Sentința civilă nr. 650/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 650/2013

Ședința publică de la 26 martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea S. B. S. cu sediul în localitatea B., str. V. L., nr. 1, sc. B, et. 1 ap. 17, jud. B. -N., CUI 1605417, înregistrată la Registrul C. sub nr.J_, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În baza înscrisurilor existente la dosar reține dosarul în pronunțare în ce privește intrarea debitorului în procedura falimentului.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că:

Administratorul judiciar al debitorului, prin raportul nr. 3484/_ întocmit în condițiile prev. de art. 54 alin. 1 din Legea nr.85/2006, a propus intrarea societății debitoare în procedura simplificată de faliment, apreciind că acesta se încadrează în condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din lege.

Analizând actele dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele:

Prin Încheierea civilă nr. 1454 din 14 august 2012 pronunțată în dosarul nr._ de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a T. ui B.

-N., a fost admisă cererea formulată de debitorului SC Biogarden S. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva acestuia. A fost numit administrator judiciar SCP U. S. .

Din raportul nr. 3484/_ întocmit în condițiile prev. de art. 54 alin. 1 din lege de către administratorul judiciar reiese că nu există garanția că sediul social al debitorului ar mai exista la adresa indicată în evidențele ORC B. -N., administratorul societății nu este de găsit, precum și faptul că societatea nu are perspective de reorganizare și redresare efectivă a activității sale economice în condițiile aplicării unui plan și sub supraveghere judiciară.

Notificarea propunerii de intrare în faliment prin procedura simplificată a fost realizată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17631/_, fără a se înregistra obiecțiuni.

Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 54 alin.4 din Legea nr.85/2006, va fi aprobat raportul întocmit de administratorul judiciar și de asemenea, în temeiul art.107 alin.1 lit. D din aceeași lege, va fi admisă cererea de deschidere a

procedurii simplificată a falimentului formulată de administratorul judiciar și se vor dispune măsurile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea administratorului judiciar SCP U. S. cu sediul în B.

, str. S., nr.9, județul B. -N. și,

În temeiul art. 107 alin.1 lit. D din Legea nr.85/2006, dispune începerea falimentului în procedură simplificată ce privește pe debitorul S. B. S. cu sediul în localitatea B., str. V. L., nr. 1, sc. B, et. 1 ap. 17, jud. B. -N., CUI 1605417, înregistrată la Registrul C. sub nr.J_ .

În baza art.107 alin.2 lit.c din lege, confirmă în calitate de lichidator pe, SCP

U. S.

cu sediul în B., str. S., nr.9, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, remunerația acestuia urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont, în funcție de volumul și complexitatea activității prestate. În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societății SC Biogarden

S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la 26 mai 2013.

Dispune notificarea intrării în faliment debitorului, tuturor creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii și publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziare de largă circulație, pe cheltuiala averii debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 13 mai 2013; termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 24 mai 2013; termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță; și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 3 iunie 2013.

În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 4 iunie 2013. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 26 martie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 650/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței