Sentința civilă nr. 612/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.612/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - C. C. GREFIER - T. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii însolvenței față de debitoarea SC T. I. E. S., formulată de către creditoarea SC A. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La ambele apeluri nominale efectuate în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 16 ianuarie 2013, din partea C.I.I. BORȘA D. CRISTINA, ofertă de servicii;

în data de 16 ianuarie 2013, din partea C.I.I. SĂVUȘ CRISTIAN, ofertă de servicii;

în data de 17 ianuarie 2013, din partea JURIS INSOLVENCY SPRL, ofertă de servicii;

în data de 21 ianuarie 2013, din partea SCP T. & ASOCIAȚII SPRL FILIALA C., ofertă de servicii;

în data de 22 ianuarie 2013, din partea RTZ & PARTNERS SPRL, ofertă de servicii;

în data de 24 ianuarie 2013, din partea C.I.I. NICORICI SILVIU PAVEL, ofertă de servicii;

în data de 29 ianuarie 2013, din partea CAPITAL INSOLV SPRL, ofertă de servicii;

în data de 30 ianuarie 2013, din partea DM INSOLV CONSULT IPURL, ofertă de servicii;

în data de 31 ianuarie 2013, din partea PHOENIX OMEGA IPURL, ofertă de servicii;

în data de 31 ianuarie 2013, din partea JUDICIAR SPRL, ofertă de servicii;

în data de 1 februarie 2013, din partea CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA SPRL, ofertă de servicii;

în data de 8 februarie 2013, din partea SC A. SA, cerere de renunțare la judecată;

în data de 11 februarie 2013, din partea SC TRANS ELECTRONIC I. E. S., cerere prin care se solicită să se ia act de renunțarea la judecată a creditoarei SC A. SA;

în data de 15 februarie 2013, din partea C.I.I. P. VASILE, ofertă de servicii;

în data de 22 februarie 2013, din partea BERCEAN RADU IPURL, ofertă de servicii;

în data de 21 februarie 2013, din partea H & B INSOLV SPRL, ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar;

Se constată că cererea de deschidere a procedurii este legal timbrată, achitându-se o taxă judiciară de timbru în cuantum de 120 lei și 0,5 lei timbru judiciar.

De asemenea, se constată că Tribunalul Specializat C. este competent teritorial să soluționeze prezentul litigiu, raportat la prevederile art. 6 din Legea 85/2006

Instanța urmează să ia act de cererea de renunțare la judecată formulată de către creditoarea SC A. SA și reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 15 ianuarie 2013, creditoarea SC A. SA a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC TRANS ELECTRONIC I. E. S., apreciind că aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 99.773,43 lei.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă care depășește valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, acest debit nefiind achitat datorită stării de insolvență în care se află debitoarea și a incapacității vădite de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

În concret, creditoarea a arătat că în baza raporturilor comerciale avute cu debitoarea i- a livrat acesteia produse, debitoarei înregistrând un debit în cuantum de 99.773,43 lei.

1

Creditoarea apreciază că cererea sa întrunește condițiile prev. de art.3 pct.1, pct.6 și pct.12 și art. 31 din Legea nr.85/2006, creanța invocată fiind certă, lichidă și exigibilă, iar de la data la care debitoarea a încetat plățile a trecut mai mult de 90 de zile.

Cererea formulată de creditoare a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din Legea nr. 85/2006, fără ca aceasta să formuleze contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin scriptul depus la dosar la data de 11 februarie 2013 (f.121) creditoarea a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare, având în vedere că aceasta a achitat suma de 97.760,17 lei din totalul creanței, rămânând un sold în sumă de 2.013,26 lei, solicitând instanței să ia act de această împrejurare.

Conform prev. art.246 C.pr.civ., reclamantul poate renunța oricând, fie verbal în ședință publică, fie în scris la judecarea cererii sale.

Astfel fiind, instanța în baza art. 246 C.pr.civ. va lua act de renunțarea creditoarei la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei, ținând cont de manifestarea de voință exprimată de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Constată renunțarea creditoarei SC A. SA, cu sediul în S., str.T. nr.15, jud.S., la judecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată împotriva debitoarei SC TRANS ELECTRONIC I. E. S., cu sediul în C. -N., str.S. nr.30, jud.C. .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 4 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 612/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)