Decizia civilă nr. 2210/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2210/2011
Ședința publică de la 19 Mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. M. PRIN
A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC C. P. S. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 4865 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admite în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC C. P. S. B. M. în contradictoriu cu pârâții D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și în consecință s-a dispus anularea în parte a deciziei nr.26757/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. M. S-a constatat nelegalitatea încasării a sumei de 1105 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS3B nr.2102191 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1105 lei, cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea sumei precum și la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T. Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piațainternă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.. Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului. Întrucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă în parte potrivit dispozitivului, având în vedere faptul că nu se impunea chemarea în judecată a Administrației F. pentru M. B.. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. M. prin A. F. P. A M. B.-M. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, G. a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei speciale de înmatriculare redefinind-oi ca o taxă pe poluare prin O. nr.50/(...) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art.2141-2143 din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la taxa specială de înmatriculare. La data soluționării cauzei sunt în vigoare prevederile O. nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, acest drept putând să și-l exercite printr-oi procedură necontencioasă prevăzute de N. metodologice emise în aplicarea O. nr.5.. Problema juridică care a apărut cu ocazia aplicării noului act normativ a fost reglementarea situației anterioare datei de 1 iulie 2008 și deci în ce măsură efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Cu privire la efectul retroactiv al O. nr.5., Curtea Constituțională prin decizia nr.499/(...) publicată în Monitorul Oficial nr.341/(...) și nr.802 din 19 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.428 din 23 iunie 2009 reține că „redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nuechivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale, care, la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plata voluntară, iar art.11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de judecată a acordat în mod nelegal cheltuieli de judecată, organul fiscal neavând nici o culpă în faptul că taxa a fost achitată voluntar de reclamantă, iar mai apoi acesteia i s-a restituit diferența achitată în plus. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 aprilie 2011 reclamanta S. C. P. COM S. B. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuielide judecată. Examinând recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin AFP B. M. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 304 1C., Curtea l-a apreciat ca fiind pațial fondat pentru următoarele considerente: Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului B.-M. suma totală de 3261 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS3B nr.2102192/(...) (f. 8 dos. fond). Prin cererea înregistrată ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar pârâta A. F. P. B. M. a admis parțial cererea de restituire a taxei doar pentru suma de 1105 lei iar pentru restul sumei ce face obiectul prezentului litigiu cererea a fost respinsă pe motiv că aceasta a fost încasată în temeiul art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal corelat cu art. 11 din OUG nr. 5.. Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din N. Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T. Constitutiv al Uniunii Europene (actual art. 110 din T. privind Funcționarea Uniunii Europene, versiunea consolidată ca urmare a modificărilor survenite prin T. de la L. din anul 2007) niciun stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, ori, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelaltereglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța a constatat o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T. CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte tari membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Cât privește prevederile OUG 5., instanța a constatat că în conformitate cu dispozitiilor art. 1 din acest act normativ, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și fiind contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în baza unui alt act normativ, adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, astfel că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal, pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5., cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasa și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ, cu atât mai mult cu cât pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne și susține că este contrar dreptului comunitar. De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt actnormativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, situație în care aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia prezentei acțiuni. Pe de altă parte, dispozițiile OUG 5. abrogă art. 2141 - 214 3 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, însă nu cuprinde nici o dispoziție tranzitorie cu privire la judecarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor privind restituirea taxelor achitate sub imperiul legii vechi, ca atare instanța a considerat corect că taxa reglementată prin noul act normativ se percepe doar începând cu data intrării sale în vigoare însă nu substituie automat vechea taxă de înmatriculare , care de la (...) nu se mai încasează. Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, tribunalul a apreciat legal și corect că taxa trebuie restituită în întregime iar faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului in R. Cât privește critica privind stabilirea neconcordanței între prevederile art. 2141-2143 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal și norma prevăzută la art. 90 din Tratat, Curtea reține că instanța de fond are competența de a consta o atare neconformitate, având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern și principiul efectului util al normei comunitare. Pe de altă parte, instanța de fond a procedat corect și legal și din perspectiva faptului că în conținutul art. 148 alin. 4 din Constituția R. nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act national și o dispoziție comunitara, indicand că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasand neaplicata orice dispozitie eventual contrară legii naționale". Această formula semnifică faptul că judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului national, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecatorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 parag. 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) cu trimitere la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție înseamnă pe de o parte a aplica acest text constituțional dincolo de marginile sale (protejarea și protecția drepturilor omului) și, totodată, a se ocolinepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție, nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T. ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T., iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. Cheltuielile de judecată au fost corect acordate de instanța de fond, întrucât pârâta, prin admiterea în parte a acțiunii, a căzut în pretenții și astfel a fost găsită în culpă procesuală. Deși se poate admite că potrivit legii interne una dintre cauzele exoneratoare de răspundere civilă este aplicarea întocmai a legii, Curtea nu poate reține că dreptul Uniunii Europene nu este opozabil prin prisma dispozițiilor art. 148 alin. 3 din Constituție și autorității executive așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, nu se poate reține cu temei că respectarea de către autoritatea fiscală a dispozițiilor dreptului intern constituie o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei de vreme ce așa cum s-a arătat dreptul Uniunii Europene care are caracter obligatoriu face parte din dreptul intern și are aplicabilitate directă și prioritară față de dispoziții similare din dreptul intern. Așa fiind, cu această motivare, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtei și a făcut corect tratamentul răspunderii civile delictuale a acesteia cu referire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea recursul pârâtei se vădește a fi întemeiat sub aspectul motivului de recurs prev. la art. 304 pct. 6 C. Mai precis, instanța de fond deși nu a fost învestită formal, legal și procedura s-a pronunțat asupra legalității deciziei nr. 26757 din 5 septembrie 2009 emisă de pârâta AFP B. M. Or, în lipsa unei solicitări în acest sens, instanța de fond a depășit marginile principiului disponibilității prevăzute de art. 129 alin. 6 C. Din această perspectivă, Curtea în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 va admite recursul și ca o consecință va modifica parțial sentința atacată în sensul respingerii cerererii de anulare a deciziei nr.26757/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. M. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece, deși s-au solicitat de către intimat prin întâmpinare, acestea nu au fost dovedite în condițiile prev. la art. 274 C. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 4865 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de anulare a deciziei nr.26757/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. M. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 19 mai 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. G., M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond. S.O.
| ← Decizia civilă nr. 2066/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 82/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
