Decizia civilă nr. 1312/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1312/2011
Ședința publică de la 31 M. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. Z. R. DE P., împotriva sentinței civile nr. 4338/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu reclamanta S. P. T. S. și pârâtul P. M. Z., având ca obiect contestație act administrativ fiscal dispoziția nr.
2426/2008 a P.ui M. Z. și decizia de impunere nr. 3..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat
V. V., în reprezentarea intereselor reclamantei intimate, lipsă fiind celelalte părți. faptul că
Procedura de citare este { F. |legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului conform mențiunilor din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 4338 din 23 septembrie 2009 a Tribunalului Sălaj s-a admis cererea formulată de SC P. T. S. Z. și s-a dispus anularea Dispoziției nr. 2426/(...) și a Deciziei de impunere nr. 31588/(...) a Primăriei Z.
Au fost obligate pârâtele M. Z. și P. M. Z. - la plata sumei de 2837 cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că între Primăria municipiului Z. și SC P. T. SRL Z. a intervenit un contract de închiriere privind spațiul situat în Z., P-ța I. M. nr. 3-5 începând cu data de 1 august
2010, iar la art. 23 din contract se menționează că proprietarul va plăti pe întreaga durată a contractului de închiriere impozitele și taxele privind bunul închiriat.
Cu toate acestea, arata instanța de fond, prin D. de impunere nr. 3. reclamanta a fost obligată să achite suma de 10.280,84 lei reprezentând impozit pe teren. A apreciat instanța de fond că actele fiscale întocmite sunt ilegale deoarece părțile, de comun acord, au stabilit modalitatea de achitare a impozitului. A mai arătat instanța de fond că modificările aduse Coduluifiscal sunt ulterioare încheierii contractului de închiriere, iar potrivit principiului neretroactivității nu pot fi aplicate unui act încheiat anterior. Arată instanța de fond că se impunea în principal modificarea clauzelor contractuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. Z. solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive.
În motivarea recursului recurentul arată că s-a menționat aceea clauză în considerarea legislației în vigoare la acel moment, respectiv art. 249 alin. 3 din Codul fiscal.
Ulterior, în urma modificării prin L. nr. 4. intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005 textul legal menționat prevedea obligativitatea achitării impozitului pe clădiri de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință, după caz.
În această situație - susține recurentul - chiriașul avea obligația declarării spațiului închiriat organului fiscal în vederea creării obligației fiscale.
Susține recurentul că această obligație s-a născut o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 4. prin voința legiuitorului fiind impusă astfel părților contractante.
Referitor la clauza cuprinsă în art. 23 din contract, recurentul a arătat că are un caracter de informare a chiriașului și nu se poate afirma că obligația de plată a taxei pe clădiri s-a stabilit la inițiativa autorității publice locale.
Recurentul nu a indicat temeiul juridic al cererii de recurs însa din analiza motivelor de fapt prezentate Curtea apreciază că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanta s-a opus admiterii recursului - f. 10.
Analizând recursul formulat Curtea l-a apreciat fondat din următoarele considerente:
Apărarea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 23 din contractul de închiriere, ce constituie titlul în temeiul căruia are drept de folosință asupra imobilului în discuție.
Astfel, art. 23 din acest contract, prevede obligația proprietarului de a achita taxa pe clădiri.
Curtea constată că această clauză contractuală a fost în acord cu legislația fiscală existentă la data încheierii contractului de închiriere, dată la care art. 249 alin. 3 prevedea obligația proprietarului de a achita impozitul pe clădiri. Sub acest aspect apar ca fiind dovedite susținerile recurentului referitoare la motivul ce a determinat înscrierea în contract a acelei clauze.
Curtea reține că în privința obligațiilor fiscale principiul legalității are caracter prioritar, Codul fiscal, precum și alte legi cu caracter fiscal prevăzând obligațiile fiscale ale persoanelor fizice sau juridice.
Curtea reține și faptul că pârâtul are calitatea de creditor bugetar, organ fiscal cu atribuții de urmărire și încasare a creanțelor fiscale. Sub acest aspect Curtea reține că voința liber exprimată a pârâtului este îngrădită, în mod justificat, de dispozițiile legale ce stabilesc obligațiile fiscale ale persoanelor fizice sau juridice, precum și de cele ce atribuie pârâtului, în situații determinate, calitatea de organ fiscal.
Se poate admite existența unor înțelegeri între particulari cu privire la plata taxelor și impozitelor cu caracter fiscal care, în limitele legii, pot fi opozabile și organului fiscal. Cu toate acestea nu se poate admite ca organul fiscal să își asume obligații de plată a taxelor și impozitelor care potrivitdispozițiilor legale incidente aparțin persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
Potrivit art. 970 alin. 2 C. convențiile obligă la toate urmările pe care legea le dă obligației după natura sa. Este de precizat deci că în speță se discută cine este titularul unei obligații fiscale, art. 970 alin. 2 C. menționând că urmările obligației vor fi determinate în raport de natura acesteia.
Așa cum s-a arătat anterior obligațiile fiscale prin natura lor sunt obligații legale și nu contractuale, iar prin conținutul lor stabilesc obligații de plată a unor sume cu caracter fiscal și nominalizează, în toate situațiile, pe debitorul obligației fiscale.
Nu se poate deci acorda prioritate principiului libertății contractuale, prevăzut de art. 969 C., întrucât în speță obligația ce trebuie executată are caracter fiscal.
Față de cele arătate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se va admite recursul formulat și se va modifica în întreg hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii introductive.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M. Z. împotriva sentinței civile nr.
4338/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SC P. T. SRL Z.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE,
L. U.
JUDECĂTOR,
D. M.
JUDECĂTOR,
R.-R. D.
GREFIER, M. T.
}
Red.D.M./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: P. R.a-M.lena
| ← Decizia civilă nr. 2871/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1791/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
