Decizia civilă nr. 2183/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. C. Nr. 2183/2011
Ședința publică de la 19 Mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu reclamantul T. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 5467 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., a fost admisă acțiunea reclamantului T. I. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 12856/2010 a pârâtei A. F. P. Z. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 3569 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare - taxă poluare, cu dobânda aferentă, de la data introducerii acțiunii și până la restituirea efectivă. A fost respinsă excepția invocată în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut asupra excepției inadmisibilității, următoarele: Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoanecare se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din L. nr. 554/2004. În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant. Asupra cauzei pe fond: La data de (...) reclamantul a achitat suma de 8679 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare (fila 7). Ulterior , reclamantul a solicitat AFP Z. restituirea și a sumei de 3569 lei , reținută ca taxă de poluare , din suma de 8679 lei , achitată ca taxă de primă înmatriculare. Cererea de restituire a taxei reținute cu titlu de taxă de poluare a fost respinsă. T. reține că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 5., care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141 - 2143 Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din T.ul C. E.. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un statmembru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în R. nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 2143 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în R. și cele existente în R.. Organele fiscale din R. au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, R. este un stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al C., dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de Justiție E. Prin D. în cazul Costa/Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a C. însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr. 3. privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor O. nr. 5., se reține că potrivit art. 11 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială, drept pentru care, pentru toate cele ce preced, acțiunea de față a fost admisă, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia,desființarea sentinței atacate, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă, iar pe fond ul cauzei ca netemeinică și nelegală. În dezvoltarea motivelor de recurs, bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O. nr. 5. și a dispus restituirea către reclamantului a sumei de 3569 lei, sumă ce reprezintă taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală. Pârâta consideră nelegală hotărârea atacată deoarece tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că reclamantul a solicitat dobânda fiscală în temeiul art.117, 120, 124 C.pr.fisclaă, așa cum rezultă din motivarea în drept a acțiunii formulate, iar instanța de fond a obligat instituția la plata dobânzii legale aferente. Departe de a da eficienta textelor art. 2141-2143) în prezent abrogate de OUG nr. 5.) din L. nr. 571/2003 privind Codul Fiscal instanta de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 2143 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece, Codul Fiscal prevedea În mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare și anume: Scutiri: ART.2143 - Sunt scutite de plata taxelor specia le autoturismele, atunci când sunt: a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare; b) provenite din donații sau finanțare direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patrona le și sindicate reprezentative la nivel național, asociații lor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate. Precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ ( respectiv art.2141- 2143) a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în R. un autoturism comercial, datorează o taxă specială de primă înmatriculare, acesta este de strictă interpretare, completându-se cu principiul "unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem". Raportat la dispozițiile legale (în vigoare În momentul formulării acțiunii invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Instanța de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C., invocat in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire. D. art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin (2) din Constituție, având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (D. Curții Constituționale nr.628/2006). Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice,(respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul act normativ, se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi. Pe fondul cauzei pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Referitor la admiterea de către instanță a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data introducerii acțiunii până la data restituirii efective, în condițiile în care s-au solicitat majorări de întârziere de 0,1% pe zi, solicită de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul că taxa a fost încasată în temeiul unui act normativ care era în vigoare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E. (în continuare, T.). Conform prevederilor art. 90 parag 1 din T. prevederilor „Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare";. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. A., pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93 Nunes Tadeu, cauza C-393/98 Gomes Valente, cauza C-101/00 Tulliasiamies și Antti Siilin, cauza C-313/05 Brzezinski și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din T., s-a decis, între altele, în cauzele conexate C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă: - este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentruprima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru - valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare lacaracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141 alin. 3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de C. în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh Ilona). Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din T., prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a C., trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoareareziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului. Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile. Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din T., iar jurisprudența C. arată că taxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv. Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale, previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului. Și este așa, deoarece R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția R. unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de aproteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale". Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din T. și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. A., Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T. ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.ul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în D. nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T., iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din L. material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din L. nr. 4.. 2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor O. nr. 5., Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art. 2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sauaprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu T.ul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea. Curtea de A. constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T. nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridiceanterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. 3. Cu toate acestea recursul pârâtei se vădește a fi parțial fondat așa cum se va arăta în continuare: În ceea ce privește critica recurentei conform căreia instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, curtea reține cu trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ. că reclamantul a solicitat prin cererea introductivă obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală iar prima instanță a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materia comun fără ca în prealabil această schimbare a naturii juridice să fi fost pusă în discuția contradictorie a părților. A. fiind, curtea reține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității specific procesului civil conform art. 129 alin. 6 C.pr.civ. și ca urmare, dat fiind motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 6 C.pr.civ. se va admite recursul cu consecința modificării sentințe atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale în materie fiscală. 4. În ceea ce privește anularea adresei nr. 12856 din (...) emisă de pârâta A. F. P. Z. Curtea reține că acest act nu întrunește trăsăturile și natura juridică a unui act administrativ tipic în sensul definiției date de art. 2 alin. 1 lit. c) și respectiv a unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. 2 din L. nr. 554/2004 și nici nu a poate fi calificat ca fiind un act administrativ fiscal în senul art. 41 C.pr.fisc. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5467 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o va modifica în parte în sensul respingerii cererii de anulare a adresei nr.12856 din (...) emisă de A. F. P. Z. și a cererii de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale în materie fiscală. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5467 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că: Respinge cererea de anulare a adresei nr.12856 din (...) emisă de A. F. P. Z. și cererea de obligare a pârâtelor la plata dobânzii legale în materie fiscală. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. D. este irevocabilă Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2011. PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond D.D.I.
| ← Decizia civilă nr. 4667/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5231/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
