Decizia civilă nr. 1625/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.1625

Ședința publică din 18 aprilie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. B.

JUDECĂTORI : F. T.

M. H. GREFIER : M. ȚÂR

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva Sentinței civile nr.5173 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimatul G. M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La data de (...) se înregistrează din partea intimatului dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă judecării acțiunii la fond.

Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5173 din 22 oct.2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului G. M., în contradictoriu cu I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A AUTOV..

Intimatul S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A AUTOV. a fost obligat să înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, autovehiculul marca MITSUBISHI, seria sașiu V4440599987, proprietatea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că argumentele invocate de reclamant în sprijinul cererii sale sunt pertinente și pe deplin lămuritoare în sensul că „taxa de poluare"; ce trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicol în România, în conformitate cu prevederile O. nr. 5., are în realitate aceeași finalitate (scop) cu „taxa specială de primă

înmatriculare"; prevăzută de art. 2141 - 2143 Cod fiscal, - pe care, de altfel, o înlocuiește - și anume, restricționarea la import a autovehiculelor, în special a celor „second-hand";, inclusiv cele provenite din spațiul U. E..

Prin această măsură restrictivă la import, se încalcă însă normele primare de drept comunitar, obligatorii și cu aplicabilitate directă de către statele membre ale U. E., așa cum sunt ele interpretate și dezvoltate în jurisprudența Curții de Justiție a C. E. (CJCE) de la L.

În acest sens, art. 90 pct. 1 din T.ul de instituire a C. E. prevede că „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare";.

De altfel, Curtea de Justiție a C. E. a stabilit pentru prima oară, în anul

1974 (cauza Dassonville) că toate regulile comerciale instituite de statele membre care au capacitatea de a împiedica, direct sau indirect, în fapt sau potențial comerțul intercomunitar sunt considerate măsuri echivalente cotelor vamale, în speța de față taxa specială de primă înmatriculare, ceea ce contravine prevederilor T.ului Constitutiv al U. E..

Noțiunea de taxă cu efect echivalent a fost dezvoltată în jurisprudența

CJCE în sensul că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, și care reprezintă o taxă specială de înmatriculare propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea, în special, hotărârile din 17 iulie 1997, Haar Petroleum, C-90/94, Rec. p. I-4085, punctul 20, din 2 aprilie1998, Outokumpu, C-213/96, Rec. p. I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi-Nameth).

După cum a statuat deja Curtea, articolul 90 CE reprezintă în cadrul T.ului CE o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, încă republicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, citată anterior, punctul 45).

De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârile din 29 aprilie 2004, Weigwl, C-387/01, Rec. p. I-4981, punctul 66 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi si Nemeth, citată anterior, punctul 46).

În plan intern, Constituția R. prevede în mod expres (art. 148), că urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4).

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJCE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto (taxa de poluare) a fost introdusă în legislația internă prin O. nr. 50/(...) privind modificarea Codului

Fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJCE a stabilit că"; judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.";

Un alt motiv de inaplicabilitate al O. nr.5. este legat de împrejurarea că acest act normativ tinde să modifice Codul fiscal, după cum rezultă din prev. art. 14 alin.(2) care spune că";la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență( adică, 1 iulie 2008-n.n.) se abrogă art.214/1-214/3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal(…)"; deși art.4 alin.(1) Cod fiscal prevede fără echivoc că acesta „se modifică și se completează numai prin lege(…)"; și că

„orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege"; Prin urmare codul nu poate fi modificat decât prin lege, în sensul strict al acestei noțiuni și nicidecum printr-o ordonanță, fie chiar și de urgență, astfel încât și din această perspectivă taxa de poluare, care practic a înlocuit taxa de primă înmatriculare-în contextul mai sus arătat- apare la rândul său ca nelegală, chiar și prin raportare la ordinea de drept internă.

În concluzie, tribunalul, apreciind că „taxa de poluare"; instituită prin O. nr. 5. reprezintă pentru autovehiculele second-hand provenite din spațiul U.E. și reînmatriculate în România, o măsură (indirectă) cu efect echivalent cotelor vamale, ce contravine legislației comunitare, a admis acțiunea reclamantului, în sensul celor solicitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P.

DE C. SI Î. A V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.

Astfel în dezvoltare se arată că potrivit dispozițiilor OUG nr.5., România stat membru al C. E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre, prețuri sau taxe, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Or, taxa de poluare instituită pin OUG nr.5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care prin înmatricularea acestora în România, înțelege să le utilizeze pe teritoriul R. contribuind astfel la poluarea mediului.

Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand importate din UE ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei instituite de OUG nr.5. ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, în care sunt enumerate categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de dispozițiile art.2141 C.fiscal și apreciată ca nelegală de practica judiciară.

Tot astfel se arată nu trebuie omis că instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre România și Comisia Europeană , astfel încât s-a apreciat că aceasta nu contravine legislației comunitare.

Reclamantul G. M. IONUȚ prin întâmpinare (f.8) a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței T.ui S..

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat în mai 2010 un autoturism second-hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a solicitat

Instituției P. înmatricularea acestuia fără plata taxei de poluare.

În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de

Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110

TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 , 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâta I. P. J. S., împotriva sentinței civile nr. 5173 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui

S., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta I. P. J. S., împotriva sentinței civile nr. 5173 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 18 aprilie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI G REFIER M . B. F. T.

M. H.

M. ȚÂR

Red.HM D act. LCC/2ex./(...) Jud. fond:M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1625/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal