Sentința civilă nr. 716/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 716/2013

Ședința publică din 29 Martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea S.C. N. I.

S.,

cu sediul social în localitatea N., str. I Muresianu, bl. 5, sc. A, et. P, jud. B. -

N. CIF 26991896, J_, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar S.

V. C. I., prin Gavriloaie V., lipsă fiind celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se constată că s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar, la_, raport final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului.

Lichidatorul judiciar depune la dosar tabelul definitiv consolidat corectat de creanțe, însoțit de proces verbal de afișare și acte anexă. Solicită aprobarea raportului final și în consecință a se dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului, radierea debitoarei din R. C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și aprobarea decontului.

Instanța, constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, aprobă acest raport și reținând că nu sunt alte cereri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința comercială nr. 1806 din 25 noiembrie 2011, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului S.C. N. I. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea creditorului D. G. a F. P., iar ulterior, prin sentința civilă nr. 808 din 13 aprilie 2012 s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei, prin procedura simplificată, la propunerea administratorului judiciar V. C. IPUL (f.40).

Lichidatorul judiciar a depus inițial un tabel definitiv al creanțelor (f.22) în care a fost înscris creditorul D. G. a F. P. B. -N., cu o creanță bugetară în sumă de 408.335 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, însă au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta formulat o acțiune soluționată prin sentința 2103 din 06 decembrie 2012, pronunțată de T. B. -N. în dosarul asociat cu indicativul "a1"; și prin care a fost obligat pârâtul Grebenișan V. Sabin, să plătească în favoarea debitoarei S.C. N. I. S. - în faliment, suma de 112.279 lei, reprezentând o parte din pasivul societății debitoare. Această

hotărâre va ptea fi pusă în executare după închiderea procedurii insolvenței, în condițiile art.142 din Legea nr.85/2006.

După intrarea în faliment, lichidatorul judiciar a întocmit un tabel definitiv consolidat corectat al creanțelor (f.84) în care creditorul D. G. a F. P.

B. -N., a fost înscris cu o creanță bugetară în sumă de 634.636 lei.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe cheltuielile de procedură și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de 3720 lei, cu TVA, conform art.89 alin.l lit.a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. N.

I. S.

, cu sediul social în cu sediul social în localitatea N., str. I Muresianu, bl. 5, sc. A, et. P, jud. B. -N. CIF 26991896, J_ și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

Aprobă,în parte, decontul lichidatorului judiciar V. C. I. ,cu sediul în

, V. G., nr. 44, județul B. -N., pentru suma de 3.720 lei, cu TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. - B. - N. și O. R. ui

de pe lângă T. B. - N. . Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data 29 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. P. R. A.

Red/dact UI/PRA/7 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 716/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)