Decizia civilă nr. 2459/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2459/2011
Ședința publică de la 27 Mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. JUDECĂTOR G.-A. N. JUDECĂTOR C. I. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul O. A. împotriva sentinței civile nr.4973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. A J. S., intimat A. F. P. A O. ȘIMLEU S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2
C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 14 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. INSTANȚA Prin sentința civilă nr. nr.4973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a respins ca nefondată cererea reclamantului O. A. formulată împotriva pârâtelor A. F. P. Z. și D. G. a F. P. a J. S. pentru restituirea taxei de poluare și s-a respins cererea de chemare in garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâte. P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: In vederea efectuarii primei inmatriculari in R. a autovehiculului, reclamantul a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. R. a achitat la T. din cadrul Administratiei F. P. Z., suma de 6027 lei, cu titlu de taxa de poluare prin chitanta T. nr 5451499. Aceasta taxa a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O.. Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanța de Urgență nr.5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima inmatriculare a autovehiculelor. Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. In conformitate cu modificarile aduse T.ui instituind Comunitatea E. prin T. de la L., T. a fost redenumit T. privind functionarea U. E., iar fostul art.90 din T.ui instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind functionarea U. E.., cu acelasi continut.Instanta va face insa referire in continuare la art. 90, respectiv la legislatia comunitara in vigoare la data platii taxei de poluare in litigiu. Instanta apreciaza ca o prima precizare care se impune este aceea ca prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a R. la U. E. Efectele acestei ratificari sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din Constitutia R., dispozitii conform carora: (2)„Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglemantari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4)Parlamentul,Presedintele R., Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile aliniatului 2. „ Prin urmare, incepand cu data aderarii,1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.G.nr.1367/2000 privind constituirea si functionarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei R. cu acquis-ul comunitar, in perspectiva aderarii R. la U. E., definitie conform caruia acesta include , intre alte acte normative,";dispozitiile T.ui instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la roma, si ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate in Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din 10 noiembrie 1997."; Cu privire la competenta instantelor de judecata de a evalua conformitatea legislatiei romane din dispozitiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E.,a carei jurisprudenta este obligatorie pentru instantele nationale in interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr.C 106/77 ca „. national insarcinat sa aplice, in cadrul competentei sale, dispozitiile dreptului comunitar, are obligatia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lasand, la nevoie, pe proprie raspundere, neaplicata orice dispozitie contrara a legislatiei nationale, chiar ulterioara, fara a solicita sau astepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional."; Conform art. 90 din T. Instituind Comunitatea E., nici un stat membru nu aplica, direct sau indiret, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie. Ca urmare a numeroase sesizari primite de la cetatenii romani, Comisia europeana-D. G. Impozitare si Uniune Vamala a emis, la data de 9 decembrie, urmatorul comunicat: „La nivelul U. E. nu exista o armonizare a taxei percepute pentru inmatricularea automobilelor.Asadar, statele membre pot decide unilateral in ce priveste cuantumul taxei si modalitatea de calcul a acesteia, respectand in acelasi timp principiul nediscriminarii. R. poate sa mentina taxa de inmatriculare pentru automobile si poate sa stabileasca un nivel oricat de ridicat al acesteie(de exemplu, in Danemarca, o taxa similara se ridica la 1. din valoarea automobilului)"; Prin urmare, fiecare stat membru isi poat institui in mod independent propriul sistem de taxare, insa aceasta taxare trebuie sa se faca prin raportare la art..90 din T., precum si la jurisprudenta C. Obiectivul taxei instituite prin legea nationala romana este de protejare a mediului, atat prin modul de utilizare a resurselor constituite, cat si prin modul de impunere. E. care stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon, elemente care pot fi apreciate ca au un caracter adecvat obietivului de protejare a mediului . Prin urmare, intrucat taxa este stabilita in functie de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proportional, fiind stabilita intr-un cuantum mai mare pe masura ce performantele de mediu scad. Reglementarea cuprinsa in O.nr. 5. permite ca pe baza unor elemente precum rulajul mediu anual, starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului, contribuabilul poate contesta suma de plata si poate obtine o valoare mai mare a deprecierii.Acesta posibilitate a contribuabilului asigura, ca in toate cazurile, valoarea taxei percepute asupra unui autovehicul second-hand de import sa nu depaseasca valoara reziduala a taxei existente intr-un autovehicul deja inmatriculat. Se respecta astfel exigenta mentionata de Curtea de justitie intr-o cauza impotriva Ungariei in care a statuat ca’’ articolul 90 par.1 din T. instituind Comunitatea E. trebuie interpretat ca interzicand o taxa de inmatriculare atata timp cat este perceputa asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima data in circulatie pe teritoriul unui stat membru, valoarea taxei fiind determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului si clasificarea din punct de vedere al poluarii este calculata fara a se lua in calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera incat, atunci cand se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja inregistrate in statul membru in care sunt importate. O comparatie cu autoturismele second-hand plasata in circulatie in acest stat membru inainte de aplicarea L. privind taxele de inmatriculare nu este relevanta."; Prin urmare, O. nr.5., varianta in vigoare la data solicitarii inmatricularii, nemodificata prin O..218/2008, respecta exigentele de compatibilitate cu art.90 din T. CE. R. a formulat recurs solicitand modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii si restituirii taxei de poluare. Au fost reluate argumentele prezentate in actiunea introductiva referitoare la incompatibilitatea art 214 Cod fiscal si respectiv OUG 5. cu normele dreptului comunitar. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa plății taxei de poluare este nelegal, iar taxa de poluare este discriminatorie, în condițiile în care autovehiculul a fost deja înmatriculat într-o țară membră a U.E. În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a invocat atât dispozițiile art. 90 paragraf 1 din T. C.E. cât și pe cele ale art. 148 alin. 2 din Constituția R. care impun că prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, taxa de primă înmatriculare este discriminatorie. Sub acest aspect, reclamantul a considerat că instanța de fond prin respingerea acțiunii sale a apreciat în mod eronat că taxa de poluare instituită de O. nr. 5. nu are un caracter discriminatoriu și nu poate fi asimilată impozitelor interne, ea fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în R. înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R. contribuind astfel la poluarea mediului. Totodată, reclamantul a invocat și incompatibilitatea acestei taxe cu art. 25 și 28 din TUE, articole care prevăd că între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent. Asupra cauzei de față curtea constată următoarele I n cazul concret dedus judecații, reclamantul-recurent a achitat taxa de prima inmatriculare la (...), anterior intrarii in vigoare a OUG 5.. Prin urmare in speta erau incidente dispozitiile Codului fiscal. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ui în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ui de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de J. a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din T. instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.ui. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă, Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5., dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Se reține, de asemenea, că dobânzile acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu. Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare. Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale. Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi fondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 rap la art 312 cod pr civ urmează a fi admis si in consecinta: Va admite recursul declarat de către reclamantul O. A. împotriva sentinței civile nr. 4973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj pe care o va modifica în sensul că va admite in parte acțiunea reclamantului O. A. formulata in contradictoriu cu paratele D. G. A F. P. A J. S. si A. F. P. A O. ȘIMLEU S. si in consecinta va obliga paratele D. G. A F. P. A J. S. si A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 3752 lei reprezentand diferenta taxa de prima inmatriculare, cu dobânda legală calculată de la data de (...) și până la restituirea efectivă. Va obliga pârâtele sa plateasca reclamantului suma de 59 lei cheltuieli de judecata in prima instanta si in recurs. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. { F. |HOTĂRĂȘTE} Admite recursul declarat de către reclamantul O. A. împotriva sentinței civile nr. 4973 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj pe care o modifica în sensul că admite in parte acțiunea reclamantului O. A. formulata in contradictoriu cu paratele D. G. A F. P. A J. S. si A. F. P. A O. ȘIMLEU S. si in consecinta obliga paratele D. G. A F. P. A J. S. si A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 3752 lei reprezentand diferenta taxa de prima inmatriculare, cu dobânda legală calculată de la data de (...) și până la restituirea efectivă. Obliga pârâtele sa plateasca reclamantului suma de 59 lei cheltuieli de judecata in prima instanta si in recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2011 { F. | Președinte, S. Al H. Judecător, G.-A. N. Judecător, C. I. Grefier, A. B. } Red,dact GAN (...) 4 ex J ud fond C. I. N.
← Decizia civilă nr. 2422/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4724/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|