Sentința civilă nr. 6667/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6667

Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra propunerii de închidere a procedurii formulată de administratorul judiciar L.G. I. S.P.R.L. B. M. desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. M. I. S. B. M. .

La apelul nominal lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din

16 noiembrie 2013

, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată 13 noiembrie 2013,

respectiv pentru 20 noiembrie 2013

, când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra propunerii din raportul final privind închiderea procedurii.

Prin cererea înregistrată la_, creditoarea D. G. a F. P.

M.

a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei

S.C. M. I. S.

B. M., arătând că aceasta se află în incapacitate de plată. Prin sentința civilă nr. 6888 din 7 noiembrie 2012,

Tribunalul

Maramureș a admis cererea formulată de creditoare, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC M. I. S. B. M., L.G. I.

S.P.R.L. B. M.

fiind desemnat administrator judiciar.

La dosar a fost înregistrată o singură declarație de creanță din partea creditoarei D. G. a F. P. M. pentru suma de 48.631,00 lei, aspect ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor aflat la fila 130.

Din rapoartele înaintate de administrator judiciar reiese că Velescu C.

A., administratorul statutar al debitoarei a predat actele și documentele contabile ale societății aflate în insolvență iar din verificarea acestora nu au fost identificate fapte de natură a atrage răspunderea membrilor organelor de conducere, cauzele care au determinat apariția stării de insolvență fiind desfășurarea unei activități cu pierderi, motiv pentru care asociații debitoarei au decis suspendarea activității pe o perioadă de 3 ani, între_ -_ .

Ultimul raport depus de lichidator la 5 noiembrie 2013, cu propunerea de închidere a procedurii pentru lipsă bunuri în patrimoniul debitoarei și pentru a se evita alte cheltuieli cu procedura a fost comunicat creditoarei conform

borderoului de recomandate întocmit la_, depus la fila 136, și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 18760 din 11 noiembrie 2013 (fila 133).

Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții în conformitate cu art. 129 din Legea insolvenței.

Din perspectiva celor descrise mai sus și pentru evitarea altor cheltuieli cu procedura, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri în patrimoniul debitoarei falite, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat iar procedura urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

Văzând și dispozițiile art. 4 din Legea insolvenței, va dispune plata cheltuielilor cu procedura justificate cu deconturile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final înregistrat la _ de administratorul judiciar

L.G. I. S.P.R.L.

cu sediul în B. M. str. H. nr. 5A și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii de faliment

privind pe debitoarea

S.C. M. I. S.

cu sediul în B. M., str. B. Ștefănescu D. nr. 2, ap. 8, jud. M., înmatriculată sub nr. J_

, descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul C. .

Dispune plata din fondul de lichidare către administratorul judiciar L.G.

I. S.P.R.L. B. M.

a sumei de 2.272,00 lei

reprezentând cheltuieli de lichidare.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 noiembrie 2013.

Președinte,

G. ier,

I. V.

P.

I.

Red. I.V/_ .

Tehnored.P.I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6667/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)