Decizia civilă nr. 1006/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1006/2011

Ședința publică din 08 martie 2011

Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de I. T., împotriva sentinței civile nr. 3409 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., cauza privind și pe intimata I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei, prin care s-a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 3 pct. 1 C.pr.civ. și 10 din L. nr.

554/2004. În baza actelor și a lucrărilor de la dosar Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3409 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului

S., a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului I. T. împotriva pârâtei I. P. J. S.

- S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., pentru executarea obligației de a face.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că autoturismul în discuție a fost înmatriculat și radiat în Republica Austriacă, iar apoi vândut reclamantului de numitul D. R.-B., fără ca acesta din urmă să poată face dovada titlului de proprietate asupra autovehiculului, în condițiile legii.

Prin urmare, autovehiculul nefiind susceptibil de reînmatriculare în R., este inutil a se cerceta temeinicia și legalitatea actului administrativ atacat, respectiv refuzul autorității administrative de a da curs favorabil solicitării reclamantului, întrucât, potrivit art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Așa fiind, tribunalul, în baza art.18 din L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului I. T. împotriva pârâtei I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., pentru executarea obligației de a face.

Împotriva sentinței a declarat recurs I. T., solicitând, in temeiul art.312 C.pr.civ., admiterea recursului si desființarea in totalitate a hotărârii atacate, fiind dată cu aplicarea si interpretarea greșită a legii.

În motivarea recursului recurentul arată că prin cererea introductiva a solicitat înmatricularea definitiva, fără plata taxei pe poluare, a autovehiculului pe care îl posedă, marca Opel, cu numărul de identificare W.. Prima instanță, fără a intra indezbaterea fondului, i-a respins ca nefondată acțiunea, reținând în esență faptul că autovehiculul pe care îl posedă a fost înmatriculat în Austria, iar apoi vândut acestuia de către numitul D. R.- B., fără ca acesta din urmă urmând să poată face dovada titlului de proprietate asupra autovehiculului.

Consideră această poziție a instanței de fond ca fiind greșită si cel puțin din perspectiva faptului că la dosarul cauzei se regăsește certificatul de autenticitate si cartea de identitate a autovehiculului, emise de RAR, acte care nu se eliberează în condițiile în care reprezentanții acestei instituții ar avea dubii cu privire la proveniența autovehiculelor. Mai mult, la fila 12 din dosar se regăsește Cartea de identitate a vehiculului, emisă la (...), din care rezultă că această mașină este omologată pentru circulație. Pe de alta parte, la dosarul cauzei se regăsește si contractul de vânzare cumpărare, act prin care a dobândit acest autovehicul, mijloc de probă care era de natură să conducă la admiterea cererii sale de înmatriculare a autovehiculului, instanța de fond nefiind investită să cerceteze modalitatea de dobândire a acestui autoturism. Pe de altă parte, în țările U. E. exista dilleri care dețin parcuri mari de mașini si care, din varii motive, nu mai sunt înmatriculate pe aceștia, motiv pentru care la momentul în care se prezintă vreun comparator, dilerii respectivi emit doar o factură, actele de înmatriculare și mașina care este adusă în țară și ulterior se poate solicita fie înmatricularea ei, fie înstrăinarea către terțe persoane.

Pentru edificarea completă a Curții, arată că procedura prin care acest autovehicul a ajuns in posesia recurentului, astfel: numitul D. R. B. din Cehu Silvaniei, prin actul numit K. (fila 14 din dosar) a achiziționat acest vehicul de la dilerul I. E., la data de (...). După ce a adus mașina în R., prin actul de vânzare-cumpărare (fila 15 din dosar) din (...), D. R.- B. i-a vândut recurentului acest vehicul cu suma de 1000 euro. Aceasta a fost procedura prin care a achiziționat acest autoturism si, vis-a-vis de aceasta procedură nu înțelege de ce prima instanță a ajuns la concluzia că autovehiculul nu este susceptibil de înmatriculare în R., cu atât mai mult cu cât, RAR- ul, la data de (...), îl omologhează pentru circulație.

In aceste condiții apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art.7 si 8 din L. nr.554/2004, art.23, 25 si 90 din T. U. E., precum si art.148 din Constituția României, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea in totalitate a sentinței civile nr.

3409/(...) si rejudecând cauza în fond, admiterea cererii sale și înmatricularea autovehiculului identificat mai sus, fără plata taxei pe poluare.

Prin întâmpinarea formulată, I. P. J. S. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat si menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării, intimatul arată că reclamantul s-a prezentat în data de

(...) la S. P. C. R. P. de C. si Î. V. cu solicitarea de înmatriculare a autoturismului.

Urmare a verificărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 11 din OG nr.195/2002 cu toate modificările si completările ulterioare, autoturismul reclamantului cu seria șasiu W. a fost înmatriculat cu aceeași dată sub numărul (...), așa cum se prevede și în certificatul de înmatriculare, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat si menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică si legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:

În cazul concret dedus judecații, reclamantul-intimat a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), (f. 9-10 dosar fond) dată la care era în vigoare O. nr.

50/2008, după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7., ambele încetându-și însă efectele la data de (...).

La data de (...), (f. 11 din dosarul de fond) intimata I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în R. se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozitiile art. 7 din O.M.A.I. nr. 1501/2006.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. nr. 50/2008, constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului si refuzul autorității administrativede a înmatricula acel autoturism în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc după data modificării O. nr. 50/2008 prin O. nr. 2. si O. nr. 7.. Astfel, O. nr. 2. a fost publicat in Monitorul Oficial in data de (...), iar OUG nr. 7. in Monitorul Oficial din (...), ambele încetându-și efectele la (...). În consecință, compatibilitatea O. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei initiale a ordonanței.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond a făcut aplicabilitatea principiului tempus regit actum, constatând că forma normei legale de la data la care s-a solicitat pârâtului înmatricularea fără plata taxei, identică cu forma actului normativ de la data la care s-a refuzat de către pârât înmatricularea fără plata taxei de poluare asigură același tratament între autovehiculele importate din statele membre al UE, înmatriculate deja acolo și reînmatriculate mai apoi în R. și autovehiculele produse și comercializate în R., înmatriculate de asemenea pentru prima dată în țara noastră.

În urma modificărilor succesive, așa cum s-a arătat anterior, la data formulării cererii de înmatriculare fără plata taxei de poluare, era aplicabilă forma inițială a O. nr.

50/2008, care nu prevedea discriminarea între autoturismele importate și cele din producție internă și care nu justifică introducerea taxei de măsuri protecționiste pentru producția internă de autovehicule.

De altfel, Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88 Con. Comisiei E. c. Republicii Elene parag. 17).

De asemenea, Curtea E. de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare.

Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus.

Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național.

Sub acest aspect este relevantă decizia C.E.J. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar.

Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă.

Tot în privința comparației cu autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea E. de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T. Comunității E. (art. 110 din T. privind funcționarea U. E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul 2007) nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unortaxe deja existente, (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș

Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49).

Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește.

Se poate așadar concluziona că O. nr. 50/2008 (varianta în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamant) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T. Comunității E.(art. 110 din T. privind funcționarea U. E. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 conform modificărilor survenite prin T. de reformă de la L. din anul

2007).

Astfel, după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8:

„(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în R. este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";.

Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei.

În cauza de față, reclamantului-recurent i s-a adus la cunoștință că refuzul operațiunii de înmatriculare se datorează împrejurării că nu a îndeplinit condiția prealabilă de a plăti taxa de poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, cerință care este apreciată de Curte în conformitate cu exigențele legislației naționale și comunitare, așa încât refuzul pârâtului are un temei legal și deci este justificat.

Cu privire la procedura de infringement declanșată de către C. E., trebuie menționat faptul că pe de o parte acestă procedură se referea la o altă formă a taxei de poluare (cea ulterioară modificărilor introduse prin OUG 2. în luna decembrie 2008), iar pe de altă parte acestă procedură a fost între timp clasată, analiza realizată confirmând compatibilitatea normelor comunitare cu dreptul intern incident. Propunerea de clasare a fost publicată în din 5 februarie 2010, fapt care constituie un argument în plus în favoarea compatibilității taxei cu normele comunitare.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ,. Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul I. T. împotriva sentinței recurate pe care o menține ca fiind pe deplin legală și temeinică. Trebuie precizat și faptul că între momentul pronunțării și momentul redactării acestei decizii a fost pronunțată de către Curtea de Justiție a U. E. decizia în cauza Tatu împotriva României care nu poate fi avută în vedere la prezenta motivare și prin care C. își reconsideră jurisprudența anterioară șiapreciază taxa contrară dreptului comunitar pentru argumente care țin neutralitatea taxei și de cuantumul acesteia.

Decizia este irevocabilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. A.-I. A. V. D.

Red. A.A.I. dact. G.C.

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: S. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1006/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal