Decizia civilă nr. 4049/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4049/2011
Ședința publică de la 27 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. B. M., pârât A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul B. M. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA P rin sentința civilă nr. 433 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. S-a anulat actul administrativ nr. 39566 din (...) emis de A. F. P. B. M. A fost obligată pârâta A. F. P. B. M. la restituirea diferenței de 2775 lei reținută cu titlu de taxă de poluare cu dobândă legală începând cu 27 octombrie 2010 până la plata efectivă a sumei. A fost obligată pârâte să plătească reclamantului 323,3 lei cheltuieli parțiale de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele: Analizând cu prioritate excepția invocată în apărare, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul a considerat-o nefondată și a respins-o având în vedere că prin decizia din (...) s-a efectuat plata parțială a sumei de 2977 lei, situație în care cursul prescripției s-a întrerupt conform art. 33 lit. b din același act normativ. Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele : Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma totală de 5.752 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța nr. 2167913/(...). Prin cererea înregistrată sub nr. 28018/(...), reclamantul s-a adresat A. F. P. B. M. pentru restituirea acestei sume, considerând-o nedatorată raportat la art. 90 paragraful 1 din T.ul de instituire a C. E., însă pârâta prin decizia nr. 228028/(...) a dispus restituirea doar a sumei de 2977 lei reprezentând diferența dintre taxa specială de primă înmatriculare achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare instituită prin O. nr. 5.. Ulterior, prin cererea nr. 35566 din (...), reclamantul a solicitat restituirea diferenței de 2755 lei însă a primit un răspuns negativ la aceeași dată și având același număr. Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din C. Fiscal și pct.311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in R., de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E., în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, R. este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale C., dinainte de aderare. Deoarece în R., stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R. după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 5., act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la (...) în Germania, stat membru U., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime, prin urmare actul administrativ 35566 din (...) este nelegal. În vederea reparării în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O. nr. 9/2000 începând cu data la care a cerut restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 18 al. 1 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată. Văzând și dispozițiile art. 274 al. 3 Cod pr. civilă, conform cărora judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, raportat la valoarea pricinii și munca prestată de avocat, urmează ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor parțiale de judecată în cuantum de 323,3 lei reprezentând onorar parțial pentru avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. În recursul declarat de D. G. A F. P. M. s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, menținerea deciziilor de stabilire a taxei de poluare nr. 4453/(...) ca fiind legală și temeinică. În motivarea recursului său, pârâta susținut că organele fiscale au procedat conform prevederilor legale, respectiv prin aplicarea formulei de calcul prev. de art. 6 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 5. și pe baza documentelor depuse de reclamant. Astfel, în privința legalității O.U.G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare, pârâta a arătat că prin decizia nr. 802/(...) Curtea Constituțională a statuat că prin prevederile ordonanței Statul Român își îndeplinește obligația pozitivă de a asigura un cadrul legislativ adecvat exercitării dreptului la un mediu sănătos, taxând în funcție de anumite criterii autovehiculele pentru poluarea pe care o produc, iar sub acest aspect fiscal, taxa este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35. A mai menționat pârâta că art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 5. prevede că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. În susținerea legalității O.U.G. nr. 5. pârâta a invocat și dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. precum și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a C. E. din care rezultă că, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul său fiscal, taxa intră în regimul intern de impozite, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. De asemenea, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește"; principiu unanim acceptat la nivelul U. Drept urmare, pârâta a susținut că instituirea taxelor, fie de înmatriculare, fie de poluare nu a avut ca scop atingerea libertății circulației produselor din U., ci este vorba de realizarea unei politici de mediu specifice fiecărui stat, astfel că simpla existență a taxei nu duce la reținerea autonomă ca fiind aplicabile dispozițiile art. 90 din T.. În ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, pârâta a menționat, pe de o parte faptul că taxa de poluare achitată de reclamant nu a rămas la bugetul de stat, ci a fost virată în contul A.F.M., iar pe de altă parte, că o eventuală culpă procesuală poate fi reținută în sarcina organului fiscal doar dacă prin modul de calcul sa taxei pe poluare, reclamantul a suferit un prejudiciu, or, criticile aduse de reclamant vizează însăși actul normativ în baza căruia a fost calculată taxa pe poluare. În ce privește solicitarea dobânzii legale, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere că taxa pe poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situațiilor limitativ prev. de art. 117 C., iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei. În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind C. fiscal, O.U.G. nr. 5., ale O.U.G. nr. 92/2003 privind C. și T.ul CE. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și aapărărilor formulate, Curtea, reține următoarele: 1. Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E. (în continuare, T.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și G.ui însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T. în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T. de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. 2. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin precizările depuse la dosar prin care a invocat excepția de premarturitate, Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauzaconexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din C. fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 5. nu este contrară T. nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.. Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. 3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate de la data încasării până la data restituirii și incidența la speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Urmând aceste rațiuni este greșită afirmația recurentei conform căreia dobânda s-ar putea cerere doar de la data cererii de chemare în judecată deoarece în cauză nu este vorba despre daune interese pentru neexecutarea unei obligații ci despre daune interese pentru cauzarea unui prejudiciu printr-o faptă ilicită și prejudiciabilă. Or, în această ipoteză despăgubirea se face potrivit regulilor de derpt comun, adică răspunderea patrimonială este integrală și completă. 4. În ceea ce privește critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 13 C.pr.fisc., interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. Aplicarea scrupuloasă a acestui text de lege în maniera făcută de recurentă, fără a observa care este practica constantă a instanțelor judecătorești conturată la acel moment și fără a observa cum se derulează procedura de infrigement declanșată de C. E. împotriva R. și cu ignorarea poziției G.ui R. care a admis ulterior că taxa specială reglementată de C. fiscal încalcă T.ul, nu poate paraliza cererea de plată a cheltuielilor de judecată în cauză deoarece o astfel de conduită a administrației fiscale nu legitimează lipsa sa de culpă procesuală, ci vădește încălcarea dreptului particularului la o bună administrație așa cum este configurat de către art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale U. cât și din Recomandările cu caracter de soft law adoptate de C. de M. al C. E. în materie (Recomandarea CM/REC (2007) a C.ui Miniștrilor din statele membre ale C. E.). Așa fiind, Curtea reține că T. a făcut o corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. încât și din această perspectivă recursul apare ca nefondat. Curtea urmează ca în temeiul art. 274 C.pr.civ. să respingă cererea de plată a cheltuielilor de judecată reținând că intimatului reclamant nu i se poate reține o culpă procesuală în litigiul pendinte. Practic culpa procesuală aparține statului român care prin puterea executivă și legislativă nu a respectat dispozițiile constituționale consacrate la art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția R.. Astfel fiind, cheltuielile de judecată se vor putea recupera pe calea prevăzută de art. 998 și art. 999 Cod civil printr-o acțiune separată îndreptată împotriva Statului român prin M. F. în armonie și cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de pârâții D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 433 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Respinge cererea de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. G., M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. V. I.
| ← Decizia civilă nr. 2920/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 933/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
