Decizia civilă nr. 3555/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3555/2011
Ședința publică de la 30 S. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T. PRIN D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr.925 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat SC R&D B. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 925 din 1(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-au respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii invocată de pârâtă. Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R&D B. S. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 3.540 lei, reprezentând diferență taxă specială de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală precum și suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prealabil analizei fondului pricinii, instanța a analizat excepțiile invocate de pârâtă. Astfel, excepția tardivității acțiunii a fost respinsă, deoarece potrivit prev.art. 11 pct.l lit.a din L. 5. „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea unui drept pretins si repararea unei pagube cauzate se pot introduce in termen de 6 lui de la data primiri răspunsului la plângerea prealabilă, sau după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat de soluționare a cererii";. Conform art. 11 pct.2 din L. 5. „ pentru motive temeinice în cazul actului administrativ unilateral cererea poate fi introdusă si peste termenul prev. la alin.l, dar nu mai târziu de l an de la data emiterii actului";. In speță, așa cum rezultă di actele de la filele-3-6, cererea de restituire a fost înregistrată la data de (...), iar răspunsul i-a fost comunicat la data de (...) si acțiunea fiind înregistrată la data de (...) este în termenul prevăzut de art. 11 pct.1 lit.a din L. 5.. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de aceeași pârâtă, a fost respinsă, deoarece OUG 5. a intrat in vigoare la data de (...), iar prin acțiunea promovată reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate la data de (...), dată la care nu pot retroactiva prevederile acestui act normativ, conform principiului de drept al neretroactivității legii. A mai învederat tribunalul că pârâta A. F. P. a M. T. este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, așa cum atestă actul de la f.10, împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a achitat la data de (...) suma de 5926 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare din care i s- a restituit suma de 1756 lei, rămânând neachitată diferenta de 3540 lei. Considerând nelegală perceperea acestor taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățileromâne este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E. Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din T.. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor T.ului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 5., a admis acțiunea formulată și a dispus în consecință. În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 3540 lei de la data achitării (...) până la data restituirii integrale, iar potrivit prevederilor art.274 C.pr.civ., a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și 0,3 lei timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. T.,solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în principal pentru tardivitate și inadmisibilitate, iar în subsidiar pentru netemeinicie. O primă critică de nelegalitate a hotărârii instanței de fond se referă la respingerea excepțiilor invocate, deoarece în speță nu se poate pune problema unui refuz nejustificat din partea organului fiscal, așa cum în mod eronat a reținut tribunalul. Nu se poate solicita restituirea unei sume achitată cu titlu de taxă de poluare fără desființarea în prealabil a deciziei prin care aceasta este stabilită, decizie care constituie titlu de creanță și astfel, cererea de restituire a unor sume fără desființarea deciziei este inadmisibilă. Pe de altă parte, restituirea s-a făcut în procedura administrativă necontencioasă indicată la C. VI din Normele metodologice de aplicare a O. nr. 5. aprobate prin H. nr. 6., în urma cererii formulate de reclamant. P. a da curs cererii de restituire, s-a procedat în prealabil la determinarea cuantumului taxei de poluare comunicându-i-se reclamantului înștiințarea și decizia de restituire nr. 21596/(...). Această decizie trebuia atacată în procedura reglementată de O. nr. 9., respectiv în termen de 30 de zile de la emiterea ei. A. timp cât aceasta nu a fost desființată prin exercitarea căii speciale de atac a contestației administrative prev. de art. 205 și urm. din O. nr. 9., reclamanta nu se putea adresa instanței cu o cerere de restituire a taxei pe poluare nici nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat al instituției pârâte de restituire a taxei pe poluare, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă. Prin urmare, calea aleasă de reclamantă ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. La fel, excepția tardivității a fost în mod greșit respinsă de către instanța de fond, deoarece reclamanta s-a adresat instanței în data de (...), cu depășirea termenului prev. de art. 11 din L. nr. 5., respectiv cel de 6 luni cât și cel de 1 an pentru introducerea acțiunii. Astfel, taxă specială de primă înmatriculare în sumă de 5.296 lei a fost achitată de reclamantă în data de (...), prin urmare termenul începe să curgă din august 2008, când i s-a răspuns cererii reclamantei și emițându-se decizia de restituire precum și parțial suma solicitată. În continuarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că asa cum rezulta din conținutul actului normativ, scopul instituirii OUG 5., este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și protecție pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. Astfel, în speță nu s-a demonstrat că este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul ca reclamantul s-ar afla intr-un dezavantaj concurențial. In speta nu poate fi vorba nici despre îngrădirea dreptului de proprietate si folosința, prin raportare la faptul ca dispozițiile tratatelor privind U. E., nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. Scopul OUG nr. 5., este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., este aplicabil unor categorii de vehicule si nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a se discuta despre discriminarea acestora. In ceea ce privește motivele legate de discriminare si de legalitatea încasării acesteia arată ca practica instanțelor este constantă in a aprecia ca aceasta taxa nu a fost nici în prezent abrogată, astfel că organul fiscal în mod corect a refuzat restituirea sumei achitate de reclamantă. In ceea ce privește solicitarea reclamantei de a fi obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data plății, respectiv (...), arată că cererea este nelegală si neîntemeiată prin raportare la prev. art. 1008 Cod civil, potrivit cărora daunele interese pentru neexecutare sunt datorate din ziua chemării în judecată. Analizând recursul formulat de pârâta A. F. P. T., raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: Curtea reține că susținerea recurentei potrivit căreia demersul reclamantei excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ pe motiv că nu a contestat decizia de calcul ataxei de poluare în termen de 30 de zile potrivit art. 207 alin. 1 din OG nr. 9., nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. În cauză, reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne privitoare la taxa de poluare și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 5. prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Art. 8 al. 1 din L. nr. 5., permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta s-a aflat în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 5., respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. În ce privește admiterea cererii reclamantei de restituire sumei de 3.540 lei, reprezentând a diferență de taxă de primă înmatriculare, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie însă enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecatii si plecând de aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. În ceea ce privește critica privind greșita soluționare a excepției de tardivitate și a celei de inadmisibilitate motivată de faptul că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal, Curtea reține că excepția invocată nu este întemeiată deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal ci doar în baza unei simple chitanțe de plată care nu îndeplinește exigențele de fond și de formă ale unui act administrativ fiscal, așa cum sunt reglementate de art. 43 din Codul de procedura fiscală. Aceasta este una dintre criticile principale care s-au adus de către C. E. atunci când a demarat procedura de infringement împotriva României pentru instituirea aceste taxe de primă înmatriculare. În consecință, restituirea aceste taxe care nu a fost percepută în baza unui act administrativ fiscal nu poate fi condiționată de urmarea procedurii administrative prealabile instituită de codul de procedură fiscală (pentru că în concret nu există un act administrativ fiscal care să poată fi contestat) și nici de termenele instituite de L. 5. a contenciosului administrativ așa cum pretinde recurenta. Mai mult, conform art. 11 din O. 5. contribuabilul care a plătit taxa de primă înmatriculare are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare care ar fi datorată pentru aceelași autoturism fără ca textul enunțat să impună vreo limită de timp în care săfie necesară formularea cererii. În consecință nici restituirea taxei de către instanță nu poate fi condiționată de formularea cererii de chemare în judecată într-un anumit termen. În lipsa reacției ferme a autorității legislative la presiunea exercitată de executivul U. și în pofida demarării procedurii de infrigement, la nivelul instanțelor judecătorești s-a conturat o practică unitară și ulterior previzibilă și predictibilă în materie în sensul stabilirii că dispozițiile legale interne de drept fiscal încalcă dispozițiile art. 90 parag. 1 din T.ul instituind Comunitatea E. (astăzi art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.). Î.-o astfel de ipostază și ținând seama de caracterul lacunar și deficitar al normelor procesual fiscale în temeiul cărora a fost percepută această taxă fiscală (fără să fie reglementată expres încasarea acesteia pe baza unui act de impunere, fără să fie reglementată expres sau măcar printr-o normă de trimitere, o procedură fiscală de contestarea pe cale administrativă și/sau judiciară a unei astfel de taxe) împrejurarea că reclamantul s-a adresat pe calea dreptului comun în materia contenciosului administrativ printr-o cerere de restituire și apoi instanțelor judecătorești urmând aceleași dispoziții avute la îndemână nu poate fi opusă cu succes pentru a-i paraliza acesteia accesul la judecător. Așa cum rezultă dintr-o jurisprudență clară, consacrată și o interpretare evolutivă a textului art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă iar cerințele de ultimă oră în materie impun ca ea să fie și predictibilă, adică stabilă (pe larg, CEDO, cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit din 1979 și R. împotriva României din 2000). O lege este accesibilă atunci când este redactată în termeni clari și conciși astfel încât cel care intră în contact cu normele ei să fie capabil să-și regleze conduita, chiar apelând la profesioniștii dreptului, de așa manieră încât să înțeleagă conținutul dispozițiilor sale și să prevadă efectele care le generează încălcarea acesteia. În cauza de față normele Codului fiscal privind încasarea taxei speciale de primă înmatriculare în lipsa unor norme de procedură fiscală adecvate au fost insuficiente, incerte și neclare pentru ca orice contribuabil să înțeleagă mecanismul de percepere a unei astfel de taxe și să fie astfel capabil să utilizeze anumite mecanisme procesuale pentru contestarea legalității taxei. Din această perspectivă și cu această motivare care se adaugă considerentelor primei instanțe, Curtea constată că reclamantei nu i se poate opune cu succes excepția tardivității introducerii acțiunii termenul de decădere de un prevăzut de art. 11 alin. 2 și 5 din L. nr. 5. nefiind împlinit la data sesizării instanței de fond. Cu privire la fondul pretenției, Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 110 paragraful 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul - intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.ul privind instituirea Comunității E. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 110 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar (astăzi dreptul U. E.) nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Așa fiind, în cauza de față este pe deplin aplicabil art. 110 din TFUE. Cu privire la despăgubirile la care are dreptul reclamanta pentru încasarea nelegală a acestei taxe, instanța de recurs reține următoarele: Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii așa cum este reglementată de dispozițiile art. 124 din Codul de P. F. până la data plății efective. În ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Pe de altă parte însă, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la dobânzile de întârziere reglementate de dispozițiile art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 Cod P. F., deoarece taxa de primă înmatriculare nu a fost recuperată în baza unei proceduri de contestare a vreunui act administrativ fiscal, situație în care nu sunt incidente penalitățile de întârziere reglementate de textul anterior enunțat și nici termenul de 45 zile reglementat în domeniu pentru a fixa momentul de debut al intervalului pentru care curg aceste penalități. În consecință, devin incidente normele de drept comun în materie de dobândă legală în materie civilă reglementate de O. 9.. În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect al înlocuirii dobânzii legale în materie fiscală cu dobânzile legale în materie civilă. P. toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul pârâtei A. F. P. T. este întemeiat în parte, impunându-se modificarea hotărârii recurate în sensul obligării recurentei la plata dobânzii legale în materie civilă de la data efectuării plății și până la achitarea efectivă a sumelor. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate. P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr. 925 din 19 18 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta la plata dobânzii în materie civilă. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2011. { F. | Președinte, M.-I. I. Judecător, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./(...) Dact.L.C.C./2 ex./ Jud.fond:G.G..
| ← Decizia civilă nr. 3506/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4459/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
