Decizia civilă nr. 4390/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)*

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4390/2011

Ședința publică de la 04 N. 2011

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta SC V. F. M. SA împotriva Sentinței civile nr. 8. pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat M. C. N. PRIN P., intimat D. P. C. DIN C. P. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic T. C. pentru recurentă, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

Reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de

0,15 lei, aferente recursului declarat.

Se învederează instanței că nu sunt alte cereri de formulat, motiv pentru care, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentanta recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat

și motivat în scris, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 869 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. V. F. M. S.A în contradictoriu cu pârâtul M. C. N. reprezentat prin P.

P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 576/481/(...) emisă de M. C.-N. (f.4), s-a adus la cunoștința reclamantei faptul că în raport de HCL 1., în termen de 48 de ore de la primirea acesteia, trebuie să procedeze la desființarea tuturor mijloacelor publicitare pe care le dețin, aflate pe domeniul public. S-a mai adus la cunoștința reclamantei că în caz contrar, mijloacele publicitare vor fi desființate pe cale administrativă de către R. C.

Cu referire la autorizațiile de construire invocate de către reclamantă, constatăm că acestea au fost eliberate în regim provizoriu cu valabilitate de l an și toate au fost încheiate anterior apariției HCL 1.. Apreciază că prin însăși apariția HCL 1. nu s-a ajuns la constatarea nelegalității acesteia ci, administrația locală a impus alte condiții pentru eliberarea acestora, respectiv în urma organizării de licitații publice.

Invocarea de către reclamantă a faptului că autorizațiile de construire pe care le deține sunt nelegale pentru că în raport de art. 7 alin.11 din Legea nr. 50/1991, în condițiile acestei legi nu se emit autorizații provizorii, este un argument real, într-adevăr textul art. 7 alin.11 din Legea 50/1991 prevăzând imposibilitatea emiterii de autorizații provizorii, însă acest aspect nu vine decât să întărească solicitarea pârâtei de desființare a mijloacelor publicitare amplasate în baza acestor autorizații deoarece însăși reclamanta recunoaște că deține autorizații nelegale.

Pe de altă parte, instanța nu este investită cu legalitatea sau nelegalitatea HCL 1., ci cu legalitatea Adresei nr. (...). A. adresă apreciază că fiind dată în aplicarea HCL 1., care nu a fost anulată, produce efecte juridice si nu conține elemente de nelegalitate în raport de hotărârea de consiliu anterior amintită.

Mai apoi, reține că reclamanta, deși contestă adresa sus amintită, a înțeles să se supună hotărârii de consiliu local anterior amintită, încondițiile în care a încheiat pentru anul 2010 abonamente noi de amplasarepanouri publicitare (f.71-89).

Prin urmare, în raport de argumentele sus expuse, apreciază că adresa a cărei revocare se solicită este legală, fiind dată în aplicarea HCL 1., iar pe de altă parte, nu se impune suspendarea acestei adrese, în prezent aceasta rămânând fără obiect, în condițiile în care deja reclamanta a înțeles să intre în legalitate pe anul 2010, iar în privința solicitării de restituire a panourilor publicitare desființate pe cale administrativă de către R., la dosar nu este dovada că acestea au fost reținute de către instituția pârâtă si nerestituite reclamantei.

Așa fiind, în temeiul art. 8-18 din Legea nr. 554/2004 a respins cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC V. F.

M. SA solicitând casarea sentintei.

În motivare s-a arătat că: a.netemeinicia sentintei:

Instanta de fond, in mod eronat a retinut urmatoarele din situatia de fapt:

- autorizatiile de construire au fost eliberate in sistem provizoriu cu valabilitate de 1 an. A. sustinere a instantei de fond este total netemeinica. Analizand fiecare autorizatie depusa la dosarul cauzei, se poate observa foarte clar ca aceste sunt emise in baza Legii nr.50/1991 (deci nu se pot elibera in sistem provizoriu, doar constructia ca atare- panoul publicitar- are sistem provizoriu ( de ex. A. nr. 2667 din (...) " Executarea lucrarilor de : amplasare panouri publicitare illuminate cu dimensiunile de 3,0 X 4,0 m, in sistem provizoriu ..... pe terenul..... " Durata executarii lucrarilor nu va depasi 12 luni. Prezenta autorizatie este valabila 12 luni de la data emiterii. Si in privinta acestui termen, instanta de fond s-a aflat intr-o totala eroare : valabilitatea autorizatiilor nu inseamna si valabilitatea constructiilor autorizate.

In sprijinul acestei afirmatii, depune la dosarul cauzei o autorizatie pentru construirea unui imobil ( constructie D+P+2 E), autorizatie care la randul sau are valabilitate Iimitata. Oare dupa expirarea acestei autorizatii se va impune desfiintarea constructiei? DA, daca acceptam motivarea instantei de fond cu privire la termenul de valabilitate a unei autorizatii de constructie.

- instanta de fond desi recunoaste ca in temeiul Legii nr.51/1990 nu se emit autorizatii cu caracter provizoriu ( art.7 alin 11 din lege), darconsidera cu totul si cu totul nemotivat ca acest lucru intareste solicitarea intimatei de desfiintare a mijloacelor publicitare amplasate in baza acestor autorizatii, " deoarece insasi reclamanta recunoaste ca detine autorizatii nelegale" Nu stim de unde a tras aceasta concluzie instanta de fond, in conditiile in care a depus la dosarul cauzei copii ale tuturor autorizatiilor detinute pentru panourile desfiintate.

Intrebarea fireasca care se pune : oare de ce aceste autorizatii de construire emise in baza unei legi organice sunt nelegale? In nici un caz recurenta nu a sustinut vreodata ca detine autorizatii nelegale.

- o alta retinere netemeinica a instantei de fond este aceea ca ," recurenta a inteles sa se supuna hotararii de consiliu anterior amintita (

HCL.130.2009), in conditiile in care a incheiat pentru anul 2010 abonamente noi de amplasare panouri publicitare"

Abonamentele depuse de recurentă la dosarul cauzei sunt abonamentele pentru locatiile autorizate inainte de aparitia H., care dupa cum se poate observa au valabilitati reduse, respectiv pana la data demontarii lor de catre parata. Cu acestea a dovedit nereala sustinerea paratei conform careia nu detine abonamente. Abonamentele au fost emise trimestrial ( in ultima luna a trimestrului) si trimise recurentei doar spre sfarsitul trimestrului.( (...); (...) )La o prima citire a acestor abonamente se observa clar ca au fost incheiate in baza altor HCL -uri, dar in baza unor autorizatii. b.nelegalitatea sentintei: instanta de fond, prin sentinta pronuntata a admis practic retroactivitatea prevederilor HCL nr.1., golind astfel de continut autorizatiile de constructie emise anterior aparitiei acestei HCL.

Mai mult, autorizatia de construire fiind un act administrativ unilateral individual ,care in cazul de fata a produs efecte, DECI nu mai putea fi revocat, ci eventual doar anulat, anulare care o poate face doar instanta de judecata. I., prin actul nr. (...) a dispus desfiintarea panourilor publicitare ( pe care de altfel le-a si demontat si le-a depozitat ,fiindu-i greu daca nu chiar imposibil sa dovedească ca nu i le-a returnat) fara a solicita instantei anularea actelor administrative unilaterale individuale ( autorizatiile de construire).

Art.31 din Regulamentul aprobat prin HCL 1. se refera la locatii licitate in baza lui, pentru care urmeaza sa se solicite alte autorizatii de construire, iar in alin.2 se refera clar la locatii neaprobate, care urmeaza a fi desfiintate. Faptul ca pentru locatiile recurentei - care au fost desfiintate - are autorizatii de construire emise anterior HCL 1. si in baza Legii 50/1991 nu poate insemna o locatie neaprobata, ori instanta de fond a omis cu desavarsire prevederile Legii 50/1991.

Ce s-ar intampla daca, si in cazul constructiilor imobile s-ar proceda in acest fel, doar pe considerentul ca" " administratia locala a impus alte conditii pentru eliberarea autorizatiilor de constructie" .

Solicita casarea sentintei si rejudecarea cauzei in temeiul art.312 al.61 din Codul de procedura civila.

Temeiul juridic al cererii de recurs este art.304 ind. 1 din Codul de procedura civila.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Prin adresa nr. 576/481/(...) emisă de M. C.-N. (f.4), s-a adus la cunoștința reclamantei faptul că în raport de HCL 1., în termen de 48 de ore de la primirea acesteia, trebuie să procedeze la desființarea tuturor mijloacelor publicitare pe care le dețin, aflate pe domeniul public. S-a maiadus la cunoștința reclamantei că în caz contrar, mijloacele publicitare vor fi desființate pe cale administrativă de către R. C.

Reclamanta invocă în cererea de chemare in judecata faptul că adresa este nelegală deoarece pentru toate mijloacele publicitare avute pe domeniul public de pe raza municipiului C.-N. deține autorizații de construire, si care în mod nelegal sunt denumite autorizații provizorii și, în acest context, decizia de desființare a panourilor autorizate este nelegală.

Pârâta nu neagă existența acestor autorizații de construire depuse la dosar (f.9-27 dosar in rejudecare) și (f.9-28 dosar inițial) ci, ceea ce contestă este faptul că acestea si-au pierdut valabilitatea urmare a apariției HCL 1..

Prin sentința civilă nr. 869 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. V. F. M. S.A în contradictoriu cu pârâtul M. C. N. reprezentat prin P.

Prima instanța a reținut că prin HCL 1. s-a aprobat Regulamentul privind organizarea, autorizarea si amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului C.-N. unde, la art. 31 (f.60) s-a arătat că locurile aprobate de către C. local al municipiului C.-N. pentru amplasare de mijloace publicitare urmează a fi licitate, iar pentru acestea urmează a se elibera noi autorizații de construire. P. locațiile neaprobate, conform art. 31 pct.2 din HCL 1., panourile publicitare vor fi desființate.

Cu referire la autorizațiile de construire invocate de către reclamantă, curtea examinand recursul constată că acestea au fost eliberate pentru amplasarea de panouri publicitare în regim provizoriu cu valabilitate de l an și toate aceste perioade de valabilitate s-au implinit anterior apariției HCL 1.. Prin apariția HCL 1. nu s-a ajuns la constatarea nelegalității acestor autorizatii ci, administrația locală a impus alte condiții pentru eliberarea acestora, respectiv în urma organizării de licitații publice.

Curtea apreciază că adresa a cărei revocare se solicită este legală, fiind dată în aplicarea HCL 1., ca reclamanta recurenta nu a atacat HCL nr

1. si ca nu se poate retine ca acest act administrativ ar avea efecte retroactive golind de continut autorizatiile de construire. HCL nr 1. reglementeaza pentru viitor regimul de amplasare al mijloacelor publicitare in municipiul C. N. A. au fost aprobate spatiile publicitare si locatiile in care acestea vor fi amplasate, spatii care urmeaza a fi adjudecate la licitatie, iar castigatorii vor obtine ulterior autorizatii de construire. P. art 31 al 2 panourile amplasate in locuri neaprobate vor fi desfiintate in termen de o luna de zile de la adoptarea HCL 1..

In masura in care recurenta se considera vatamata de dispozitiile din actul administrativ normativ suscitat il putea supune controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ fie pe cale de actiune fie pe cale de exceptie.

Ori adresa contestata, emisa in executarea actului administrativ nu cuprinde vicii care sa afecteze existenta sa valabila.

Fata de cele ce preced potrivit art 312 cod pr civ raportat la art 20 din

Legea nr 554/2004 curtea va respinge recursul declarat de SC V. F. M. SA împotriva sentinței civile nr. 8. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o va menține în întregime.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE R espinge recursul declarat de SC V. F. M. SA împotriva sentinței civile nr. 8. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M.-I. I.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...)

Jud.fond: A. M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4390/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal