Decizia civilă nr. 2546/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2546/2011
Ședința publică de la 02 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător A. C.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. M. PRIN
A. F. P. A M. B. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul T. A. I. pârâții A. F. P. B. M., chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 4635 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă excepția invocată de către pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul T. A. I. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și, în consecință : S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei de 5.795 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria TS3B nr. 2163967din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.795 lei, cu dobânda legală de 1% pe zi de întârziere de la data pronunțării prezentei și până la achitarea sumei precum și la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din T.ul C. E., invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. În consecință, prevederile menționate din T. limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în R. Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în R. din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în R., în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în R., taxa nu se mai percepe. Î.e principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, facem referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din T. și conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale T.ului. Art. 90 alin. 1 din T. face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a R. și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în R. a autoturismului. Î.ucât instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală potrivit dispozitivului. În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pentru considerentele sus menționate și constatând că obiectul prezentei acțiuni îl constituie restituirea taxei de primă înmatriculare și că pârâta A. F. pentru M., din eroare, a fost citată în cauză, acțiunea a fost admisă în parte potrivit dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiuni fără să o motiveze. Luând in considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei E., Guvernul a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei speciale auto redefinind-o ca taxa pe poluare prin OUG nr. 50/(...) pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, la data judecării cauzei de către instanța de fond nu mai erau în vigoare dispozițiile art.2141-2143 din L. nr.571/2003 privind Codul fiscal referitoare la taxa specială de înmatriculare. La data soluționării cauzei sunt în vigoare prevederile O.U.G. nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa de poluare, acest drept putând să și-l exercite printr-oi procedură necontencioasă prevăzute de N. metodologice emise în aplicarea O.U.G. nr.5.. Problema juridică care a apărut cu ocazia aplicării noului act normativ a fost reglementarea situației anterioare datei de 1 iulie 2008 și deci în ce măsură efectul retroactiv al noului act normativ încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii. Cu privire la efectul retroactiv al O.U.G. nr.5., Curtea Constituțională prin decizia nr.499/(...) publicată în Monitorul Oficial nr.341/(...) și nr.802 din 19 mai 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.428 din 23 iunie 2009 reține că „redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atât timp cât natura juridică a celor două taxe este identică. Faptul că inițial taxa a fost definită ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și, ulterior a fost definită drept taxă pe poluare nu poate acredita ideea că se instituie taxa pe poluare pentru trecut, câtă vreme respectiva taxă formase deja obiectul unor acte administrativ-fiscale, care, la momentul contestării lor, fuseseră aduse la îndeplinire prin plata voluntară, iar art.11 din ordonanța de urgență viza numai restituirea sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat nu și situația în care, prin noua reglementare, cuantumul taxei s-ar fi majorat. Natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă de poluare - ceea ce s-a modificat a fost doar modalitatea de calcul al acesteia, și anume cuantumul ei, iar aplicarea art.11 din OUG nr.5. dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus, normă, care, de altfel, îi este favorabilă. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 iunie 2011, reclamantul T. A.-I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele : 1. Curtea reține că sentința tribunalului este în parte legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E., actual art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (în continuare, T.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice aleautovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. 2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin precizările depuse la dosar prin care a invocat excepția de premarturitate, Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea șitemeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Din această perspectivă, Curtea observă că în acțiunea introductivă reclamantul a solicitat plata dobânzii legale pentru perioada (...) data plății taxei de primă înmatriculare și (...) iar pentru perioada începând cu (...) până la data restituirii debitului, s-a solicitat plata dobânzii de 0,05% pe zi întârziere. Văzând cele de mai sus, Curtea reține că soluția instanței de fond de a acorda dobândă legală de 1% pe zi întârziere nu este acoperită nici de obiectul cererii de chemare în judecată conform art. 129 alin. 6 C.pr.civ. și nici de dispozițiile legale pertinente analizate în precedent. Din această perspectivă, văzând și disp. art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civ., în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței atacate pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura soluția de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale de 1% pe zi de întârziere, ca neavând suport legal. În rejudecare, în temeiul art. 18 alin. 3 din L. nr. 554/2004 se va admite cererea de obligare la plata dobânzii legale prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 și ca o consecință în consecință va fi obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 pentru perioada (...) - (...). Ținând seama de principiul disponibilității și de soluția dată mai sus dobânzii procentuale, în temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ. se va respinge cererea de acordare a dobânzii de 0,05% pe zi de întârziere de la data de (...) până la restituirea efectivă a debitului. În ceea ce privește critica privind nesoluționarea excepției prescripției, deși aceasta este reală, Curtea întrevede că aceasta a fost respinsă de vreme ce instanța a pășit la judecata în fond a pricinii. Cu toate acestea, în armonie cu principiile procesuale, partea are dreptul să știe care sunt argumentele decisive pentru care o anumită apărare îi este înlăturată. Din această perspectivă, completând considerentele instanței de fond, Curtea reține că raportat la natura litigiului și a taxei care se solicită a fi restituită sunt incidente în cauză dispozițiile art. 135 C. Astfel, conform acestui text legal, dreptul contribuabililor de a cerecompensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani dela data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. Curtea reține că dincolo de orice speculații asupra lipsei de bază legală a încasării taxei speciale de primă înmatriculare, dreptul la restituire a acestei taxe a luat naștere în anul 2008 prin art. 11 din OUG nr. 5.. Aplicând la speță norma prev. la art. 135 C. se va observa că termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2009 și se împlinește la data de 31 decembrie 2013. Din această perspectivă, se observă că cererea de chemare în judecată având ca obiect restituirea taxei a fost formulată în termenul prevăzut de lege, termenul limită de prescripție nefiind împlinit, sens în care în temeiul art. 137 C.pr.civ. excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 4635 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură soluția de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale de 1% pe zi de întârziere. Admite cererea de obligare la plata dobânzii legale prevăzută de art. 3, alin. 3 din OG 9/2000 și în consecință: Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală prevăzută de art. 3, alin. 3 din OG nr. 9/2000 pentru perioada (...) - (...). Respinge cererea de acordare a dobânzii de 0,05% pe zi de întârziere de la data de (...) până la restituirea efectivă a debitului. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 02 iunie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, A. C. G., M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...). Jud.fond.E. C.
| ← Decizia civilă nr. 484/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 66/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
