Decizia civilă nr. 1796/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 1796
Ședința publică din 09 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTORI : M. I. I.
A. C.
GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul H. I. F. împotriva Sentinței civile nr.6184 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. S., A. F. P. Z., A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 21,5 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. S. în nume propriu și pentru AFP Z. - întâmpinare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A Prin sentința civilă nr.6184 din 3 decembrie 2010 pronunțată în dossarul nr.(...) al Tribunalului S., s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului H. I.-F., împotriva pârâtei D. G. A F. P. S. S-a respins cererea de chemare în garanție împotriva A. F. PENTRU M.. S-a admis excepția invocată în cauză și respinge ca inadmisibilă cererea pentru anularea adresei nr. 30443/2010 A. F. P. Z.. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. S. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: În vederea efectuării primei înmatriculări în R. a autovehiculului, reclamantul a achitat la T. A. F. P. Z. suma de 4.283 lei, cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței nr. TS5 nr. 4088144/(...) (fila 4). Această taxă a fost stabilită prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O. nr. 5.. T. de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare, modificări ce vor fi arătate mai jos. Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de (...), conform art. 14 din acest act normativ. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru prima dată prin Ordonanța de Urgență nr. 208 din 4 decembrie 2008, pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008. În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 8 decembrie 2008 [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000]. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a doua oară prin Ordonanța de Urgență nr. 218 din 10 decembrie 2008 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a Ordonanța de Urgență nr. 5., respectiv Ordonanța de Urgență nr. 2., a fost abrogată prin art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2.. C. art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2., „. de urgență a G. nr. 2. pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, se abrogă". În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 11 decembrie 2008. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a treia oară prin Ordonanța de Urgență nr. 7 din 18 februarie 2009 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2009. În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 7., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (2) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 19 februarie 2009. Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a patra oară prin art. 35 din L. nr. 329 din 5 noiembrie 2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu C. E. și Fondul Monetar Internațional, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009. C. art. 70 din această lege, Capitolul VII - din care face parte art. 35 - a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial [conform art. 11 alin. (1) din L. nr. 24/2000], respectiv la data de 12 noiembrie 2009. În raport cu diferitele modificări ale Ordonanța de Urgență nr. 5., instanța a constatat că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de (...) și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de (...), prin înlocuirea anexelor la acest act normativ. În perioada (...)-(...) însă se aplică taxele stabilite conform anexelor la O. nr. 5., în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu mențiunea că în perioada (...)-(...), când a intrat în vigoare O. nr. 2., (care a fost abrogată la (...), prin O. nr. 2.) s-a plătit o taxa de poluare majorată, însă prin dispozițiile art. IV alin. 1 din O. nr. 2., taxele plătite conform anexelor la O. nr. 2. în perioada (...)-(...) se restituie până la valoarea taxelor instituite prin O. nr. 5., în varianta inițială. Prin cererea introductiva, reclamanta a arătat că reglementarea cuprinsă in O. nr. 5. contravine articolelor 25, 28 și 90 din T. de C. a C. E. Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. În conformitate cu modificările aduse T. instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea Uniunii E., iar fostul art. 90 din T. instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului tratat privind funcționarea Uniunii E., cu același conținut. Instanța va face însă referire în continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitară în vigoare la data plății taxei de poluare în litigiu. Instanța a apreciat că o primă precizare care se impune este aceea că prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a R. la U. E.. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția R., dispoziții conform cărora: (2) „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritateajudecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile aliniatului (2)";. Prin urmare, începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art. 1 din H.G. nr. 1367/2000 privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției R. cu acquis-ul comunitar, în perspectiva aderării R. la U. E., definiție conform căreia acesta include, între alte acte normative „dispozițiile T. instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R., șiale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambelerepublicate în Jurnalul Oficial al C. E. nr. C340 din 10 noiembrie 1997";. Cu privire la competența instanțelor de judecată de a evalua conformitatea legislației române din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E., a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77 că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale,dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional";. Potrivit art. 1 alin. (1) din O. nr. 5., ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. Obligația de plată a taxei se naște, conform art. 4 din O. nr. 5. cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9. Art. 25 din T. interzice între statele membre taxele vamale la import și export sau taxele cu efect echivalent, inclusiv cu privire la taxele vamale cu caracter fiscali iar art. 28 din același T. interzice între statele membre restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent. C. art. 90 paragraf 1 din T. Constitutiv al Uniunii E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Problema care trebuie lămurită este aceea de a stabili dacă taxa de poluare este contrară normelor amintite. Cu privire la natura taxei de poluare C. s-a pronunțat la data de (...) asupra acțiunilor preliminare formulate de H.-B. M. B. și B. K. M. B. în cauzele reunite C-29012005 Âkos Nâdasdi și C-33312005 llona Nemeth, ocazie cu care a statuat că o taxă care nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru ci pentru prima înregistrare a autoturismului pe teritoriul acelui stat membru., în vederea punerii în circulație nu constituie o taxă vamală în sensul art. 25 din T. ci face parte din sistemul general de impozitare a bunurilor și trebuie examinată în lumina art. 90 din T. TE. În aceste condiții, susținerea reclamantului privind încălcarea art. 25 din T. este nefondată întrucât taxa de poluare este datorată pentru punerea în circulație a autovehiculului , astfel că nu se poate susține cu temei că este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru. Nici încălcarea art. 28 din T. nu poate fi reținută; conform formulei Dassonville impusă în jurisprudența C. sunt măsuri cu efect echivalent nu numai acele măsuri care tratează discriminativ, în mod deschis sau ascuns marfa străină adusă dintr-un alt stat membru dar și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea. Mai mult, Curtea a conchis că restricționările importului sau exportului sunt permise doar în situația în care în domeniu lipsesc reglementările comunitare, restricțiile sunt necesare pentru asigurarea supravegherii fiscale a corectitudinii în relațiile comerciale, pentru asigurarea protecției consumatorului, pentru protecțiavalorilor social-culturale naționale dacă reglementările sunt valabile în mod nediscriminatoriu pentru mărfurile din producția internă sau externă. C. art. 90 din T. Instituind Comunitatea E., nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție. Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetățenii români, C. europeană-D. G. Impozitare și Uniune Vamala a emis, la data de 9 decembrie, următorul comunicat: „La nivelul Uniunii E. nu exista o armonizare a taxei perceputepentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral în ce privește cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectând în același timp principiul nediscriminării. R. poate să mențină taxa de înmatriculare pentru automobile și poate sa stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteia (de exemplu, în Danemarca, o taxa similara se ridica la 1. din valoarea automobilului)";. Prin urmare, fiecare stat membru isi poate institui in mod independent propriul sistem de taxare, insa aceasta taxare trebuie sa se faca prin raportare la art..90 din T., precum si la jurisprudența C. C. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, jurisdicția de contencios comunitar a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în cauzele conexate C- 290/05 și C-333/05 Âkos Nadasdi și llona Nemeth parag. 52). S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. Jurisprudența C.J.C.E a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare și aprecierea, reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 din T. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Akos Nadasdi și llona Nemeth , par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Obiectivul taxei instituite prin legea națională română este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite, cat si prin modul de impunere. E. care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon, elemente care pot fi apreciate ca au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului . Prin urmare, întrucât taxa este stabilita in funcție de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional, fiind stabilita intr-un cuantum mai mare pe măsura ce performantele de mediu scad. Reglementarea cuprinsa in O. nr. 5. permite ca pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si poate obține o valoare mai mare a deprecierii. Acesta posibilitate a contribuabilului asigura, ca in toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import sa nu depășească valoarea reziduala a taxei existente într-un autovehicul deja înmatriculat. Se respectă astfel exigența menționată de Curtea de justiție într- o cauză împotriva Ungariei in care a statuat că „articolul 90 par. 1 din T. instituind Comunitatea E. trebuie interpretat ca interzicând o taxa de înmatriculare atâta timp cat este perceputa asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima data in circulație pe teritoriul unui stat membru, valoarea taxei fiind determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului si clasificarea din punct de vedere al poluării este calculata fără a se lua in calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate in statul membru in care sunt importate. O comparație cu autoturismele second-hand plasata in circulație în aceststat membru înainte de aplicarea L. privind taxele de înmatriculare nu este relevanta."; Prin urmare, O. nr. 5., varianta în vigoare la data solicitării înmatriculării, nemodificată prin O. nr. 2., respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 din T. CE. Pentru motivele arătate, instanța va respinge cererea reclamantului pentru anularea adresei nr. 30443/(...) ca inadmisibilă, și pentru restituirea sumei de 4.283 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, ca nefondată. Întrucât pârâta nu a căzut în pretențiuni, cererea sa de chemare în garanție a A. F. de M. a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H. I. F.solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza, anularea adresei nr.30443 din (...) emisă de intimată și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.283 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, alături de obligarea la plata dobânzii fiscale de la data introducerii acțiunii și pânăla data plății efective. cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că potrivit art.4 din OUG 5., obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în R.; acest text este identic cu art.214.1 Cod fiscal în prezent abrogat, care instituia precedenta taxă specială de primă înmatriculare. În acest fel, guvernul a înlocuit prima taxă de primă înmatriculare reglementată în dispoz. art.214.1 - 214.3 C.fiscal, texte care instituiau otaxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule care se plătea conform unor criterii, de către orice persoană fizică sau juridică atunci când solicita prima înmatriculare a unui vehicul în R.. T. era aplicată tuturor vehiculelor importate din statele membre UE sau din alte state. Varianta de înlocuire a vechii taxe de primă înmatriculare a fost tot o taxă similară, însă cu altă denumire T. de poluare reglementată de OUG 5.. Invederează faptul că, C.E.J.a statuat într-o speță (cauza Weigel-2004) ca obiectul reglementării cuprinse în art.90 par.1 din T. îl constituie asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea unor taxe și impozite discriminatorii față de produsele provenite din statele membre. Cu alte cuvinte, rostul acestei reglementări este acela de a interzice orice formă de discriminare fiscală între produsele importate din statele comunitare și cele similare aflat epe piața internă. Recurentul arată că analiza acestei situații denotă tratamentul discriminatoriu aplicat vehiculelor provenind din statele comunitare raportat la cele similare aflate dje ape piața internă, diferența de tratament ce reprezintă o discriminare de ordin fiscal între bunuri. Contestă că plata acestei taxe se face în temeiul unor dispoziții legale interne. Instanța română nu este constrânsă de o lege internă care contravine dreptului comunitar, atunci când este chemată să facă aplicarea acestuia din urmă. Potrivit art.148 alin.2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte reglementări comunitare au prioritate la aplicare față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare. C. art.148 alin.4 din Constituție, Parlamentul, Președintele, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev.alin.2. De altfel, prin L. nr.1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. La U., S. Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiilor din tratatele originare ale U. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. pr. civ., Curtea reține următoarele: 1. Contenciosul administrativ fiscal a fost definit în literatura juridică drept o specie a contenciosului administrativ desemnând ansamblul căilor de atac împotriva actelor de impunere prin care se solicită diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și altor sume constatate și aplicate de către organele fiscale centrale și locale, abilitate potrivit legii să efectueze acte de control sau de impunere, care se soluționează după o procedură specială de către organe administrative și /sau instanțe judecătorești. Obiectul acțiunii în cazul contenciosului administrativ este reprezentat de orice act administrativ de autoritate adoptat sau emis cu nesocotirea prevederilor legii pe când în cazul contenciosului administrativ fiscal obiectul acțiunii este un act de autoritate cu caracter special denumit generic act administrativ fiscal , definit de art 41 C pr fiscală . Curtea E. a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate . Legiuitorul a statuat prin art. 7 din O. DE U. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Textul art. 7 din OUG nr. 5. apare doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susține că în aplicarea normei de trimitere devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile iar în aplicarea textelor din norma considerată ca normă de drept comun nu este obligatorie parcurgerea acestei etape. CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin D. nr. 802 din 19 mai 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. de urgenta a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, in ansamblu, si, in special, a celor ale art. 11 din aceeași ordonanță de urgenta , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 23 iunie 2009 , a reținut că Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. nu cuprinde dispoziții de natură a duce la concluzia că instituie o nouă taxă, ci doar redefinește taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel cum rezultă din prevederile art. 4 și art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior, a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme taxa fusese deja plătită, iar art. 11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus față de cuantumul datorat, nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. De asemenea, nici faptul că veniturile realizate prin plata acestei taxe sunt afectate unui fond sau altul nu este un motiv de a se susține că legiuitorul a reglementat două taxe distincte din moment ce ambele reglementări normative vizează o taxă pe poluare. A., natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare -, ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei. De altfel, cuantumul taxei a fost din nou modificat prin de urgență a G. nr. 7., reducându-l cu o treime, fapt ce nu echivalează cu concluzia că ar fi vorba de reglementarea unei alte taxe. De asemenea, se reține că textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este și favorabilă. Potrivit art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate face contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Tot astfel, art. 6 alin. (2) din L. nr. 554/2004 spune că "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să fie obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicțională". Aceste prevederi nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "accesul liber la justiție" prevăzut de art. 21 din Constituția R. în sensul că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acest context, și disp. art. 7 din L. nr. 554/2004, care instituie procedura "recursului grațios" în materie de contencios-administrativ, trebuie analizate și aplicate cu multă atenție, tocmai pentru a nu se încălca dreptul fundamental prev. de art. 21 din Constituție și care se completează cu "dreptul la un proces echitabil" prevăzut de art. 6 din Convenția E. a Drepturilor Omului. În acest sens, art. 20 din Constituție prevede fără echivoc că "dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Dincolo însă de aceste aspecte care se referă la încălcarea unui drept sau interes legitim printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, trebuie observat că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din L. nr. 544/2004 pentru simplul motiv că obiectul acțiunii judiciare îl constituie "refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prev. de art. 8 alin. (1) teza a II-a, din aceeași lege. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta pe care reclamanta le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discuție si prin lansarea unei proceduri de infringement de către C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T. CE. Trebuie avute în vedere o serie de circumstanțe care grefează prezenta acțiune de contencios fiscal, circumstanțe care vizează atât instabilitatea legislativă cât și lipsa, până la un moment dat, a unei practici unitare la nivelul instanțelor de judecată cu privire la soluționarea unor astfel de litigii. Prin modificările aduse acestui OG 5. de Ordonanța de Urgență ale G. nr. 208/(...) și 7. se introduc, începând cu data de (...), elemente de discriminare în sensulcă anumite categorii de autovehicule sunt exceptate în perioada (...)-(...) de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează și ea pe acest criteriu. La data de (...), C. comunică autorităților române declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 - compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în R. cu art. 90 din T. C. E. ). Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: „conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro4 cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc sunt scutite de plata pe poluare în R. dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din UE în perioada (...)-(...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar . Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia comisiei, <<criteriul primei înmatriculări>> nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor.,, Rezultă așadar că o poziție fermă a C. E. cu privire la modificările legislative în materia taxei de poluare a fost exprimată doar la (...), prin declanșarea etapei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ( cauza 2009/2002 ). Curtea apreciază că acesta este momentul de la care contribuabilii aveau o perspectivă clară asupra neconformității taxei de poluare cu dreptul comunitar. Nu în ultimul rand, trebuie avute în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare. Prin Hotararea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., Curtea E. de J. a statuat: C. art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva"atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care intimata AFP Z. nu a demonstrat ca o astfel de cale de atac - plângerea prealabilă - ar fi fost efectivă. Toate aceste considerente au condus Curtea la concluzia că sancțiunea inadmisibilității acțiunii nu îi poate fi aplicată reclamantului, impunându-se așadar soluționarea cauzei pe fond. 3. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în parte pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Este cunoscut faptul că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.5.. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din T. de instituire a C. E. prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxăriiautovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul ci prin raportare la art. 90 din T. precum și la jurisprudența C. de J. a C. E. Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unorprincipii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitateafiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Curtea E. de J. a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că Statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. (A se vedea Deciziile C. de J. a C. E. în cauzele 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, par. 12; C. C-132/88 C. C. E. c. Republicii Elene, par. 17). De asemenea, Curtea de Justiție a C. E. a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nădasdi si Ilona Nemeth, par. 52.) S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența C. de J. a C. E. Jurispudența C. a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într- un autovehicul național similar (A se vedea D. C. de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit sa împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sausa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, D. C. de J. a C. E. în C. conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nădasdi si Hona Nemeth, par. 49). S-a concluzionat astfel că dacă autovehiculele deja existente în parcul auto național nu sunt și ele supuse noii taxe nu reprezintă o discriminare sub aspectul dreptului european. Pornind de la aceste principii generale de drept comunitar se impune a stabili dacă adoptarea OUG nr.5. este conformă cu T. precum și cu jurisprudența C. de J. a C. E. Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 5., ordonanța de urgență stabileștecadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumităîn continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Așa cum rezultă din preambulul actului normativ, taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acestdomeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. Rezultă așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în R.. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin OG 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T. Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru toate aceste considerente se poate susține că în mod nelegal tribunalul a constatat neîntemeiată acțiunea reclamantului. În consecință, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind fondat iar în temeiul art.312 alin.1 C. îl va admite, va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4283 lei achitată cu titlu de taxă de poluare. 4. Cât privește cererea privind acordarea dobânzii legale, Curtea constată că aceasta se datorează de la data plății sumei a cărei restituire s-a dispus în temeiul art.3 alin.3 din OG nr.9/2000 și art.1084 raportat la art.1082 C., însă, întrucât reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata majorărilor de întârziere iar acestea sunt apreciate ca nefondate, cererea urmează a fi respinsă. 5. Curtea constată, însă, că instanța de fond a reținut corect că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr.30443/2010 nu este un act administrativ fiscal și, ca atare, a respins petitul privind anularea acestuia. 6. Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, Curtea urmează a o admite pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 lit.t din OUG nr. 5. prezenta ordonanta de urgenta stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M., în vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. C. art . 3 alin. 1 din același act normativ, taxa se calculeaza de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de A. F. (...). Coroborând dispozițiile legale enunțate mai sus rezultă că organul fiscal din subordinea ANAF în speta D. S. are doar atribuții privind calcularea taxei , iar banii astfel încasati se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de A. F. pentru M. . Se poate conchide astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 C. este întrunită în speță iar cererea de chemare în garanție fondată întrucât pârâta ar putea să se îndrepte împotriva A. F. de M. cu o cerere în garanție sau despăgubire dacă va cădea în pretenții. Este, însă, de principiu că odată admisă cererea de chemare în garanție, chematul în garanție nu poate fi obligat să plătească vreo sumă direct reclamantei, neexistând un raport obligațional între aceste părți, singura parte față de care se poate realiza interesul din raportul juridic dedus judecății fiind pârâta. În consecință, Curtea va admite cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4283 lei cu dobânda legală calculată asupra sumei de la data plății și până la restituirea efectiv. Făcând aplicarea art.274 C., Curtea va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 64,4 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru. Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea în temeiul art.312 alin.1 C. va admite recursul reclamantului conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul H. I.-F. împotriva sentinței civile nr.6184 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului S., pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 4283 lei cu reprezentând taxă de poluare achitată. Respinge petitele privind anularea adresei și majorările de întârziere. Admite cererea de chemare în garanție formulată.. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 64,4 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. S. M. I. I. A. C. M. ȚÂRred.M.S./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.I. D.
← Decizia civilă nr. 2649/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3348/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|