC Ș. L. LS alături de creanța creditoare A. F. P. B. M. care a formulat cererea de deschidere a procedurii a mai fost înregistrată creanța creditoarei Primăria comunei Recea.
Potrivit raportului lichidatorului, în averea debitoarei s-au aflat un cazan electric și un calculator, bunuri aflate într-o stare avansată de deteriorare și care au fost casate, potrivit adunării creditorilor din data de_ .
În această situație, constatându-se că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei care să servească la acoperirea pasivului societății, urmare valorificării acestora, lichidatorul a propus închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 republicată.
Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii a fost publicat de lichidator în BPI nr.2572/_ .
Împotriva acestuia, în termenul prevăzut de art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 a formulat obiecțiuni creditorul Direcția Generală a F. P. M.
, solicitând obligarea lichidatorului la promovarea acțiunii în atragerea răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei.
În condițiile în care s-a constatat că societatea debitoare nu are bunuri pentru acoperirea pasivului, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii, nu se justifică menținerea unei proceduri care ar provoca alte cheltuieli.
Cât privește faptul că lichidatorul nu a înțeles să promoveze acțiuni în răspunderea administratorilor, judecătorul sindic reține că opinia acestuia a fost adusă la cunoștința creditorilor, care în condițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 puteau promova o astfel de cerere, dacă o apreciau oportună.
Pentru toate aceste considerente, judecătorul sindic apreciază că nu există argumente pentru continuarea procedurii astfel că va respinge contestația la raportul final pe care-l va aproba în întregime.
În baza art.4 din Legea nr.85/2006 dispune plata cheltuielilor cu procedura justificate cu decontul depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge obiecțiunile creditoarei Direcția Generală a F.
P.
M.
la raportul final nr.AA196/_ întocmit de lichidatorul AA T.
I.
I. .
Aprobă raportul privind propunerea de închidere a procedurii de faliment formulat de către lichidatorul judiciar AA T. I. I. B., str.Grigore
nr.83, sector 1
.
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC S. L. LS, cu sediul în L., nr.57, județul M., și radierea debitoarei înregistrată la registrul comerțului sub nr.J_ având cod fiscal 5241719.
În temeiul art. 136 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatorire și responsabilități.
Aprobă onorariul lichidatorului în sumă de 90 lei și cheltuielile cu corespondența în sumă de 496,72 lei și dispune plata acestor sume din fondul de lichidare U.N.P.I.R.
Definitivă și Executorie.
Se notifică creditorilor, debitoarei prin lichidator, O. ui R. ui C.
, D. G. a F. P. M. .
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Se comunică prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 aprilie 2013.
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red. S.O.-_
Tred A.H. -_ -5 ex.
ROMÂNIA
Tribunalul Maramureș
Secția a II-a Civilă, De Contencios Administrativ și Fiscal
M., Bd.Republicii nr.2A
Dosar._ /a1
COMUNICARE
sentință civilă
nr. 2495 emisă la: ziua 15 luna 04, anul 2013
Către,
AA T. I. I. B., str.Grigore A. nr.83, sector 1
SC ROWENTIS S., cu sediul social în B. M., str. Victoriei, nr. 104, ap. 6, județul M.
Se comunică
, sentința civilă nr. 2495 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ /a1, de Tribunalul Maramureș, Secția Comercială, De Contencios Administrativ și Fiscal, privind debitorul SC S. L. LS, cu sediul în L.
, nr.57, județul M.,
înregistrată la registrul comerțului sub nr.J_ având cod fiscal 5241719.
Parafa președintelui instanței, G. ier,
H.
← Sentința civilă nr. 58/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 889/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|