Sentința civilă nr. 870/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 870/2013

Ședința publică din 12 Aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: I. U., judecător - sindic GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei cu nr. de mai sus privind pe debitoarea S.C. T.

P. S.

, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practicianul în insolvență

C.I.I. I. P. S., lipsă fiind toate celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depusă la dosar din_, o declarație de succesiune în drepturile și obligațiile lichidatorului judiciar C.I.I. Poenar I., a practicianului în insolvență

C.I.I. I. P. S. .

Prezent în ședință practicianul în insolvență C.I.I. I. P. S. solicită instanței a se lua act de declarația de succesiune încheiată între C.I.I. Poenar I. și C.I.I. I. P.

S. .

Instanța, ia act de încetarea activității practicianului în insolvență C.I.I. Poenar

I. și preluarea activității de lichidator judiciar de către C.I.I. I. P. S. .

Lichidatorul judiciar depune la dosar raportul cu propunerea de închidere a procedurii în baza prev. art. 131 din Legea 85/2006, însoțit de dovada afișării și comunicării raportului. Solicită aprobarea raportului și acordarea cuvântului în fond.

Instanța, constatând că pentru acest termen părțile au fost citate prin notificare în BPI pentru discutarea raportului cu propunerea de închidere a procedurii falimentului și că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, aprobă acest raport și reținând că nu sunt alte cereri, acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.

Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin Încheierea civilă nr. 2011/23 noiembrie 2012 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului S.C. T. P. S. în condițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului judiciar C.I.I. POENAR I.

, făcută în baza prev. art. 260 alin.4 din legea nr. 31/1990 rep., privind societățile comerciale.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar un raport final (f.57) din care rezultă că debitoarea nu are bunuri imobile sau mobile și că au fost depuse declarații de creanță

1

doar de doi creditori, înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f.40) respectiv; A.

F. P. B. cu o creanță bugetară de 46.024 lei și I. T. de M. B.

N. cu o creanță bugetară de 273 lei și și că niciunul dintre creditori nu a avansat sume pentru continuarea procedurii.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului…"; judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, iar în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei (cu TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. T. P.

S. , cu sediul în localitatea B., str. Șt. O. I., nr. 15A, jud. B. -N., CUI 25094256, înregistrată la Registrul C. sub nr.J_

, și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar Cabinet individual de insolvență "I.

  1. S. ";

    cu sediul în B., str. P. I., nr. 15B, et. III, jud. B. N., pentru suma de 3.000 lei, (cu TVA) ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.

    Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

    Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. B. -N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B. -N. .

    Definitivă și executorie.

    Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2013.

    PREȘEDINTE,

    Judecător - sindic GREFIER,

    1. U. L. C. A.

Red/dact UI/ALC/4 ex. 29 aprilie 2013

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 870/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței