Decizia civilă nr. 3735/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIE Nr. 3735/2011
Ședința publică de la 14 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 8. rponunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimații A. F. P. A M. C. N., intimat D. F. P. A J. C., intimat A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. M. pentru recurent, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente recursului, precum și faptul că la data de 5 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. Reprezentanta recurentului depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, conform dispozițiilor instanței, și arată că nu are alte cereri de formulat. Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale. Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în cuprinsul memoriului de recurs. CURTEA Prin sentința civilă nr. 829 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta A. F. P. a mun. C.-N., invocată de AFP a mun. C.-N.. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a jud. C., invocată de pârâta D. a jud. C.. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a jud. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C.-N., ca neîntemeiată. S-a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M.. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Fiat tip Brava TD, an fabricație 1996, nr. de identificare Z., înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismului în R., reclamantul a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 4443 lei cu chitanța seria TS5 nr.3095020/(...). Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.5.. La data de (...) reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că taxa de poluare are temei legal, respectiv dispozițiile OUG nr.5.. În conformitate cu disp.art.137 cod pr.civ., tribunalul a respins excepția inadmisibilității, reținând că, în speță, nu se atacă un act administrativ fiscal, emis cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci se reclamă refuzul de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, față de care reclamantului nu i se poate opune excepția invocată. Î. taxa de poluare a fost achitată la A. F. P. a mun. C.-N., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a jud. C., cu consecința respingerii cererii față de aceasta. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că OUG nr.5., în forma inițială, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția R., prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma inițială a OUG nr.5. cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, nu sunt încălcate dispozițiile art.25,28,30,90 din T.ul de instituire a C. E.(actualmente art.30,34,36,110 TFUE). Disp.art.90 paragraful 1 din T.ul C. E. (art.110 TFUE ), aplicabile, în speță, stabilesc că „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție„.Mai mult Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul T. C. E. o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Inițial, taxa instituită de dispozițiile OUG nr.5. nu poate fi asimilată impozitelor interne,această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, fără discriminare, care, prin înmatricularea acestora în R., înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel, la poluarea mediului. Caracterul taxei reglementate de dispozițiile OUG nr.5., ca fiind unul de poluare rezultă din disp.art.1 al.2,care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Dispozițiile art.25,28 din T.ul de instituire a C. E. nu sunt aplicabile, în speță, deoarece au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import. În virtutea considerentelor de fapt și de drept, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantul M. I. Pe cale de consecință, în tem.art.60 și urm.cod pr.civ., tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., pârâta necăzând în pretenții. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I. solicitând În baza disp. art. 299 rap. Ia art. 312 alin. 1, 2 și 3 C.proc.civ., admiterea recursului declarat de către reclamant În contra sentinței civile nr. 829/(...) a T.ui C. pronunțată În dosar nr. (...), cu consecința modificării În totalitate a acesteia, În sensul admiterii acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată. În motivare s-a arătat că: Sentința civilă nr. 8. pronunțată de către Tribunalul Cluj este nelegală și netemeinică, fiind dată cu Încălcarea dispozițiilor legale. În mod greșit, a considerat prima instanță că În speță nu sunt Încălcate dispozițiile art. 90 din T.ul de I. a C. E., deoarece această taxă de poluare este destinată să diminueze introducerea În R. a unor autoturisme second-hand deja Înmatriculate Într-un alt stat membru UE. Taxa de poluare nu este și nici nu poate fi considerată taxă de mediu, Î. o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din Spațiul Comunitar, În funcție de gradul de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro II. Comunicatul de presă al C. din (...) semnala: Conform legislației românești În vigoare, din februarie 2009, autovehiculele din categoria Euro IV cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cm3 sunt scutite de plata taxei de poluare În R. dacă se Înmatriculează În perioada (...) - (...). Aceeași legislație prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe. Comisia sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante, dar, În calitate de gardian al tratatelor, trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul În care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție E., S. membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea industriei naționale. A., există atât o discriminare Î. autoturismele second-hand Înmatriculate deja Într-un stat membru al U. E. și care se Înmatriculează În R. și autoturismele second-hand deja Înmatriculate În R., chiar mai mult, există și o discriminare Î. o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse În R., și restul autoturismelor noi, discriminareintrodusă de către L. cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Există, desigur, un raport de concurență Î. produsele importate și produsele naționale, astfel Încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, În speță, fie spre cele deja înmatriculate În R., fie spre cele produse În R.. Taxa de primă Î. auto În R. a fost introdusă la data de 1 ianuarie 2007 prin modificarea C. F., iar instituirea taxei de poluare pentru autovehicule s- a făcut prin OUG nr. 5. și contravin atât Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată cât și art. 90 din T.ul C. E. care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. Prin Încasarea acestor taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne iar din analiza aplicării taxei rezultă că acestea sunt percepute pentru autoturismele Înmatriculate În Comunitatea Europeană și reînmatriculate În R., În timp ce pentru autoturismele deja Înmatriculate În R., În cazul unei noi Înmatriculări taxa nu mai este percepută. Aceeași este și situația În cazul Înmatriculării de autoturisme noi În R. și fabricate În spațiul UE. În acest fel, se Încalcă și principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor, fiind reglementat de dispozițiile T. de la R. de constituire a C. E. A., articolul 7 din T. definește Piața Internă a C. drept "o zonă fără frontiere interne, În care este asigurată libera circulatie a bunurilor; persoanelor, serviciilor și capitalului. Toate controalele și verificările sistematice necesare asigurării conformitătii cu regulile au loc pe piață și nu la frontierele naționale" Libera circulație a mărfurilor se aplică tuturor produselor originare din statele membre și tuturor produselor din terțe țări cu drept de liberă circulație În spațiul comunitar. În momentul de față accentul este pus pe eliminarea obstacolelor Încă existente În calea liberei circulații În vederea creării unei Piețe Interne - o zonă fără frontiere interne În care bunurile pot circula la fel de liber ca pe o piață națională. Datorită faptului că T.ul de la R. nu definea conceptul de taxe cu efect echivalent taxelor vamale, acest rol a revenit Curții E. de Justiție care, printr-o serie de decizii din anii "60 - 70, stabilește că orice taxă "oricum este denumită și oricare ar fi modalitatea de aplicare, (. .. ) care, dacă se aplică În mod specific unui produs importat dintr-un stat membru În defavoarea produselor similare autohtone, prin alterarea prețului, are același efect asupra liberei circulații a mărfurilor ca și taxele vamale";, poate fi considerată drept taxă cu efect echivalent. Curtea nu este deci interesată de natura sau forma taxei, ci de efectele acesteia. Conform Hotărârii CJE În cazul Weigel (2004), obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor Î. statele comunitare În condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Instanta de fond consideră În mod gresit că "taxa de poluare" este percepută pentru asigurarea protectiei mediului, fără discriminare, din moment ce taxa de poluare este plătită doar de proprietarii masinilor aduse din străinătate. În situatia În care scopul urmărit ar fi fost Într-adevăr acela de a proteja mediul taxa de poluare ar trebui să fie plătită de fiecare proprietar al unei masini, În mod constant (până la radierea autoturismului, indiferent de provenienta acesteia, În functie de gradul de poluare specific. Dacă ar fi să acordăm credit modului de gândire al instantei de fond, ajungem imediat la concluzia că proprietarii masinilor românesti sau ai celor Înmatriculate anterior aparitiei OUG nr.5. nu poluează mediul doar autoturismele străine. Pârâtele intimate A. F. P. a mun. C.-N. și D. G. a F. P. a jud. C. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și plata taxei de poluare, a avut loc inainte de data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. areca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admita recursul declarat de M. I. împotriva sentinței civile nr. 829 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o va modifica în parte în sensul că va admite acțiunea reclamantului M. I. în contradictoriu cu A. F. P. A M. C.-N. și va obliga pârâta A. F. P. A M. C.-N. să restituie reclamantului suma de 4443 lei reprezentând taxă de poluare. De asemenea va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. A M. C.-N. și va obliga chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. P. A M. C.-N. suma de 4443 lei reprezentând taxă de poluare. Va menține restul dispozițiilor sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de M. I. împotriva sentinței civile nr. 829 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte în sensul că admite acțiunea reclamantului M. I. în contradictoriu cu A. F. P. A M. C.-N. și obligă pârâta A. F. P. A M. C.-N. să restituie reclamantului suma de 4443 lei reprezentând taxă de poluare. Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. A M. C.-N. și obligă chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. P. A M. C.-N. suma de 4443 lei reprezentând taxă de poluare. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 14 O. 2011. { F. | Președinte, S. Al H. Judecător, M.-I. I. Judecător, G.-A. N. Grefier, A. B. } Red.G.A.N./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: C.-A. C.
← Decizia civilă nr. 6055/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3622/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|