Decizia civilă nr. 1073/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIE CIVILĂ NR.1073/2011

Ședința ta de 14 martie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.

JUDECĂTOR : M. S.

JUDECĂTOR : M. I. I.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 3862 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimata N. G.-D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 10 martie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei N. G.-D.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3862 din 27 august 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea reclamantei N. G. D., anulată decizia de restituire nr.11033/(...) și obligate în solidar pârâtele D. G. a F. P. S. și A. F. P. J. să-i restituie suma de 3745 lei taxă pe poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr.4090121/(...) la care se adaugă majorările legale de întârziere, calculate de la data plății și până la restituirea efectivă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. J. invocând incidența disp. art.304 pct.5,6,7,8 și 9 C.pr.civ.

Recurenta a învederat că instanța de fond a soluționat cererea reclamantului încălcând prev. art.85 C.pr.civ., soluționând fondul cauzei fără ca procedura de citare să fi fost îndeplinită cu recurenta.

Termenul pentru soluționarea cauzei a fost stabilit la 28 ianuarie 2011 iar termenul pentru soluționarea cererii de preschimbare a fost stabilit pentru data de 27 august 2010 iar Tribunalul Sălaj în mod eronat a soluționat subsecvent cererii de preschimbare și fondul cauzei fără a proceda la citarea D. G. a F. P. S. - A. F. P. J. în concluzie solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Analizând recursul promovat în raport de acest motiv de recurs Curteareține următoarele:

Reclamanta N. G. D. prin plângerea formulată împotriva deciziei de restituire nr.11033/20 iulie 2010 a solicitat anularea acesteia și obligareapârâtei la restituirea sumei de 3745 lei reprezentând taxă de poluare achitată la data de (...) și a dobânzii fiscale.

Potrivit citativului întocmit la (...) se reține că termenul de judecată pentru soluționarea acestei cereri a fost stabilit la 28 ianuarie 2011.

Reclamanta a formulat la data de 10 august 2010 o cerere de preschimbare a termenului de judecată invocând disp. art.153 alin.3 C.pr.civ.

și art.17 alin.1 din L. nr.554/2004.

Termenul pentru soluționarea cererii de preschimbare a fost stabilit pentru data de (...) procedându-se la emiterea citațiilor cu mențiunea citării în vederea preschimbării termenului de judecată.

Prin încheierea dată în ședința camerei de consiliu din 17 august 2010 a fost admisă cererea de preschimbare și s-a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de (...) la data de (...).

Prin sentința civilă nr.3862 pronunțată în ședința publică din 27 august

2010 Tribunalul Sălaj a soluționat pe fond acțiunea formulată de reclamanta

N. G. D.

Dispozițiile art.85 C.pr.civ. statuează că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților ori în prezenta cauză subsecvent aplicării disp. art.153 părțile nu au fost legal citate în vederea soluționării fondului litigiului.

Cauza s-a soluționat în fața primei instanțe astfel că este prezent motivul de recurs prev. de disp. art.304 pct.5 C.pr.civ. prin hotărârea dată instanța încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ.

Prevederile art.153 alin.3 teza I stabilesc că termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice ceea ce s-a apreciat în cauză ca fiind prezent însă teza finală a aceluiași text stabilește în mod imperativ că părțile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat, dispozițiile art.1321 C.pr.civ. urmând a fi aplicabile.

Judecătorul fondului a procedat în concluzie la soluționarea cauzei cu ignorarea dispozițiilor legale enunțate astfel că în baza adisp. art.312 alin.5

C.pr.civ. constatând că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată se va admite recursul și se va trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată Tribunalul Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtele D. G. a F. P. S. și A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr.3862 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui

S. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. C. M. S. M. I. I.

L. F.

GREFIER R ed.A.C./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1073/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal