Sentința civilă nr. 1457/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1457/2013

Ședința publică din 10 iulie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C.F. P. S.R.L. cu sediul în localitatea C., str.---, nr.260A, sc.--, ap.--, județul B. -N., înregistrată la O.

  1. C. B. -N. sub nr. J06/133/2002, cod de identificare fiscală nr. 14572509.

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administrator judiciar S. L. I.

    , lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Administratorul judiciar solicită a se constata, în baza actelor depuse la dosar, că au fost efectuate notificările prev. de art. 61 din Legea nr.85/2006, a fost întocmit, afișat și publicat în BPI tabelul preliminar și cel definitiv de creanță, precum și faptul că, în perioada de observație, debitorul a achitat toate creanțele cuprinse în cererile de creanțe depuse la dosar. Urmare achitării datoriilor de către debitor, a convocat adunarea creditorilor, și prin hotărârea adoptată în ședința din 8 iunie 2013, creditorii au aprobat, cu unanimitate de voturi, închiderea procedurii insolvenței.

    În aceste condiții, administratorul judiciar solicită a se lua act de hotărârea adunării creditorilor, conform procesului-verbal nr. 735/_ (f. 371) și a se dispune închiderea procedurii în temeiul art. 134 din Legea nr.85/2006, în vederea reinserției debitorului SC F. P. S. în activitatea comercială; și descărcarea persoanelor care au participat la procedură de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform prev. de art. 136 din legea insolvenței.

    Judecătorul-sindic reține cauza spre soluționare.

    T R I B U N A L U L

    Constată că :

    Prin încheierea civilă nr.1049 din 03 aprilie 2013, pronunțată de T. B.

    -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată debitorul SC F. P.

  2. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia. A fost numit administrator judiciar C. ul individual de insolvență S. I. L. I. .

In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, a efectuat notificările prev. de art. 61 din Legea nr.85/2006, a analizat declarații de creanță înregistrate la dosar și a întocmit tabelul preliminar iar ulterior tabelul

definitiv al creanțelor debitoarei, creanțele declarate împotriva averii debitorului însumând 128.434,39 lei.

Administratorul judiciar, prin raportul nr. 736/_ întocmit în conformitate cu prev. de art. 21 alin. 1 din Legea nr.85/2006 a arătat că toate creanțele înscrise în tabelul definitiv au fost achitate integral de către debitor, astfel că, pentru data de_ a fost convocată adunarea creditorilor ordinea de zi fiind aprobarea ieșirii din insolvență a SC F. P. S. ca urmare a stingerii tuturor creanțelor. La adunarea creditorilor toți creditorii înscriși în tabelul creanțelor au transmis votul pentru ieșirea debitorului din insolvență, astfel cum s-a consemnat în procesul- verbal nr. 735/_ .

Tabelul definitiv al creanțelor și procesul-verbal al ședinței adunării creditorilor din data de 7 iulie 2013 a fost publicat în BPI nr. 11846/_ și nr. 11838/_ .

După întocmirea tabelului definitiv a fost înregistrată cererea de creanță formulată de SC T. T. DS în valoare de 2941,69 lei, care, în urma negocierii a fost achitată în valoare de 2400 lei.

Au fost depuse la dosar, în fotocopie, instrumentele de plată privind plățile efectuate de debitor către creditorii cu creanțe declarate împotriva averii sale.

Avându-se în vedere că toate creanțele cuprinse în cererile de creanță depuse de către creditori au fost îndestulate, se solicitat închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 134 din Legea nr.85/2006 în vederea reinserției SC F. P. S. în activitatea comercială.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că, susținerile administratorului judiciar privind achitarea tuturor creanțelor declarate împotriva averii debitorului sunt dovedite prin actele depuse la dosar, că aceste datorii au fost achitate în perioada de observație din procedura generală, că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul prin care se solicită închiderea procedurii insolvenței și reinserția SC F. P. S. în activitatea comercială, instanța urmează să admită

cererea administratorului judiciar și să dispună închiderea procedurii.

Hotărârea se întemeiază în drept pe disp. art. 132 alin. 1 coroborat cu art. 134 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de administratorul judiciar C.I.I S. I. L. I. , cu sediul în B., str. Al. O., nr. 3, jud. B. -N. și în consecință:

- dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitorul S.C.F. P.

      1. cu sediul în localitatea C., str.---, nr.260A, sc.--, ap.--, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/133/2002, cod de identificare fiscală nr. 14572509

        • SC F. P. S. rămâne în funcțiune.

        • dispune notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, către Direcția Generală a Finanțelor Publice B. -N., O. ui R. C. de pe lângă T.

  1. -N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

    - descarcă administratorul judiciar C.I.I S. I. L. I. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

    Executorie.

    Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

  2. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1457/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței