Decizia civilă nr. 3024/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.3024
Ședința publică din 06 septembrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâtul I. DE P. J. C. împotriva sentinței civile nr. 2922/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimatul- reclamant M. V. D., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința { F. |publică} se prezintă consilier juridic C. A. pentru recurent, intimatul M. V. D. personal, asistat de avocat D. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului , modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare și a acordării cheltuielilor de judecată în cuantum de 410 lei. În susținere se arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a unei cereri de suspendare, în raport și de caracterul și gravitatea faptei, respectiv lipsa de preocupare a recurentului. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat aceasta nu se justifică deoarece principalul criteriu pentru stabilirea sancțiunii disciplinare fiind acela al gravității faptei, respectiv faptă de vătămare corporală gravă, neraportată de către reclamant și lipsa preocupării reclamantului de a înlătura urmările faptei comise. Se mai arată că reclamantul nu și-a mărturisit fapta, doar în momentul în care a fost identificat pe camera video. Se mai relevă că în mod greșit prima instanță a reținut că nu există un termen expres în care reclamantul era obligat să raporteze implicarea sa în evenimentul petrecut, dar din coroborarea actelor normative reiese că polițistul are obligația de a raporta evenimentele în care este implicat în afara orelor de program. Mai mult de atât dispozițiile art.26 din L. nr.218/2002 privind reorganizarea și funcționarea P. Române arată că în calitate de polițist are atribuții de prevenire și combatere a fenomenului infracțional. Se mai relevă că a lipsit persoanele implicate în acordarea ajutorului pe care trebuia să-l ofere în calitatea sa de polițist.
În ceea ce privește paguba iminentă se arată că nici această condiție nu este îndeplinită deoarece reclamantului nu i-a fost interzis dreptul de a mai presta o muncă, putând să presteze o muncă în orice domeniu.
La solicitarea instanței arată că au fost modificate dispozițiile Legii nr.161/2005, iar aceste modificări coroborate cu cele existente în Statut permit ca reclamantul să desfășoare diverse activități. Se mai arată că nici susținerile privind diminuarea drepturilor salariale și imposibilitatea de a-și susține financiar părinții, deoarece ambii părinți sunt pensionari și beneficiază de pensie iar creditele au contractate anterior. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În susținere se arată că argumentele privind combaterea condiției pagubei iminente, argumente expuse de către partea adversă sunt cinice. Reclamantul nu mai poate exercita funcția de polițist, funcțiecorespunzătoare pregătirii profesionale. Condiția pagubei iminente există deoarece este lipsit de drepturile salariale care-i permiteau achitarea cheltuielilor curente. Se mai relevă că reclamantul a avut calitatea de victimă, în urma conflictului acesta și-a pierdut cunoștința, în acest context gravitatea faptei fiind doar afirmată. Se mai relevă că există o lipsă de proporționalitate între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată motiv pentru care se impune suspendarea executării actului administrativ pentru ca părțile implicate să poată proba faptele. Se depune practică judiciară.
În replică, reprezentanta recurentului arată că reclamantul nu a avut un comportament împăciuitor , acesta recunoscându-și fapta de abia după vizualizarea înregistrărilor video. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată în valoare de 595 lei.
Reprezentanta recurentului arată că nu este de acord cu onorariul solicitat deoarece acesta prea mare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2922 din 10 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamant M. V. D., în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL J. C. și, in consecință, s-a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de D. șefului I.ui de P. J. C. nr. 40/(...) până la pronunțarea hotărârii instanței de fond cu privire la cererea privind anularea dispoziției șefului I.ui de P. J. C. nr. 40/(...) și obligarea pârâtei la 410 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin D. șefului IPJ nr.4. mai 2011 reclamantul care are gradul de agent de poliție II - S. P. și P. la Secția IV P. din cadrul P. mun.C.-N. a fost sancționat cu „destituirea din poliție"; pentru săvârșirea abaterii disciplinare reprezentată de încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri stabilite prin lege pentru polițiști faptă prevăzută de art. 58 alin.1, lit.d din L.
3. privind statutul polițistului.
Din analiza dispoziției anterior menționate rezultă că reclamantului i s-a aplicat această sancțiune pentru următoarele fapte: potrivit raportului din 17 martie 2011 întocmit de către subcomisarul de poliție R. M. I., șeful B.ui de I. C. din cadrul P. mun.C.-N., s-a reținut că în data de 12 martie 2011 Poliția mun.C.-N. a fost sesizată cu privire la faptul că în noaptea de 1. martie 2011, în urma unui conflict care a avut loc pe str. E. din C.-N., partea vătămată P. A. a suferit mai multe leziuni, vindecabile în circa 70
- 80 de zile. În urma investigațiile efectuate de către lucrători din cadrul B.ui de I. C. , au fost identificați mai mulți participanți la acest eveniment, printre care și M. V. D. care, în faza incipientă a conflictului, a fost agresat de către partea vătămată P. A. Cu ocazia audierii din 17 martie 2011, s-a stabilit că M. V. D. este agent de poliție în cadrul P. mun.C.-N., secția IV P. și, ulterior, s-a constatat că acesta a participat în ziua de (...) la prelucrarea evenimentelor comise pe raza mun.C.-N. însă nu a adus la cunoștința șefului lui participația la acel eveniment în contextul în care știa de existența unui dosar de vătămare corporală gravă la nivelul P. mun.C.-N., cu autori necunoscuți. Avându-se în vedere starea de fapt, probată în cadrul raportului întocmit de ofițerul desemnat cu cercetarea prealabilă, s-a apreciat de către acesta că fapta agentului de poliție M. V. D., de a nu raporta, în perioada 13-16 martie 2001, șefilor ierarhici că a fost implicat în agresiunea din noaptea de 1. martie 2011 de pe str. E., lipsindu-i astfel pe colegii lui de la B. de I. C., care efectuau activități în vederea identificării agresorului/agresorilor părții vătămate P. A., de sprijinul pe care, în mod obiectiv, îl putea da prin oferirea de date concrete în acest scop, în dosarul penal nr.2688/P/2011, încălcând prin aceasta îndatoririle ce îi incumbă conform art. 41 lit. b și f din L. 3..
Împotriva acestei dispoziții reclamantul a formulat contestație, aceasta fiind înaintată în prezent împotriva șefului I.G.P.R., nefiind soluționată până la data pronunțării prezentei. În privința primei condiții cerute de dispozițiile art. 14 din L.
554/2004 și anume existența unui caz bine justificat, tribunalul a constatat că aceasta presupune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acestuia. În prezenta cauză, a apreciat instanța, există o atare îndoială serioasă în sensul că după cum se observă din dispoziția contestată, reclamantului i s-a aplicat ,,ab initio,, sancțiunea disciplinară cea mai severă, și anume destituirea din poliție pentru prima abatere disciplinară care i se impută reclamantului, încălcându-se astfel principiul proporționalității sancțiunii disciplinare. În raport de prevederile art. 39 din OMAI nr.
400/2004 procedura disciplinară este guvernată de un astfel de principiu trebuind să existe un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă.
Apoi, fapta în concret imputată reclamantului este aceea de a raport cu întârziere, respectiv la 17 martie 2011 implicarea sa, în afara orelor de serviciu, în evenimentele din noapte de 1. martie 2011, respectiv o altercație în care chiar reclamantul a fost agresat, și care a rezultat cu vătămarea corporală a numitului P. A., fapta fiind reclamată de acesta la 18 martie 2011. Este real că reclamantul a raportat cu întârziere acest eveniment, respectiv la patru zile după ședința din (...) avută la nivelul P. mun. C.-N., când s-a raportat acest eveniment comis pe raza mun. C.-N. însă din prevederile legale, respectiv L. 3. privind statutul polițistului, ori, L. nr.218/2002 privind organizarea poliției române nu rezultă nici un termen până la care polițistul să raporteze evenimentele în care este implicat în afara orelor de serviciu și, de altfel, nu există nici o obligație în sarcina polițistului de a raporta evenimentele în care acesta este implicat în timpul său liber.
Din acest punct de vedere există un echivoc, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul a fost persoana agresată în acest eveniment, argumentele de mai sus constituindu-se în împrejurări care creează o îndoială serioasă asupra legalității dispoziției de sancționare, astfel încât tribunalul a apreciat că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul cerut de art. 2 lit.t din L. 554/2004.
Cu referire la cea de-a doua condiție cerută de art. 14 din L. 554/2004, respectiv paguba iminentă, s-a apreciat că și aceasta este îndeplinită, prin executarea actului administrativ reclamantului producându-i-se o atare pagubă prin diminuarea semnificativă a drepturilor salariale și a celor asimilate acestuia - drepturi privind asigurările sociale. Din acest punct de vedere s-a reținut faptul că efectele negative ale dispoziției de sancționare se produc nu numai în ceea ce privește persoana reclamantului ci acestea se extind și în ceea ce privește familia acestuia la a cărei întreținere contribuie în mod efectiv și semnificativ reclamantul (f.20-31 dosar fond).
Așa fiind, în raport de toate cele de mai sus, tribunalul a admis cererea de suspendare a executării Dispoziției șefului IPJ nr.4. mai 2011.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul I. DE P. J. C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a dispoziției Șefului IPJ C. nr. 40/(...), precum și înlăturarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 410 lei.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că motivele invocate de instanța de judecată, în ceea ce privește necesitatea existenței unui caz bine justificat care să justifice suspendarea actului administrativ, această conditie nu este îndeplinită. În acest sens, pârâtul invocând dispozițiile art. 14 din Ordinul MAI nr. 400/2004 a arătat că principalul criteriu pentru stabilirea sancțiunii disciplinare este acela al caracterului și gravității faptei comise (fapta neraportată de către reclamant era una de vătămare corporală gravă, pentru care victima a necesitat mai mult de 70 de zile de îngrijiri medicale și era imperios necesar ca autorii acestei infracțiuni să fie identificați cât mai curând posibil), lipsa preocupării reclamantului pentru a înlătura urmările faptei comise (reclamantul nu a raportat benevol niciodată implicarea sa în incident, nici măcar după ce acest eveniment a fost prelucrat în ședința la care participase, mărturisind acest aspect doar după ce au fost vizionate imaginile video înregistrate de camerele desupraveghere de la locul faptei, pe baza cărora a fost identificat). În aceste condiții, s-a apreciat că în mod temeinic, legal și proporțional i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în destituirea din poliție. Mai mult decât atât, nu există nici un temei legal care să interzică aplicarea sancțiunii disciplinare celei mai grave dacă persoana este la prima abatere disciplinară.
Pe de altă parte, a precizat pârâtul, prima instanță a reținut drept motiv pentru a justifica existența în cauză a cazului bine justificat și faptul că nu există dispoziții legale care să prevadă expres un termen în care reclamantul ar fi fost obligat să raporteze implicarea sa într-un eveniment petrecut în afara orelor de serviciu și că, de altfel, o atare obligație nu este nici măcar menționată în vreun act normativ. Într-adevăr, a subliniat pârâtul, deși un termen expres pentru această raportare nu este menționat expres, din interpretarea coroborată a actelor normative care guvernează activitatea P. Române și cea a polițistului, reiese că politistul are obligatia de a raporta și evenimentele în care este implicat în afara orelor de program, raportare care trebuie făcută cât mai repede cu putință având în vedere operativitatea muncii de siguranță si ordine publică pe care instituția politiei o desfășoară, precum și necesitatea de prevenire și combatere a infracționalității, atribuții cuprinse în art. 26 alin. 1 pct. 2 din L. nr.
218/2002 privind organizarea și funcționarea P. Române, cu referire și la prevederile art. 6 din Codul de etica și deontologie a polițistului aprobat prin HG nr. 9.. Mai mult, deși era în afara orelor de program în momentul implicării sale în incidentul pe care nu l-a raportat, serviciul său polițienesc avea caracter permanent, potrivit art. 44 alin. 1 din L. nr. 36012002 privind Statutul polițistului.
Față de aspectele de fapt și de drept invocate anterior, pârâtul a apreciat că nu subzistă acea îndoială puternică asupra legalității actului administrativa cărui suspendare s-a solicitat și drept urmare, nu este întrunită condiția cazului bine justificat pentru a se putea dispune suspendarea dispoziției de sancționare a reclamantului.
Nici conditia existentei unei pagube iminente pe care reclamantul ar suferi-o în viitor, în mod previzibil, imediat ce sancțiunea disciplinară ar fi aplicată, nu este îndeplinită, în condițiile în care acestuia nu i s-a interzis dreptul de a presta muncă în orice domeniu, ci numai în munca de poliție. Prin urmare, lipsirea de veniturile obținute din desfășurarea muncii de polițist nu este în sine un element care să certifice existența condiției pagubei iminente. Reclamantul nu a dovedit că s-ar afla în imposibilitate de asigurare a resurselor necesare traiului, dacă nu ar mai fi remunerat ca polițist. F. că reclamantul contribuie efectiv la întreținerea părinților săi nu poate fi reținut ca motiv pentru existența unei pagube iminente, în condiția în care ambii părinți ai săi beneficiază de pensie. De asemenea, adeverința depusă în probațiune, provenind de la asociația de proprietari care include imobilul aflat în proprietatea părinților săi, nu face dovada faptului că suma achitată de reclamant cu titlu de cheltuieli de întreținere îi aparține, reclamantul putând fi doar persoana care efectuează plata, în condițiile în care sumele de bani le furnizează părinții săi. Totodată, contractul de împrumut depus de reclamant la dosarul cauzei, dovedește că plata creditului era angajată anterior dispunerii măsurii destituirii din poliție, nefiind astfel o situație specială și exorbitantă pentru reclamant.
In drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.304 și urm. Cod.proc.civ, L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, L. nr. 3. privind Statutul polițistului, L. nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcționarea P. Romane, Codul de etica si deontologie a polițistului.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat M. V. D. a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului promovat de pârât și, pe cale de consecință, menținerea în întregime a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată. În argumentarea poziției sale, intimatul a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect și temeinic împrejurarea că sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzute de art. 14 din L. nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ precum și condiția procedurală a formulării plângerii prealabile, iar dispoziția nr.40/(...) emisă de șeful I. încalcă în mod flagrantprincipiul proporționalității, astfel cum acesta este reglementat de art. 59 alin. 6 din L. nr.
3. privind Statutul polițistului coroborat cu art. 14 din OMAI nr. 400/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din L. nr. 554/2004, text care trasează cadrul de soluționare a demersului juridic dedus judecății ,,în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate,,.
În legătură cu recursul declarat de pârâtul I. DE P. J. C. Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 14 din L. nr. 554/2004, coroborate cu art. 2 alin. 1 lit. ș și t din același act normativ, motivele pentru care instanța poate acorda suspendarea executării unui act administrativ ce beneficiază de prezumția de legalitate și are, ca urmare, caracter executoriu, îl reprezintă îndoielile serioase ce ar exista cu privire la legalitatea actului administrativ, la care se adaugă consecințe prejudiciabile produse în legătură cu situația materială a reclamantului, greu de remediat.
Potrivit art. 14 din L. 554/2004 suspendarea executării actului se poate dispune numai odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul până la pronunțarea instanței de fond. Cu privire la condiția de admisibilitate cerută de textul de lege de mai sus, instanța a apreciat că este îndeplinită deoarece a fost sesizată autoritatea ierarhic superioară celei care a emis actul a cărui suspendare se solicită, (f.
10 dosar fond).
Noțiunea de caz bine justificat are o definitie legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din L. 554/2004 care prevede că, prin caz bine justificat se inteleg
,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,.
Din analiza aparenței de drept care se poate efectua în limitele învestirii , fără a antama fondul, Curtea constată că în speță este incident cazul bine justificat, reținut de prima instanță. Astfel, în prezenta cauză, prima instanță a apreciat în mod întemeiat faptul că există o atare îndoială serioasă în sensul că după cum se observă din actul administrativ analizat, reclamantului i s-a aplicat ,,ab initio,, sancțiunea disciplinară cea mai severă, și anume destituirea din poliție pentru prima abatere disciplinară care i se impută reclamantului, încălcându-se astfel principiul proporționalității sancțiunii disciplinare. În raport de prevederile art. 39 din OMAI nr. 400/2004 procedura disciplinară este guvernată de un astfel de principiu trebuind să existe un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă. Apoi, fapta în concret imputată reclamantului este aceea de a raporta cu întârziere, respectiv la 17 martie 2011 implicarea sa, în afara orelor de serviciu, în evenimentele din noapte de 1. martie 2011, respectiv o altercație în care chiar reclamantul a fost agresat, și care a produs și vătămarea corporală a numitului P. A., fapta fiind reclamată de acesta la 18 martie 2011. Este real că reclamantul a raportat cu întârziere acest eveniment, respectiv la patru zile după ședința din (...) avută la nivelul P. mun. C.-N., când s-a raportat acest eveniment comis pe raza mun. C.-N. însă din prevederile legale, respectiv L. 3. privind statutul polițistului, ori din L. nr.218/2002 privind organizarea poliției române nu rezultă nici un termen până la care polițistul să raporteze evenimentele în care este implicat în afara orelor de serviciu.
Argumentele de mai sus constituie împrejurări care creează o îndoială serioasă asupra legalității dispoziției de sancționare, astfel încât instanța de recurs apreciază în concordanță cu instanța de fond, în limitele investirii și fără a tranșa legalitatea pe fond a actului administrativ că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul cerut de art. 2 lit. t din L. 554/2004. Desigur, instanța investită cu soluționarea fondului are deplina libertate de a aprecia legalitatea actului fără a fi ținută în vreun fel de prezenteleconcluzii rezultate doar dintr-o analiză nefinalizată a fondului, specifică manierei de soluționare a unei astfel de cereri de suspendare.
Paguba iminenta este o notiune care deasemenea beneficiaza de o reglementare legală prin dispozitiile art. 2 lit. s din legea 554/2007 conform carora, prin paguba iminenta se intelege ,,prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public,,. În condițiile excluderii din profesie este neîndoielnic faptul că sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, iar punerea în executare a sancțiunii disciplinare aplicate ar avea ca urmare diminuarea drastică a veniturilor reclamantului, precum și modificarea prejudiciabilă a drepturilor sale privind asigurările sociale. Până la analiza pe fond a legalității actului administrativ se impune ca mijloacele de subzistență ale reclamantului să fie prezervate.
Față de cele expuse mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat, iar sentința va fi menținută ca fiind pe deplin legală și temeinică.
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.p.c., fiind în culpă procesuală recurentul va fi obligat să plătească intimatului M. V. D. suma de 595,01 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocat (f. 33, 34).
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâtul I. DE P. J. C., cu sediul în C.-N., str. T. nr.27, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 2922 din 10 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatului M. V. D., cu domiciliul în C.-N., str. G. D. nr. 26, ap.16, jud.C., suma de 595,01 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 septembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A.-I. A. C. I.
Red.A.A.I./Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond A.-M. B.;
GREFIER,
M. ȚÂR
| ← Decizia civilă nr. 5567/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 432/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
