Decizia civilă nr. 2896/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. Nr. 2896/2011
Ședința publică de la 04 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. ÎN NUME P. ȘI N. A. F. P. Ș. S. și de către D. G. A F. P. A J. S. ÎN N. A. N. DE A. F. B., împotriva sentinței civile nr. 6., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - A. N. DE A. F. PRIN D. G. A F. P. S. și reclamanta S. A.-T. S. ȘIMLEU S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 6899 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantei S. A.-T. S. și au fost obligate în solidar pe pârâtele M. E. ȘI F. P. - A. N. DE A. F. - B., D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A O. ȘIMLEU S. să-i restituie suma de 12.081 lei, reprezentând taxa pe poluare, achitată conform chitanței seria TS3A nr.9509815 din (...), cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin O. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat prevederile art. 2141) - 2143) din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit însă prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculele, care se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Astfel, potrivit art. 4 din O. nr. 5., obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei) și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul de I. a C. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Art. 90 din T.ul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii E.. Norma comunitară indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. Curtea E. de J. a statuat în acest sens că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă în fapt o taxă de înmatriculare propriu-zisă, constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 si 25 T.C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 I. E.,C-90/94; P., C-213/96). În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat deasemenea că art.90 T.C.E, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import ( hotărârile 29 aprilie 2004 E.,C-387/01 și din 05 octombrie 2006 O. si O. C-290/05 si C-333/05). Prin urmare, scopul general al art. 90 T.C.E., este acela de a asiguralibera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxeleinterne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23- 25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE, interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea E. de J. „. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55). Deși scopul declarat al adoptării OUG nr. 5., reprezentat de asigurarea protecției mediului, este în principiu corect, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, scade în mod evident interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, măsura luată influențând opțiunea acestora. Cu alte cuvinte această taxă este de natură să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii E., cumpărătorii românifiind astfel determinați, din punct de vedere fiscal, fie să renunțe, fie să achiziționeze autoturisme noi sau second-hand, ce pot părea mai ieftine, deja înmatriculate în R.. Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția reală a legiuitorului, instanța va utiliza metoda de interpretare după scop (teleologică). Deși în expunerea de motive a OUG nr. 5. se arată că scopul legii este asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului , în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 5., depus la P. sub nr. PL-x 536/(...) și disponibil pe site-ul C. D., este menționat in mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in R. a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic, ceea ce însemnă că scopul real a acestui act normativ este o protecție a pieței interne de autovehicule, față de autovehiculele second-hand achiziționate din spațiul U.E. Este adevărat că O. 5., în formă actualizată, statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru Mediu."; urmărindu-se în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei însă, pe de altă parte, a rămas stabilit faptul că obligația de plată se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ, „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.";. Cu alte cuvinte, prin direcționarea ei, taxa pe poluare are o aparentă neutralitate fiscală, însă prin scop și conținut, este similară taxei speciale pentru autovehicule instituită inițial prin art.214/1-2. Cod fiscal, pe care, de altfel, o înlocuiește ca denumire și destinație fără a-și pierde însă caracterul de impozit intern („măsură cu efect echivalent taxelor vamale";, în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E..)asupra produselor similare importate din state membre ale Uniunii E. . Că nu este vorba despre două taxe diferite prin natura lor, rezultă și din considerentele care au stat la baza D. nr.802/2009 a C. C., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 5., republicată, în ansamblul său, unde se reține printre altele că,";redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică"; Este bine de reamintit în acest context că în anul 2007, C. E. a declanșat împotriva României o procedură precontencioasă de atenționare (,,infringement,,) determinată la acel moment de prevederile C. fiscal referitoare la taxa specială de primă înmatriculare. Astfel, C. E. a adresat în luna martie 2007, o scrisoare de punere în întârziere Statului Român în cuprinsul căreia se aprecia că taxa de primă înmatriculare contravine T.ului de aderare și jurisprudenței C. E. de J. iar instanțele naționale au constatat la rândul lor nelegalitatea acestei taxe, raportat la normele de drept comunitar. Desigur că, o protecție adecvată a mediului ar fi presupus, în mod firesc, instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele înscrise în circulație sau aflate în trafic, potrivit principiilor „. plătește"; și al egalității în fața legii (nondiscriminării) sau, cel puțin, în vederea înlăturării oricărei discriminări în viitor, pentru toate autovehiculele supuse unei noi înmatriculări în R.. Principiul „. plătește"; este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară și acesta implică regula conform căreia, partea responsabilă pentru producerea poluării trebuie să fie răspunzătoare pentru daunele provocate mediului; or,taxei pe poluare instituită prin OUG 5. îi lipsește caracterul de taxă de mediu pentru simplul motiv că faptul generator al obligației de plată nu îl reprezintă împrejurarea că autovehiculul poluează ci, prima înmatriculare a acestuia în R.. Dacă în legislația internă s-ar aplica riguros principiul comunitar „. plătește";, conform scopului său logic și firesc, taxa pe poluare ar trebui achitată după înmatricularea autovehiculului, altfel, se poate ajunge în situația paradoxală că, din varii motive, proprietarul dorește să renunțe la înmatriculare sau aceasta nu mai este posibilă, ceea ce însemnă că autovehiculul nu este susceptibil de poluare dar în același timp, nici nu poate pretinde restituirea taxei, deoarece a fost impusă, în condițiile legii, ca o cerință obligatorie în vederea înmatriculării și achitată anticipat tocmai în acest scop și nu ca o veritabilă taxă pe poluare. Prin urmare, instituirea taxei pe poluare în modalitatea aleasă de legiuitor nu rezistă nici la interpretarea normei legale prin metoda reducerii la absurd (ad absurdum). Este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja; judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Aceste prevederi comunitare au efect direct asupra ordinii juridice interne, de la data (...), odată cu aderarea României la CE (în prezent Uniunea E., prin intrarea în vigoare a T.ului de la L., la data de 1 dec.2009) și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 5., conform cărora pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pe poluare dacă a fost înmatriculat anterior în R., însă, se percepe o astfel de taxă dacă autoturismul, produs în țară sau în alt stat membru, este înmatriculat pentru prima dată în R., aceasta taxă fiind așadar o taxa cu efect echivalent , în înțelesul art.25 din T.ul CE, conform interpretărilor date de Curtea de Justiție E., după cum s-a arătat în precedent. Totodată, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxă si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă cu condiția ca această taxă să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei. Deși este evident că toate autovehiculele aflate în parcul național auto din R. poluează, doar pentru autoturismele înmatriculate prima dată în R., după data de (...), se plătește o taxă considerată de legiuitor drept o taxă demediu. Cum respectiva taxă este legată în principal de momentul înmatriculării și doar în subsidiar se au în vedere și alte elemente (pentru stabilirea cuantumului), este evident faptul, că dincolo de efectul protecționist și anticoncurențial al acesteia se instituie și o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de (...), care plătesc taxă pe poluare pentru că poluează și deținătorii de autoturisme înmatriculate în R. înainte de (...), care poluează în egală măsură și nu plătesc taxă pe poluare; se încalcă astfel, prin normele juridice interne adoptate în materie de poluare și prevederile Protocolul nr.12 la C. (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, instrument juridic internațional la care R. este parte încă din anul 1994 și care, de asemenea, are prioritate față de dreptul intern. Pe de altă parte, atâta vreme cât diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule ( indiferent de denumirea acesteia), aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea autovehiculelor provenite din Uniunea E., în scopul reînmatriculării lor în R., trebuie observat că taxa instituită prin OUG nr.5., contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Prin modificările succesive aduse OUG nr.5. prin O. nr.208/2008; 2. și nr.7/2009 s-au introdus începând cu data de (...) noi elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele pe poluare pe criteriul datei înmatriculării iar scutirea operează și ea după acest criteriu. Criteriul discriminatoriu al modului în care este percepută taxa pe poluare și caracterul vădit protecționist al producției interne de autovehicule, de această dată, rezultă mai ales din prevederile OUG nr.2., care exceptează de la plata taxei pe poluare anumite categorii de autovehicule , care se produc și în R.. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr. 2., care modifică și completează OUG nr. 5. , se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Potrivit art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.. Cu alte cuvinte în acest caz este vorba despre o discriminare pozitivă și temporară, pentru anumite categorii de autovehicule, în scop protecționist (față de alte categorii de autovehicule) înmatriculate pentru prima dată în spațiul Uniunii E., indiferent de țara de origine (producătoare). Cu toate acestea, în urma modificărilor aduse la Ordonanța de Urgență nr. 5., prin introducerea scutirii de la plata taxei pe poluare a unor categorii de autovehicule, inclusiv înmatriculate pentru prima dată în alte state membre ale U niunii E., C. europeană a declanșat o nouă procedură de „. și a emis un nou comunicat, înregistrat sub nr. IP/09/1012, la E., 25 iunie 2009, prin care a solicitat României să își modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Conform acestui comunicat, C. E. a solicitat României informații în legătură cu legislația acesteia privind aplicarea unei taxe pe poluare pentru autovehicule.„C. consideră că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare";, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din T.ul CE. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, C. poate trece la a doua etapă a procedurii (emiterea unui aviz motivat) și, în final, poate prezenta cazul în fața C. de J. (…) C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi(…) În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia C.i, criteriul „primei înmatriculări"; nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. În anumite cazuri, acesta ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre. Dosarul este înregistrat la C. cu numărul de referință 2.. Drept urmare,";luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația României cu Uniunea E.";, Guvernul a adoptat OUG nr.117 din 29 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.926 din 30 decembrie 2009, cu articol unic, care prevede următoarele: (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4,înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere. Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că s-a stabilit un termen de grație până la care să fie înmatriculate anumite categorii de autovehicule provenite din spațiul Uniunii E. și să fie înlăturată discriminarea pozitivă stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2., revenindu-se practic la situația anterioară. Or, în aceste condiții, este de observat că scopul real declarat cu ocazia adoptării OUG nr.5., în forma inițială, respectiv efectul protecționist al acestui act normativ în ce privește piața internă de autovehicule second-hand precum și criteriul discriminator al primei înmatriculări în R., s-au păstrat în continuare, ceea ce înseamnă că până în prezent nu a intervenit o modificarelegislativă de substanță a reglementării taxei pe poluare, în concordanță cu normele și principiile de drept comunitar (european), precum și recomandările C.i E., la care s-a făcut pe parcurs referire În concluzie, instanța a constatat că dispozițiile legale care au stat la baza perceperii taxei pe poluare (sau a refuzului de înmatriculare, după caz) rămân în continuare fără aplicabilitate, întrucât contravin normelor de drept comunitar și practicii C. E. de J. adoptată în materie de taxe, așa încât partea reclamantă este în drept la o justă și integrală despăgubire din partea Statului Român, prin instituțiile sale ce au responsabilități în acest domeniu. În consecință, în baza considerentelor expuse, tribunalul a admis acțiunea promovată în sensul că a obligat pârâta, să restituie părții reclamante, suma de 12.081 lei, taxă pe poluare, achitată cu chitanța seria TS3A, nr.9509815 din (...), la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală a sumei pretinse. În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S . în nume propriu și în numele A. F. P. Ș. S. solicitând admiterea recursuluiformulat în sensul modificării în totalitate a sentinței recurate. Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct. 9 Cod P. C. si În considerarea dispozițiilor art. 3041, deoarece instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art. 1 din OUG nr.5., a admis în mod nelegal acțiunea reclamanta și a dispus anularea D. de emisă de A. F. P. Z. ,și obligarea instituției pârâte să-i restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare instituită de O. N., instanța de fond dispunând și obligarea unității fiscale la plata dobânzii legale calculată la sumele solicitate de reclamant. Departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 1 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece ,actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare și anume: Precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în R. un autoturism comercial, datorează o taxă DE POLUARE acesta este de strictă interpretare , completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem" Raportat la dispozițiile legale (în vigoare în momentul formulării acțiunii) invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Instanța de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C., invocat in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire. Dispozițiile art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin (2) din C., având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (Decizia C. C. nr.628/2006). Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice,(respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul actnormativ, se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi. Consideră că soluția legală pe care trebuia sa o pronunțe Tribunalul Sălaj în speța de fata trebuia să fie În raport de noile dispoziții legale din OUG nr.5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...)-(...) și nu restituirea integrală a taxei. Instanța de fond a reținut că aplicarea OUG nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia României. Referitor la acest aspect înțelege să reitereze in fata instanței de recurs motivele pentru care OUG nr. 5. este de imediata aplicare si nu încalcă principiul neretroactivității legii civile in timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond, astfel: *dacă legea nouă nu poate fi interpretată în sensul retroactivității cu privire la aceste raporturi ea este aplicabilă de Î. tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. *toate aceste situații privesc aplicarea imediată a dispozițiilor OUG nr.5.. Ori, aplicarea imediată a legii noi constituie principiul,iar supraviețuirea legii vechi ,excepția. *fără a admite că OUG nr.5. poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului,principiul aplicării imediate presupune intrarea În vigoare a noilor dispoziții pentru toate situații ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. *ca urmare,având În vedere că pentru satisfacerea unui interes de ordine publică,OUG nr.5. modifică efectele aplicării achitării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule reglementate de L. nr.571/2003, în sensul că modificarea de calcul a taxei de poluare instituită prin noul act normativ este alta în conformitate cu normele europene,și se dispune de asemenea și modificarea de restituire a diferenței între suma achitată de contribuabil și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor dispoziții privind taxa pe poluare, rezultă că dispozițiile OUG nr.5. raportat la art.15 , alin1 din Constituția României,care prevede:" Cetățenii beneficiază de drepturile ... consacrate prin C. și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea (invocarea dispozițiilor constituționale a înțeles să le facă În sensul că obligația achitării taxei există chiar dacă prin actul normativ s-a abrogat taxa specială de autoturisme,care se achită tot cu ocazia primei înmatriculări ) se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea reglementare, în speță proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată - conform art. 725 alin. 1 Cod procedura civilă, Î. ordinea publică trebuie să aibă În esența ei un caracter de unitate și uniformă aplicabilitate pentru toți. Tot raportat la dispozițiile constituționale invocate mai sus ,prin respingerea recursului si admiterea acțiunii reclamantului și obligarea unității fiscale din cadrul DGFP S. la restituirea taxei de poluare, s-ar Î. dispozițiile legale din noul act normativ și din Constituția României, creându- se o situație favorizată și diferențiată pentru acesta față de contribuabilii care achită în prezent taxa de poluare. *În concluzie, având în vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a OUG nr. 5., aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca soluția instanței de fond trebuia pronunțata in raport de noile prevederi ale OUG nr. 5. . De asemenea, prin sentința civilă recurată de pârâtă .instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legaleaferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozițiile C. de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, dispoziții care prevăd: P. de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Pentru sumele nerestituite sau nerambursate În termenul prevăzut de art. 199(în prezent art. 70) alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din O. G. nr. 92/2003, republicată, după caz,contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță. Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O. G. nr. 92/2003, republicată. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate ladosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoareleconsiderente: În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul privind instituirea comunităților europene, actual T.ul privind Funcționarea Uniunii E.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-aperceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art. 2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta-intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5., dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din C.. Aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, arînsemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica C. de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ., recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat și se vor menține în întregime dispozițiile sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI N. A. F. P. Ș. S. împotriva sentinței civile nr. 6899 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 04 iulie 2011. { F. | PREȘEDINTE, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. M. S.
← Decizia civilă nr. 604/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3945/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|