Decizia civilă nr. 3723/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3723/2011
Ședința publică de la 13 O. 2011
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A M. C. T. R. PRIN D. G. A F. P. A J. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 9., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta M. M. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 920 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta M. M. C. împotriva pârâtei A. F. P. A M. C. T. și, în consecință: A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării, (...) până la data restituirii integrale. S-a admis cererea de chemare în garanție a Administratiei F. pentru M., formulată de pârâtă. A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei A. F. P. a M. C. T. suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării - (...), până la data restituirii integrale. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâta A. F. P. a M. C. T. este cea care a încasat suma reprezentând taxa pe poluare, așa cum atestă actul de la f.11, împrejurare necontestată dereprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a achitat la data de (...) suma de 2347 lei cu titlu de taxă pe poluare și considerând nelegală perceperea acestor taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. C. dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul C. E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. A. dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în C. fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din C. fiscal. T. a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul C. E.. Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a C. E., dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea E., acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 5., a admis acțiunea formulată astfel: pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării- (...) - până la data restituirii integrale, în conformitate cu prevederile Ordonantei nr. 9/2000 art. 2, art. 3 alin.l si 3. Acțiunea reclamantei a fost admisă, apreciind că sunt întrunite cerințele prev.de art. 60-63 Cod Procedură Civilă s-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garantie să restituie pârâtei suma de 2347 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda legală de la data achitării - (...), până la data restituirii integrale. Potrivit prevederilor art.274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și 0,3 lei timbru judiciar (f.1,2). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C. T., prin D. G. a F. P. a judetului C., solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii, in principal pentru inadmisibilitate, in subsidiar pentru netemeinicie. În motivare s-a arătat că este neintemeiata solutia de respingere a exceptiei invocate de catre pârâtă. Nu se poate solicita restituirea sumei achitata cu titlu de taxa poluare fara desfiintarea in prealabil a deciziei prin care aceasta este stabilita, decizie care, potrivit insesi mentiunilor din cuprinsul ei, constituie titlu de creanta. Asa cum a aratat si in cuprinsul intampinarii, contrar celor retinute de prima instanta, cererea de restituire a unor sume fara desfiintarea deciziei prin care acestea au fost stabilite, este inadmisibila. Art. 205 din O.G. nr.9. reglementeaza posibilitatea de contestare pe cale administrativa a titlului de creanta precum si a altor acte administrative fiscale iar art. 209 din acelasi act normativ reglementeaza competenta de solutionare a acestor contestatii. Astfel, solicită instanței a avea in vedere faptul ca decizia mentionata (decizia din 2309.2009 a AFP C.-T.) trebuia atacata in procedura reglementata de titlul IX din OG 9. privind C. de procedura fiscala, in termen de 30 de zile de la emiterea ei. Atata timp cat D. de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestatiei administrative prevazuta de art.205 si urm. din O.G. nr.9., reclamantul nu se putea adresa instantei cu o cerere de restituire a taxei pe poluare si nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea Administratiei F. P. C.-T.. Potrivit opticii instantei de fond, in contextul analizei cererii de restituire, a compatibilitatii dispozitiilor care stabilesc obligatia de plata a taxei cu cele comuni tare, autoritatea fiscala ar fi fost pusa in situatia de a analiza legalitatea si temeinicia stabilirii taxei pe poluare, altfel spus, aceasta ar fi fost in situatia de a incalca dispozitiile art.207 si urm. din C. de procedura fiscala care confera autoritatea de a statua asupra contestatiei in materie administrativa organului de solutionare prevazut anume de lege, din cadrul Directiei Generale a F. P. a judetului C.. Prin urmare, calea aleasa de reclamantul ignora procedura deschisa de lege pentru contestarea actului de impunere si astfel, daca s-ar valida, s- ar deturna normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, ceea ce nu este admisibil. In ce priveste fondul cererii reclamantei, considera ca nu este intemeiata solutia de admitere a actiunii, neputandu-se retine incalcarea normelor comunitare. Taxa pe poluare pentru autovehicule a fost instituita prin OUG 5., astfel, persoana fizica sau juridica ce face inmatricularea are obligatia platii taxei cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in R., facand exceptie doar autovehiculele mentionate la art. 3 alin 2 si art. 9 alin. 1 din acelasi act normativ. Potrivit dispozitiilor art.8 si art.10 din O. nr.5., a art.7 si art.8 din Anexa la H. nr.686/2008, ale cap.3 si cap.5 din Ordinul presedintelui ANAF nr.986/2008, precum si ale art.117 alin.l din O.G. nr.9., rep., cu modificarile si completarile ulterioare, dupa efectuarea platii taxei pe poluare, la cererea contribuabilului, se restituie numai: - sumele reprezentand valoarea reziduala a taxei pe poluare; - sumele reprezentand diferente de taxa pe poluare rezultate in urma contestarii taxei pe poluare; - sumele pentru care se face dovada ca nu sunt datorate, conform legislatiei in vigoare. Dispozitiile OUG 5. nu contravin prevederilor tratatelor europene. In lipsa unei armonizari la nivelul U. E. in domeniul impozitarii autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabileasca nivelurile acestora. Este binecunoscut faptul ca art.90 din Tratatul C.E., reprezinta unul din temeiurile de baza ale consacrarii liberei circulatii a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare, instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abtina a institui, respectiv sunt obligate sa inlature orice masura de natura administrativa, fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulatie a bunurilor, marfurilor si serviciilor in cadrul U. E.. Asa cum rezulta in mod textual si expres din chiar continutul art.90 alin.l din Tratatul C.E., citează: "niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor nationale similare ". Norma indicata se refera la interzicerea masurilor protectioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse nationale, prin care s-ar putea crea o situatie de discriminare negativa sau un statut de vadit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare. In speta, taxa pe poluare nu se aplica exclusiv autoturismelor second- hand provenind din alte state membre ale U.E. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in romania, indiferent de provenienta lor geografica sau nationala, respectiv se aplica si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale UE, autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (Asia, America, etc), si, cel mai important, se aplica si autoturismelor noi din productia nationala a romaniei. OUG 218/2008, nu creează un regim distinct pentru autovehiculele aduse din celelalte state membre, referirea din cuprinsul ei facandu-se lainmatricularea pentru prima data in R. "sau in alte state membre ale U. E.", sau la inmatricularea in afara U. E.. Prin OUG 218/2008 se realizeaza modificarea cuantumului taxei de poluare, ratiunea instituirii acesteia ramanand aceeasi. Or, marirea cuantumului taxei pe poluare nu incalca prin ea insasi principiul liberei circulatii a marfurilor. Chiar daca, prin ipoteza, marirea cuantumului taxei pe poluare ar fi contrara dreptului comunitar, atunci ar trebui mentinuta cel putin taxa pe poluare in cuantumul initial, instituita in scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu. In concluzie, prima instanta a retinut in mod gresit faptul ca OUG 5. ar fi contrara art. 90 din Tratatul de I. a C. E., fiind destinata sa diminueze introducerea in R. a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate intr- un alt stat membru. Referitor la obligatia de plata a dobanzii legale, in principal, solicită instantei de recurs sa aiba in vedere faptul ca pârâta considera nedatorata dobanda a carei plata li s-a dispus pentru aceleasi motive pentru care sustine ca nu este legala obligarea pârâtei la restituirea sumei. In subsidiar, solicită instanței a observa ca nu este legala stabilirea obligatiei de plata a dobanzii legale de la data platii, deci anterior cererii de chemare in judecata, ci ea poate fi solicitată, eventual, doar de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei . În motivarea recursului, se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor comunitare, taxa de poluare fiind conformă cu TFUE. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele: Taxa de poluare a fost stabilită de către organul fiscal prin decizie emisă urmare a cererii depuse de către reclamant. D. de calcul putea fi contestată de către reclamant potrivit prev.art.207 alin.1 din OG 92/2002 la organul fiscal competent, conform dispozițiilor art.209 din același act normativ. Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele : Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare stabilită de organele fiscale printr-o decizie de calcul. C. cererii adresate de reclamant organelor fiscale, acesta a solicitat restituirea taxei de poluare fără a solicita în mod expres anularea acestei decizii. Curtea constată că dispozițiile ordonanței de urgență 5. reglementează procedura de stabilire și de contestare a taxei de poluare făcând trimitere la dispozițiile OG 9..C. art.7 din OG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OUG 9.. Curtea reține că A. F. P. a municipiului C. T. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voințăact în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei , administrația refuzat restituirea acestei sume. Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant. Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 9. R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant și anume restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art.205-207 din OUG 9.. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de OUG 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general. Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art.205 și următoarele C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ. Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa. Taxa internă de poluare a fost instituită prin OUG 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a modificată prin OUG 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin OUG 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare. Pentru a treia oară OUG 5. a modificată prin OUG 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin OUG 1.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătă țirea calității aerului și pentru î ncadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 218/2008 legiuitorul s-aîndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a dâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o s cădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza f inanciară internațională ;faptul că Guvernul României se preocupă de luareamăsurilor care să asigure păstrarea locurilor de mun că în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri d e muncă în indust ria furnizoare ,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenatein producția de autovehicule. Ținând cont de aspectele anterior relevate , Curtea apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie. În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu aufost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C. Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E.. Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală , care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare. Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară , previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă. În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității , față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții. Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție.. (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71). Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică. Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei , considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății. În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității. În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar. Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale. În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și următ. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune. Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea U. E.. Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive. Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile ,atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale OUG 5. cu normele dreptului comunitar. De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței . Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire. De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid . Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date , curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare. Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității. Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza OUG 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci,din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată1. De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei Curtea reține următoarele: În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). În ceea ce privește dobânzile legale, Curtea constată, însă, că acestea au fost acordate, nelegal, începând cu data plății taxei. Or, potrivit dispozițiilor art. 1088 Cod civil, dobânzile legale nu pot fi acordate decât după punerea în întârziere a debitorului, în speță de la data formulării cererii de restituire a taxei încasate cu încălcarea normelor comunitare. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de A. F. P. C. T. și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că dobânzile legale vor fi acordate începând cu data formulării cererii de restituire, respectiv (...), urmând a fi menținute restul dispozițiilor. Pentru aceleași considerente, recursul declarat de chemata în garanție A. F. pentru M. urmează a fi respins. PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de A. F. PENTRU M. Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C.-T. împotriva sentinței civile nr. 920 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta la plata dobânzii legale începând cu data de (...). Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 O. 2011. { F. | PREȘEDINTE, M. D. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.M.D./dact.L.C.C. 3 ex./(...). Jud.fond: G. G.
| ← Decizia civilă nr. 2221/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 798/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
