Sentința civilă nr. 951/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.951/2013
Ședința publică din data de 28 martie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC C. S., la solicitarea lichidatorului desemnat în baza prevederilor Legii nr.31/1990, C. C. C. .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, d-l C. C., practician în insolvență, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că stadiul procedurii în prezenta pricină este următorul:
Prin încheierea civilă nr.804/23 februarie 2012 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC C. S.R.L. prin lichidator C. C. C. pentru deschiderea procedurii insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar provizoriu C. C. C. ;
Prin sentința civilă nr.2201/_ s-a admis contestația formulată de contestatoarea SC U. L. C. I. SA în dosarul conexat nr._ /a1 împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC C S. și, în consecință s-a dispus înscrierea creanței chirografare a contestatoarei în cuantum de 119.383,45 lei, în tabelul preliminar.
De asemenea, se constată că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 30 ianuarie 2013 lichidatorul judiciar a înaintat la dosar procesul verbal de afișare la ușa instanței a anunțului de vânzare a bunurilor aparținând debitoarei, încheiat în data de 30 ianuarie 2013;
în data de 27 februarie 2013 declarație de creanță împreună cu cerere de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță, formulate de M. T. ;
în data de 20 martie 2013 raportul de activitate al lichidatorului judiciar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor și justificarea cheltuielilor efectuate în condițiile art. 121 alin.1 și art.123 din Legea nr.85/2006, cu acte anexă, raportul fiind depus și în format electronic;
în data de 27 martie 2013 raportul lichidatorului judiciar privind verificarea creanței declarate de către M. T., cu înscrisuri anexate, raportul fiind depus și în format electronic.
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar un extras din Buletinul procedurilor de insolvență nr.4937 din data de 21 martie 2013 pentru a face dovada publicării raportului de activitate întocmit pentru acest termen. Arată că susține atât raportul de activitate, cât și raportul privind analiza creanței declarate de către M.
T., din analiza efectuată rezultând că au fost aplicate corect prevederile legale.
Judecătorul sindic acordă cuvântul cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de M. T. .
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că M. T. a fost notificat cu privire la deschiderea procedurii insolvenței însă aceasta nu s-a înscris în tabelul preliminar al creanțelor deoarece debitoarea nu a declarat imobilul situat în mun. T.
, str. Ion Creangă, nr.9 la Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei T. ; astfel, dat fiind faptul că debitoarea nu a respectat prevederile legale cu privire la
impunerea imobilului, M. T. a luat la cunoștință despre existența imobilului doar când lichidatorul judiciar a solicitat să se afișeze la avizierul instituție anunțul de vânzare prin licitație a respectivului imobil. Menționează că a transmis înscrisurile pe care le deține M. ui T. în cursul lunii ianuarie 2013.
Judecătorul sindic constată că cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță a fost formulată de către M. T. în data de 27 februarie 2013, precum și faptul că dispozițiile art.103 C.pr.civ. reglementează un termen de 15 zile pentru formularea cererii de repunere în termenul de declarare a creanței, termen care începe să curgă de la încetarea împiedicării.
Reprezentantul lichidatorului judiciar consideră creanța ca fiind justificată sub aspectul cuantumului, respectiv că este fondată, cu excepția respectării termenului de 15 zile prevăzut de art.103 C.pr.civ..
Judecătorul sindic acordă cuvântul cu privire la stadiul procedurii.
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că sunt în curs de realizare operațiunile de licitație publică organizate cu privire la imobilul din patrimoniul debitoarei, până la această dată nu au fost depuse oferte de achiziționare existând însă există o ofertă verbală, prezentată Băncii Comerciale I. SanPaolo R. SA Arad, Sucursala C. -N. Piața C. ; prețul oferit pentru achiziționarea imobilului este unul modic dar nu se manifestă interes pentru achiziționarea imobilului și la acest moment nu există o altă ofertă; urmează a fi supusă Adunării Creditorilor schimbarea modalității de achiziționare a imobilului prin negociere directă.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de M. T. și stabilește termen în vederea examinării stadiului procedurii, respectiv în vederea valorificării bunurilor din averea debitoarei pentru data de 6 iunie 2013, sala 249, ora 11.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea formulată la data de 27 februarie 2013 creditorul M. T. a solicitat repunerea în termenul de declarare a creanței și înscrierea sa în tabelul creanțelor debitoarei cu suma de 78.173,38 lei.
În motivarea cererii creditorul a arătat că la data de 632 a fost primită din partea lichidatorului judiciar publicația de vânzare cu nr. 004/_ privind proprietatea imobiliară deținută de către debitoare pe raza municipiului T. . Constatându-se că bunurile supuse vânzării nu sunt declarate de către debitoare, prin adresa nr. 633/_ a solicitat lichidatorului judiciar actele de proprietate pe care le deține, pentru a putea proceda la identificarea și înscrierea în evidențele fiscale a bunurilor imobile în cauză.
Creditoarea a mai arătat că după înscrierea în evidențele fiscale ale bunurilor imobile conform actelor de dobândire în acord cu prev. art. 67 din OG nr. 92/2003 s-a procedat la întocmirea declarației de creanță nr. 1855/_ .
De asemenea creditoarea susține nedepunerea unei declarații de creanță în termenul legal nu a fost posibilă din vina exclusivă a debitoarei care nu și-a declarat bunurile imobile deținute în raza teritorială a municipiului T., astfel că solicită admiterea cererii și cuprinderea sa ca și creditor bugetar cu o creanță în cuantum de 78.173,38 lei.
Analizând cererea de repunere în termenul de depunere a declarației de creanță, judecătorul sindic o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința comercială nr. 804/2012 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC C. S., fiind stabilit și termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, în vederea întocmirii tabelului preliminar al creanțelor pentru data de 6 aprilie 2012, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de 17 aprilie 2012 și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații precum și pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv pentru data de 3 mai 2012.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează
prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alin.3 a aceluiași articol, prin excepție de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prev. la art. 28 alin.1 lit.c, procedura notificării prev. la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Din textele legale mai sus citate, rezultă fără echivoc că atât citarea, cât și comunicarea actelor de procedură în procedura insolvenței, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar în ceea ce privește procedura notificării deschiderii procedurii, aceasta se realizează și potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum prevede art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu o singură excepție, aceea în care creditorii nu au putut fi identificați, ipoteză în care, potrivit alin.3 al art.7 procedura notificării, va fi considerată îndeplinită, dacă a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență.
În acest sens, administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei, a notificat creditorii publicând notificarea în Buletinul procedurilor de insolvență, notificarea fiind publicată și într-un ziar de largă circulație (f.88-90), astfel încât, judecătorul sindic constată că dispozițiile legale mai sus citate au fost respectate.
Clarificate fiind aspectele legate de disp. art.7 din Legea nr.85/2006, în cauză se mai pune problema incidenței dispozițiilor art.76 din lege coroborate cu dispozițiile art.103 C.pr.civ.
Faptul că termenul de depunere a cererii de admitere a creanței este un termen de decădere, rezultă cu evidență din dispozițiile art.76, potrivit cărora creditorul care depune cererea de admitere a creanței peste termenul legal este decăzut din dreptul de a-și mai realiza creanța în cadrul procedurii insolvenței.
Rezultă astfel că sancțiunea aplicabilă în ipoteza expusă este decăderea, împrejurare față de care, dispozițiile art.103 C.pr.civ. sunt pe deplin aplicabile.
Într-o altfel de interpretare, respectiv cu excluderea incidenței celor două texte de lege (art.76 din Legea nr.85/2006 și art.103 C.pr.civ.), orice creditor ar fi îndreptățit la depunerea unei cereri de admitere a creanței, pe tot parcursul procedurii și acesta, împotriva tuturor regulilor și termenelor reglementate de legea privind procedura insolvenței tocmai pentru asigurarea unui cadru riguros în vederea accelerării desfășurării procedurii.
În acest context, referitor la cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță, deși de principiu astfel de cereri sunt admisibile, în lipsa oricăror probe care să facă dovada că partea a fost împiedicată să-și exercite dreptul său printr-o împrejurare mai presus de voința sa, ipoteză în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, apare ca fiind neîntemeiate. Dimpotrivă, în chiar cuprinsul cererii de repunere în termen, creditorul M. T. a arătat că a aflat despre deschiderea procedurii insolvenței la data de_, iar în urma solicitării relațiilor despre debitoare lichidatorului judiciar, acestea au fost primite la data de_ . Cu toate acestea însă, creditorul a formulat cererea de repunere în termen doar la data de_, cu încălcarea termenului de 15 zile reglementat de disp. art. 103 C.pr.civ.
Așadar, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, sancțiunea expres prevăzută de lege pentru depunerea declarațiilor de creanță peste termen, este aceea a decăderii, iar raportat la posibilitatea părții de a solicita repunerea în termen, cu consecința dovedirii prin orice mijloc de probă a unei împrejurări mai presus de voința sa care l-a împiedicat să-și exercite dreptul, în condițiile prev. de art.103 C.pr.civ., judecătorul sindic apreciază că liberul acces la justiție al creditorului în speță nu este încălcat. Împrejurarea că creditorul nu a propus nici un fel de probe în sensul arătat, nu poate conduce la concluzia că i s-a negat în substanță acest drept.
Sub acest din urmă aspect, cu privire la disp. art.6 din CEDO, este relevantă cauza Dias Ochoa c. Spania, în considerentele căreia instanța de contencios european a reținut că obligația reclamantului de a citi jurnalul oficial pentru a vedea dacă a fost parte într-un proces civil, conduce la negarea substanței dreptului de acces la justiție și, implicit, încălcarea dispozițiilor anterior menționate.
Este de observat că în cauza invocată, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art.6, pornind de la premisa că reclamantul avea obligația de a citi "jurnalul oficial";, adică o publicație asemănătoare monitorului oficial din țara noastră, într-o procedură similară cu cea reglementată de disp. art.95 din Codul de procedură civilă, o procedură de excepție, de altfel, aplicabilă doar în anumite condiții. În prezenta cauză, însă, buletinul procedurilor de insolvență nu poate fi asimilat jurnalului oficial invocat de C. e, întrucât această publicație este una specializată, care se referă exclusiv la comunicarea actelor de procedură în cadrul procedurilor de insolvență și reprezintă regula în materia citării și comunicării actelor de procedură în ceea ce privește procedura insolvenței.
Astfel, stabilirea de către legiuitor a unui termen care începe să curgă de la publicarea unui anumit act într-o publicație specializată în materia în discuție și care reprezintă, în același timp, regula în derularea procedurilor de insolvență, este pe deplin justificată atât pentru rigurozitatea procedurii, cât și pentru buna desfășurare a acesteia într-un anumit cadru stabilit de legiuitor, nu încalcă dispozițiile art.6 din CEDO.
În aceeași ordine de idei, instanța constată că o încălcare în sensul celor arătate, ar exista doar în situația în care termenul de depunere a declarațiilor de creanță ar fi început să curgă, în mod excepțional, de la publicarea unui anumit act într-o publicație nespecializată în materia insolvenței, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute și în temeiul disp. art. 76 alin.1 coroborat cu art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare al creanțelor formulată de creditorul M. T. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a creanței formulată de creditorul M. T. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC C. S. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
N. K. C. P.
Red.4 ex. NK/LU/_
← Sentința civilă nr. 5225/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2168/2013. Procedura insolvenței → |
---|