Decizia civilă nr. 2426/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 2426/2011
Ședința publică de la 27 Mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR C. I. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4107 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimatul SC H. I. SRL, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 16 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. CURTEA Prin sentința civilă nr.4107 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantei S. H. I. S., împotriva pârâtei D. G. A F. P. S. și A. F. P. Z. s-a anulat D. de restituire nr. 19342/(...) și au fost obligate pârâtele - în limita competențelor legale - să restituie reclamantei suma de 3952 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanța seria TS3A nr. 2371030 din (...). Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin chitanța seria TS 3A nr. 2371030 din (...), reclamanta a achitat suma de 3952 lei pentru a putea înmatricula în țară un autovehicul achiziționat din spațiul intracomunitar. Taxa specială de înmatriculare a fost reglementată de dispozițiile art.2141 din Codul fiscal. Această taxă era aplicată numai autoturismelor achiziționate din țările Uniunii Europene fără a se aplica și autoturismelor autohtone creându-se, astfel o discriminare și o încălcare a art.90 paragraful 1 din T.ul Comunității Europene. Potrivit articolului sus-menționat se interzice statelor membre să aplice direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. În cazul în care o anumită stare de fapt este reglementată atât de dreptul comunitar cât și de cel național, pentru aplicarea unitară a dreptului comunitar, statele membre și comunitățile au recunoscut principiul rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național. Fundamentul priorității de aplicare al dreptului comunitar rezidă în împuternicirile care se regăsesc în constituțiile naționale . În acest sens, prin art.148 alin.2 în Constituția României se prevede : „Ca urmare a aderării, prevederile tuturor statelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare";. Curtea de Justiție E. a pus bazele principiului rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național în hotărârea COSTA/ENEL din 1964. Hotărârea adoptată arată următoarele: „Spre deosebire de tratatele obișnuite, T.ele comunitare au înființat o ordine de drept care în momentul intrării sale în vigoare a fost înregistrat în ordinea juridică a statelor membre și care se impune jurisdicțiilor lor. Având în vedere că statele au renunțat la o parte din drepturile lor suverane transformându-le pe acestea în favoarea unor comunități pe baza unor tratate încheiate pe bază de reciprocitate, acestora le este imposibilă luarea unor măsuri unilaterale care să contravină tratatelor și care nu ar fi opozabile față de C.. Având în vedere cele de mai sus, art. 2141 din Codul fiscal care a constituit temeiul legal al plății taxei speciale de înmatriculare, a fost abrogat prin O. 5.. La data soluționării prezentei cauze, taxa specială de primă înmatriculare este lipsită de temei de drept, motiv pentru care pârâtele urmează a fi obligate să o restituie reclamantei. Așa fiind acțiunea este întemeiată urmând a se admite. I.area în vigoarea a O. 5. a înlăturat discriminarea numai în ceea ce privește prima înmatriculare pe teritoriul țării a autovehiculelor atât autohtone cât și străine. S-a creat, în schimb pentru mașini identice, o discriminare în funcție de locul unde s-a efectuat prima înmatriculare. Astfel mașinile second-hand înmatriculate în țările comunitare și achiziționate de cetățeni români plătesc, la înmatriculare taxa de poluare reglementată de O. 5., taxă pe care mașinile autohtone nu o mai plătesc în caz de revânzare (după prima înmatriculare). Pe de altă parte, sfera de aplicare a acestei taxe discriminează autoturismele identice înmatriculate după data de 1 iulie 2008 față de cele înmatriculate anterior acestei date care, poluează în egală măsură făcând astfel inaplicabil principiul potrivit căruia „ poluatorul plătește";. O. 5. încalcă prevederile art.28 din T.ul Comunității Europene potrivit căruia „Î.e statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent";. În speță suntem în situația aplicării unor măsuri cu efect echivalent. Curtea de Justiție E. a definit pentru prima dată „măsurile cu efect echivalent"; în Cazul Dassonville, în 1974, stabilind că: „sunt considerate măsuri cu efect echivalent toate regulile comerciale implementate de statele membre ale Comunității care au finalitatea de a împiedica direct sau indirect, actual sau parțial comerțul comunitar";. Taxa de poluare la care sunt supuse numai mașinile deja înmatriculate odată în țara de origine, are efect echivalent cu cel al măsurilor restrictive prevăzute de art.28 din T.ul Comunității Europene constând în discriminarea introducerii în țară a unor autoturisme second-hand, cumpărătorii fiind stimulați să se orienteze spre dobândirea unor autoturisme second-hand deja înmatriculate în R. sau să achiziționeze autoturisme de producție autohtonă. Separat de cele de mai sus, nu poate fi omis faptul că prin O. 5. se încalcă principiul neretroactivității consacrat de art.1 din Codul civil. Din această perspectivă sunt corecte susținerile reclamantei referitoare la faptul că, S. Român nu este în drept să păstreze sumele încasate nelegal în perioada (...) - (...) în temeiul unui act normativ care reglementează pentru viitor. Față de cele reținute mai sus, în fapt și în drept acțiunea reclamantei a fost întemeiată și a fost admisă. Intimatele - în limita competențelor prevăzute de lege au fost obligate să restituie reclamantei suma de 3.952 lei reprezentând diferența nerestituită din taxa specială pentru autovehicule. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. S. înnume propriu și ca reprezentant al A. F. P. Z. solicitând admiterearecursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulată de SC H. I. SRL ca inadmisibilă și respingereacapătului de cerere privind acordarea dobânzii în materie fiscală. În motivele de recurs, se arată că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea și a dispus obligarea D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z. la restituirea sumei de 3.952 lei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală de la data cererii de restituire până la achitarea integrală, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea vreunui act și nici să se constate refuzul nejustificat. Stabilirea cuantumului sumei și a obligației plății taxei de poluare instituită prin OUG nr.5. au fost stabilite prin D. de calcul a taxei pe poluare emisă de A. F. P. Z. în urma căreia reclamanta a plătit suma de 1251 lei cu chitanța nr.TS3A nr.2371030/(...). Recurenta arată că, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art.5 și 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare. Arată că, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. D. poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispoz.art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce au fost ignorate de de instanța de judecată. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în condițiile art.7 din OUG 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilită pebaza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Prin urmare, calea aleasă de reclamanta ignoră procedura deschisă de lege pentru contestatea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Arată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al dreptului omului. Recurenta mai arată că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. În speță, reclamantul nu contestă nici un act și nici nu a solicitat să se constate refuzul nejustificat de a soluționa o cerere în condițiile prevăzute de L. nr.554/2004 ci, solicită restituirea sumei, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în temeiul art.1 alin.(1) din L. nr.554/2004. pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, recurenta arată că instanța trebuie să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare rezultate din dispoz.art.1 coroborat cu art.8 din L. nr.554/2004. În acest context, arată că demersul judiciar al reclamantei, nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzat al pagubei să fi fost desființat. Din coroborarea dispozițiilor Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situația premisă, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatame un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele: În susținerea prezentului demers judiciar, reclamantul a arătat că a achiziționat, în cursul anului 2007, un autoturism dintr-un stat al Uniunii Europene, pentru care a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare în cuantum de 3952,00 lei. Ulterior, a înregistrat o cerere la A. F. P. a M. Z., prin care a solicitat restituirea acestei sume cerere care a fost respinsă. În acest context, s-a adresat instanței, chemând în judecată pârâta AFP Z. , solicitând restituirea acestui cuantum, cu dobânda legală de la data plății. Prima instanță a admis acțiunea formulată. În opinia Curții apărarea referitoare la inadmisibilitate nu este pertinentă . Ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Reclamanta a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din L. nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ. În concluzie, excepțiile invocate de către recurentă vor fi respinse. Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Reclamantul a susținut că acțiunea sa este în mod vădit fondată și, deci, trebuia admisă ca atare, invocând în principal normele de drept comunitar aplicabile speței. În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect că prevederile OUG nr. 5. nu sunt incidente în cauză, cu luarea în considerare a faptului că raportul juridic de drept fiscal dintre părți s-a născut anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, astfel încât trebuia să se facă aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din T., raportat la cele ale art. 214/1-214/3 Cod fiscal. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 (110) din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legiiinterne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea legii fiscale interne, ulterioare momentului achitării taxei, înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. Numai în această manieră instanța de fond și-ar fi îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5.. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâtă, menținând sentința pronunțată de către prima instanță, în baza prev. art. 20 din L. nr. 554/2004 și art. 312 alin. 1 C.pr.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și ca reprezentant al A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.4107 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, S. AL H. G. A. N. C. I. A. B. În concediu de odihnă S emnează vicepreședinte A . A. I.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - (...)jud.fond.N. P.
| ← Decizia civilă nr. 62/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1849/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
