Sentința civilă nr. 940/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 940/2013
Ședința publică din 24 aprilie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul C. I. DE I.
D. M. C.
împotriva debitoarei SC L. C. I. S.
, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, s-au analizat actele și lucrările dosarului, după care instanța reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, C. I. DE I. D. M.
C.
a solicitat a se dispune intrarea societății debitoare SC L. C. I. S.
în faliment în procedura simplificată, iar în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 solicită numirea în calitate de lichidator judiciar a C.I.I. R. L.
D. .
În motivarea cererii, se arată că debitoarea se află în dizolvare de drept, potrivit prevederilor art. 30 din Legea 359/2004, iar prin încheierea nr. 5711/_ judecătorul delegat la ORC a numit în calitate de lichidator pe C.I.I. D. M. C. .
Din analiza situației afișată de ministerul finanțelor rezultă că debitoarea deține în patrimoniu, total active în valoare de 655.007 lei, din care active circulante în valoare de 654.183 lei, active imobilizante în valoare de 824 lei, de natura stocurilor în valoare de 348.735 lei, creanțe în valoare de 302.425 lei, precum și solduri în casieria debitoarei în valoare de 3.023 lei. Datoriile societății sunt în valoare de
695.512 lei, din care datorii către AFP B. în cuantum de 8.510 lei.
Societatea se află în încetare de plăți înregistrând datorii în cuantum de
695.512 lei pe care nu le poate achita, încadrându-se în categoria debitorilor care îndeplinesc condițiile pentru a intra în procedura simplificată a falimentului, singura soluție pentru achitarea datoriilor fiind lichidarea patrimoniului acesteia.
În drept, se invocă disp.art. 260 alin. 4, art. 271 și art. 272 din Legea 31/1990 și disp.prev. de art. 1 alin. 2, pct. 2 și 3 și lit. e, art. 27 din Legea nr.85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că cererea formulată de lichidatorul C. I. de I. D. M. C. este întemeiată.
Astfel, instanța reține că societatea debitoare are datorii, în cuantum de 695.512 lei lei, care nu au putut fi achitate.
Conform art. 3 pct.1 lit. a din Legea nr. 85/2006, starea de insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor.
În speță, cum situația debitoarei rezultată din înscrisurile depuse la dosar relevă faptul că aceasta se află în incapacitate de a plăti, la scadență, datoriile sale din cauza lipsei de lichidități, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea petentului, să dispună deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege.
T. va încuviința cererea privind menținerea lichidatorului desemnat după dizolvarea societății debitoare, în scopul de a nu lipsi de eficiență declanșarea procedurii și de a nu încălca principiul celerității acesteia, care este impus de necesitatea obiectivă a rapidității operațiunilor comerciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de lichidatorul C. I.
DE I.
D.
M.
C. , cu sediul în municipiul B., str. Al.O., nr. 10, jud. B.
-N.
.
În temeiul art. 1 alin. 2 lit. e din Legea 85/2006, raportat la art. 260 alin.4 din Legea 31/1990, modificată:
dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC L. C. I. S., cu sediul în B., str. Gării, nr. 30, bl.turn, jud.B.
-N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, C.U.I. 5. și intrarea acesteia în procedura falimentului.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței:
numește lichidator judiciar pe C. I. DE I. R. L. D. , cu sediul în municipiul B., cartier Viișoara, nr.122, jud. B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, renumerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.
Constată că a operat dizolvarea de drept a debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
În baza art. 35 obligă pe debitor ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art. 28 alin. 1, refuzul constituind infracțiune prev. de art. 147 din Legea 85/2006.
În temeiul art. 107 din Legea 85/2006
Dispune notificarea deschiderii procedurii și a intrării în faliment debitorului, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 109 din Legea 85/2006, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prev. art. 252 din Legea 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului judiciar.
În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei B. în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege :
fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 10 iunie 2013.
fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea, comunicarea și publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanțelor la data de 25 iunie 2013.
-fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar;
-fixează termen pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 10 iulie 2013.
-fixează data primei ședințe a adunării creditorilor la data de -, la ora și sediul stabilite de lichidatorul judiciar.
Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prev. de art. 59 alin. 1 din Legea 85/2006 până la data de 10 iulie 2013.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.
În temeiul art. 4 din lege:
Dispune deschiderea de către debitor, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont de depozit bancar.
Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 11 septembrie 2013. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
P. I.
G.
A.
G.
← Sentința civilă nr. 2141/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 5907/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|