Sentința civilă nr. 595/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a21

SENTINȚA CIVILĂ NR. 595

Ședința Camerei de Consiliu din 04 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. F.

- judecător sindic

G. ier: N. B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de către creditorul I.

S. M., cu domiciliul în loc. Seica Mică, nr. 225, comuna Seica Mică, județul C. și cu domiciliul procesual ales la avocat A. S. - C. N., str. A.

DP, nr. 24, județul C., în contradictoriu cu SS - în calitate de lichidator al debitoarei SC P. R. S., cu sediul în C. N., str. T. M., nr. 46/16, județul C., având ca obiect executare obligații.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru contestatorul-creditor

I. S. M., lipsă de la dezbateri, se prezintă avocat Ș. F., pentru lichidatorul SS se prezintă avocat M. G. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F.

, arată că la termenul anterior i s-a pus în vedere lichidatorului să depună la dosar actele pe care le deține în original, respectiv contractul de credit cu Credit Europe Bank (R. ânia) SA, actele adiționale și contractele de cesiune cu actele adiționale. Arată că la dosar sunt depuse doar copii xerox ale acestor acte.

Întrebat fiind arată că urmează să formuleze contestație împotriva raportului nr. 2 al lichidatorului.

Reprezentantul lichidatorului judiciar - avocat M. G. susține că a depus la dosarul principal, în anexa nr. 2, toate actele adiționale și contractele pe care le deține însă nu deține originalul acestora.

Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F. solicită ca instanță să îi pună în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar un set de pe înscrisurile pe care le deține, deoarece nu se regăsesc la dosar.

Judecătorul sindic, consideră că cererile în probațiune formulate de reprezentantul contestatorului-creditor nu sunt pertinente și utile în prezenta cauză, sens în care le respinge.

Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F. arată că a solicitat ca aceste acte să fie depuse la dosar pentru a se vedea că a fost achitat prețul antecontractului.

Judecătorul sindic solicită reprezentantului contestatorului-creditor să arate care apreciază că este legătura între prezenta contestație și cea la raportul nr. 2 care urmează să o formuleze.

Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F. apreciază că cele două contestații sunt asemănătoare deoarece în acea contestație ar solicita obligarea lichidatorului să încheie antecontractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Susține că atâta timp cât încă nu a contestat acel raport, prezenta cerere este singura modalitate de a obține ceea ce dorește. Arată că în 2 luni lichidatorul nu a luat nici o măsură pentru încheierea antecontractului, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu poate să rămână în imposibilitate de a solicita încheierea contractului în formă autentică.

Reprezentantul lichidatorului judiciar - avocat M. G. susține că existența acestui promitent cumpărător derivă din probleme de ordin procedural, deoarece lichidatorul, datorită numărului mare de cereri a fost în imposibilitate de a emite un răspuns către acesta, lucru care nu poate fi contestat.

Arată că nu este un refuz din partea lichidatorului și că potrivit art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul se pronunță asupra cererilor, iar în condițiile în care acesta refuză încheierea antecontractului abia apoi poate fi învestită instanța cu o astfel de cerere.

Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F. arată că prezenta cerere nu este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 85/2006, iar dacă sunt îndeplinite prevederile art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006 și lichidatorul nu încheie contractul, instanța va ajunge să analizeze măsura luată de acesta și poate să îl oblige la încheierea contractului.

Susține că potrivit deciziei nr. 1328/2011 emisă de Curtea Constituțională, dispozițiile art. 93 ind. 1 din Legea nr. 85/2006 sunt o obligație a lichidatorului. Arată că nu are alte cereri.

Judecătorul sindic văzând actele și lucrările dosarului, reținând că nu sunt alte cereri de formulat, considerând cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul contestatorului-creditor I. S. M. - avocat Ș. F. solicită admiterea contestației și obligarea lichidatorului judiciar la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, în formă autentică.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de_ a fost înregistrată pe rolul instanței contestația formulată de I. S. M., în contradictoriu cu debitoarea SC P. R. S. - societate în faliment reprezentată prin lichidator judiciar SS, prin care a

solicitat: obligarea lichidatorului judiciar la executarea obligațiilor care revin debitoarei S.C. P. R. S.R.L. (in faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul in Baia Mare, str. Valea Roșie nr. 114, jud. M., inregistrata la ORC M. sub nr. J_, CUI RO 12241428, în baza antecontractului de vânzare cumpărare nr. 185/_ având data certă nr. 174/_ dată de BNP Korcsog și Asociații si a Antecontractului de vânzare - cumpărare nr.75/_ având data certă nr. 173/_ dată de BNP Korcsog si Asociații, în sensul obligării lichidatorului judiciar să încheie contract de vânzare - cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 10 situat în C. -N., str. Observatorului nr. 136-138, et. 1, scara 3, corp A, in suprafața de 64,74 mp. compus din living+bucătarie+loc luat masa 29,98 mp, camera 21,51 mp, baie 5,50 mp, hol 7,43 mp, cămara de 1,22 mp, terasa de 5,12 mp respectiv având ca obiect locul de parcare nr. 88 in subsol 2, în suprafața de 16,74 mp, iar în caz de refuz hotărârea pe care o pronunțați să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare prin care să se transfere către creditori proprietatea asupra apartamentului și a locului de parcare conform art. 53 din Legea nr. 85/2006, liberă de orice sarcini precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, inclusiv măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal.

Creditorul arată că a încheiat cu debitoarea S.C. P. R. S.R.L., antecontractul de vânzare - cumpărare nr. 185/_ prin care debitoarea s-a obligat sa-i vândă apartamentul nr. 10 situat in C. -N., str. Observatorului nr. 136-138, et. 1, scara 3, corp A, in suprafața de 64,74 mp..

Prețul total al apartamentului a fost stabilit la 1100 Euro/mp. + TVA, adică in total suma de 71.214 euro (TVA inclus), iar o data cu semnarea antecontractului, a achitat avansul în cuantum de 64093 Euro, respectiv suma de 232.414.03 lei la cursul 1 Euro=3,6262 lei.

Creditorul a încheiat cu debitoare S.C. P. R. S.R.L., antecontractul de vânzare - cumpărare nr.75/_ având ca obiect locul de parcare nr. 88 din subsolul 2 la prețul de 5500 Euro cu TVA inclus, pe care i-am achitat integral la data de_ .

Arată că i s-a predat atât posesia apartamentului, cat si a locului de parcare conform procesului verbal de recepție din_ si înscrisului dintre parți.

Subliniază că a solicitat încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare in baza Legii nr. 85/2006 si a formulat o solicitare in acest sens către SS .

Prin adresa nr. 3671/_, SS i-a comunicat că îndeplinește condițiile pentru perfectarea antecontractului si l-a programat pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică în data de_ ora 18 la BNP Smaranda P. .

Ulterior însă lichidatorul i-a comunicat ca ar fi intervenit un element nou în ceea ce privește condiția de achitare în integralitate a prețului, în sensul că ar fi operat o cesiune de creanța între Credit Europe Bank si S.C. P. R. S., care i-ar fi fost notificat conform art. 1393 din Vechiul Cod Civil, si s-ar fi

obligat să achite suma de 71.214 Euro către Credit Europe Bank. In consecință, s-a suspendat încheierea contractului de vânzare - cumpărare în forma autentică până la lămurirea divergentelor intervenite. Această măsura este menționată în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență întocmit de către lichidatorul judiciar SS si publicat în BPI în data de_ . In raport se menționează că se impune să se verifice în ce măsură sumele încasate de debitor de la promitenții cumpărători au fost depuse în contul bancar deschis la Credit Europe Bank, urmând ca în funcție de acest răspuns lichidatorul să formuleze propuneri concrete cu privire la aceste antecontracte de vânzare - cumpărare.

Arată că lichidatorul judiciar trebuia să verifice în ce măsură este vorba de o cesiune de creanță propriu zisă și în ce măsură s-au respectat prevederile legale și contractuale referitoare la cesiunea de creanță și în ceea ce privește plata prețului. Aceste verificări se puteau face foarte repede.

Arată că îndeplinește toate condițiile legale pentru perfectarea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică.

In plus la art. 3.2. din antecontractele de vânzare cumpărare, prețul trebuia sa se achite in baza facturilor fiscale emise de vânzător. Deci vânzătorul era cel care stabilea prin contul menționat pe factura unde anume trebuiau virații banii in cazul plații prin virament banc acest sens sunt si dispozițiile art.3.3. din antecontractul nr. 185/_ . Or, conturile menționate în facturile emise de către debitoare nu sunt conturi deschise la Credit Europe Bank, deci contractual nu era obligat să achite vreo suma de bani în vreun cont deschis Credit Europe Bank.

Nu se putea face vreo plata în alt cont bancar fără să se încheie un act adițional între părți așa cum prevede art. 13.1., unde se precizează că modificarea antecontractul se face numai prin act adițional încheiat între părți. Or contractul este legea pârtilor, iar părțile au derogat de la art. 3.2. si 3.3. în ceea ce privește plata prețului, neîncheind nici un act adițional care să modifice condițiile de plată.

In plus creditorul are calitatea de consumator raportat la Legea nr. 296/2004, debitoarea ar fi trebuit sa nu accepte încasare prețului in numerar sau intr-un cont deschi o alta banca. Prin emiterea facturilor aferente prețului si acceptarea plaților fie in numerar prin virament bancar, debitoare a încălcat prevederile privind Codul Consumului privind informarea corecta a consumatorului cu privire la plata prețului.

Art. 77 din Legea nr. 296/2004 prevede că in caz de dubiu orice clauză contractuală se interpretează în favoarea consumatorului, deci încă o dată rezultă că potrivit prevederile contractuale s-ar fi impus încheierea unui act adițional care sa modifice condițiile de plată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie obligarea lichidatorului la încheierea actului autentic de vânzare cumpărare, în baza antecontractului

încheiat între creditoare și debitoarea în insolvență, cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 931din Legea 85/2006.

Potrivit art. 931din Legea 85/2006 obligațiile rezultând dintr-un

antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă: prețul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător; prețul nu este inferior valorii de piață a bunului; bunul nu are o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare.

De la bun început, trebuie reținut că procedura reglementată de art. 931din Legea 85/2006, privind obligațiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare, este specială în raport de prevederile art. 86 din Legea 85/2006, ambele proceduri fiind la rândul lor proceduri speciale în raport de

dreptul comun.

Specializarea procedurii prevăzute de art. 931din Legea 85/2006 se întinde și asupra căii de urmat în vederea încheierii contractului în formă autentică în cadrul procedurii.

Astfel, din analiza prevederilor art. 931din Legea 85/2006 reiese că cel care este chemat de lege să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor încheierii

contractului în formă autentică este lichidatorul judiciar.

Că este așa o dovedește pe de o parte prevederea specială adoptată de legiuitor potrivit căreia "obligațiile rezultate dintr-un antecontract de vânzare cumpărare………vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator"; iar pe de altă parte dispoziția generală prevăzută de art. 11 alin. 2 din Legea 85/2006 potrivit căreia "atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței";.

De asemenea, potrivit art. 21 din Legea 85/2006, activitatea și mai ales măsurile lichidatorului vor fi cuprinse în raportul lunar de activitate, raport ce poate fi contestat la judecătorul sindic potrivit art. 21 alin. 2, 3 și 4 din Legea 85/2006.

Reiese de aici că procedura de urmat în asemenea situații este ca, inițial, lichidatorul să analizeze și să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor art. 931din Legea 85/2006; în urma analizei, lichidatorul va lua sau nu măsura încheierii contractului în formă autentică; această măsură mai apoi poate fi supusă controlului judecătoresc al activității lichidatorului, în condițiile și în procedura prevăzută de art. 21 alin. 2-4 din Legea 85/2006.

În cazul de față, motivat de numărul mare de cereri aflate în curs de analiză și ținând cont de intervenirea elementului existenței unor contracte de cesiune de creanță încheiate între debitoare și creditoarea Credit Europe Bank, precum și a problematicii TVA-ului aplicabil, în mod justificat de necesitatea analizării tuturor condițiilor incidente în cauză, lichidatorul încă nu s-a

pronunțat asupra cererii contestatorului, cu privire la incidența și aplicarea în cauză a prevederilor art. 931din Legea 85/2006.

De subliniat că prin prezenta acțiune nu se solicită obligarea lichidatorului la analiza îndeplinirii condițiilor art. 931din Legea 85/2006, ci se solicită în mod direct judecătorului sindic obligarea lichidatorului să încheie contractul in forma autentică.

Or, atâta timp cât nu există o pronunțare expresă a lichidatorului în ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 931din Legea 85/2006, judecătorul sindic nu poate proceda la aceasta analiză pentru prima dată, decât cu încălcarea normelor legale mai sus enunțate și mai ales a principiilor după care este construită procedura insolvenței, a ierarhizării și a structurării categoriilor de acte de îndeplinit de către fiecare dintre participanții la procedură și cu înlăturarea gradelor și nivelurilor la care trebuie să aibă loc analiza îndeplinirii condițiilor art. 931din Legea 85/2006.

În acest sens, apreciind că în raport de modul de formulare, acțiunea introductivă este neîntemeiată, instanța urmează să o respingă conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată către creditorul I. S. M., cu domiciliul în loc. Seica Mică, nr. 225, comuna Seica Mică, județul C. și cu domiciliul procesual ales la avocat A. S. - C. N., str. A. DP, nr. 24, județul C., în contradictoriu cu SS - în calitate de lichidator al debitoarei SC P. R. S., cu sediul în C. N., str. T. M., nr. 46/16, județul C. .

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 04 Februarie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

V. F.

N.

B.

Red. V.F./_

Tred. N.B./_ - 4 ex..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 595/2013. Procedura insolvenței