Decizia civilă nr. 4420/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2156.(...)
Decizia civilă 4420/2011
Ședința a 08 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P. Judecător A.-I. A. Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile declarate de pârâta S. I. SA și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr.89/(...) pronunțată în dosarul nr. 2156.(...) al T. B. N. în contradictoriu cu intimata G. N. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea SC I.
SA - note de ședință pentru soluționarea recursului și întâmpinare la recursul declarat de chemata în garanție.
La data de (...) se înregistrează din partea aceleiași părți litigante, prin fax un script, intitulat note de ședință prin care se solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.. Totodată, încuviințează cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare, fixând ora 10 pentru a fi reluate dezbaterile. Instanța reia dezbaterea cauzei, la ora 10,15 când la apelul nominal se constată lipsa părților litigante, reținând că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă rămâne în pronunțare. C U R T E A , Prin sentința civilă nr. 89/(...) pronunțată în dosarul nr. 2156.(...) al T. B. N., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC I. SA B. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta G. N., împotriva pârâtei SC I. SA, ca fiind întemeiată și în consecință: - s-a constatat că pârâta în mod nelegal a reținut și virat impozitul pe venit, contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate calculate asupra sumei de 5630 lei cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii: - a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei reprezentând impozit pe venit, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate, nedatorate. S-a admis în parte în parte cererea de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F. cu sediul în mun. B., str. Apolodor, nr. 17, sector 5 și în consecință: - a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1658 lei reprezentând obligațiile fiscale nedatorate menționate ; - a fost respins capătul de cerere privind obligarea chematei îngaranție la plata către pârâtă a sumei de 1528 lei; În considerentele sentinței se reține că prin acțiunea înregistrată inițial în dosar nr. (...), reclamanta G. N. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța: 1) să se constate că pârâta, în mod nelegal și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat la bugetul de stat impozitul pe venit și la contribuțiile la asigurările sociale calculate asupra sumei de 5.630 lei, primită de reclamant cu titlu de salarii compensatorii, cu ocazia concedierii reclamantului prin concediere colectivă; 2) Să fie obligată pârâta să-i restituie suma de 1.658 lei, reprezentând impozitul și contribuțiile la asigurările sociale, reținute și virate la bugetul de stat în mod nelegal, fără cheltuieli de judecată. Reclamanta a arătat că, în calitate de salariată a SC I. SA, a beneficiat de plăți compensatorii în sumă totală de 5.630 lei, aceasta cu ocazia concedierii prin procedura concedierii colective, însă, angajatorul, fără existența unui titlu de creanță, deci în mod nelegal, a reținut și virat la bugetul de stat, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale, ignorând prevederile art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal, conform cărora acest gen de venituri nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea, în drept, pe dispozițiile art.281- 283 Codul muncii și art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal, iar în baza art.242 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Prin întâmpinare pârâta SC I. SA a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, arătând, în esență, următoarele: 1) Contestatorul a fost concediat prin D. nr.199/(...), în baza unui program de concediere colectivă nr.l57l/(...) și astfel, potrivit pct.7 din program și dispozițiilor art.103 din Contractul Colectiv de M. încheiat pentru anul 2009, patronatul a hotărât acordarea unor plăți compensatorii salariaților concediați, în funcție de vechimea în muncă a acestora, iar drept urmare contestatorului i-a revenit suma de 5.630 lei - valoare brută plăți compensatorii, din care societatea a reținut: impozit pe venit = 757 lei, virat în contul bugetului de stat; contribuție la sănătate = 310 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la pensie = 591 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale. Urmare reținerilor efectuate, contestatorul a încasat efectiv 3.972 lei (valoare netă), în condițiile în care sumele au fost reținute și virate în conturile speciale de colectare a creanțelor fiscale ale T.i, creanțe fiscale care, conform legii, sunt administrate direct de către A. 2). In ce privește impozitarea plăților compensatorii pârâta a solicitat a fi reținute următoarele: 2. a) Impozitul pe venitul realizat din plăți compensatorii este reglementat de art.55 alin.1 și 2, art.57-58 din Legea nr.5. și pct.68 lit.l din Normele de aplicare a C. fiscal, aprobate prin HG nr.4.. 2. b) Contribuția datorată de salariat la bugetul asigurărilor sociale de sănătate este reglementată de art. 2. din Legea nr.95 din 14 aprilie 2006, art.3/5/34 din Normele metodologice, aprobate prin O. nr.617/2007, cu mențiunea că potrivit art.5 alin.2/3 din Norme, se impozitează orice altă sumă asimilată salariilor, care potrivit codului fiscal și normelor de aplicare se supune impozitului pe venit. Prin urmare, toate salariile/sume asimilate salariilor care se impozitează conform codului fiscal urmează a fi impozitate și pentru contribuția la asigurările de sănătate. 2. c) În privința contribuției datorată de salariat la bugetul asigurărilor sociale de stat (pensie) sunt aplicabile disp.art.22-24 și 28 din Legea nr.19/2000 și ale pct. 18-19 din O. nr.340/2001, cu mențiunea că la art.26 din lege și pct.20 din norme, se precizează în mod expres (neechivoc) sumele care nu intră în baza de calcul pentru contribuția la pensii, plățile compensatorii nefiind excluse. 3) Privitor la reținerea și virarea impozitelor de către angajator sunt aplicabile disp.art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, care impun angajatorului obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii și dispozițiile art.64 din același cod, conform cărora nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Drept urmare, angajatorul este obligat să efectueze rețineri ale unor impozite/ contribuții sociale din veniturile realizate de salariați cu respectarea dispozițiilor legale (stopaj la sursă), astfel că suma brută reprezentând plăți compensatorii se supune obligației legale de impozitare. Prin cererea de chemare în garanție (f.18-20), pârâta SC I. SA a solicitat: 1) admiterea cererii de chemare în garanție; 2) obligarea A. la despăgubirea pârâtului, după cum urmează: 2. a) în principal, cu suma de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului; 2. b) în subsidiar, cu suma de 1.658 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de către societate de la angajat cu ocazia acordării plăților compensatorii. În motivare arată că pârâta SC I. SA se află sub supravegherea/administrarea și controlul D. Generale de A. a M. C. din cadrul A. și pe lângă sumele reținute drept impozite de la salariat (menționate în întâmpinare) și virate în conturile gestionate de A. la T., a fost obligată să calculeze și să vireze pentru plata compensatorie și contribuțiile proprii, astfel: contribuție pentru pensie = 1.171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuții accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuții concedii indemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale. Plata impozitelor suportate de angajator s-a realizat prin OP nr.272l /25.ll.2009. Dispozițiile legale privind impozitarea angajatorului pentru plățile compensatorii achitate, sunt: a) Privitor la contribuția pentru pensie, sunt aplicabile dispozițiile art.22,24 și 28 din Legea nr.19/2000; b) Privitor la contribuția pentru sănătate, trebuie avute în vedere dispozițiile art.209, 215, 256-257 din Legea nr.95/2006, art.3-4 și art. 34 din O. nr.627/2007; c) Contribuția pentru accidente de muncă este reglementată de art.5, 96 și 101din Legea nr.346/2002; d) În privința contribuției pentru concedii și indemnizații se aplică prevederile art.4 și 6 din OUG nr.158/2005. Pârâta a arătat că, contribuția angajatorului se raportează la toate veniturile acordate salariaților (venituri în bani și/sau natură) pentru luna în care se achită salariile/plățile compensatorii și de aceea, dacă se va decide că plățile compensatorii nu trebuie impozitate, este firesc ca aceste sume/plățile compensatorii să nu facă parte nici din baza de impozitare a angajatorului. În acest context, contribuțiile proprii ale angajatorului (impozitele descrise mai sus) pentru plățile compensatorii achitat, nu trebuiau impozitate fiind exceptate de la impozitare, așa încât societatea a achitat în plus către A. valoarea de 1.528 lei - contribuiții proprii angajator, și prin urmare, această plata nedatorată urmează să fie restituită către SC I. SA. Pârâta și-a întemeiat, în drept, cererea de chemare în garanție pe dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă, art.992-993 și art.1092 Cod civil, art.117 alin.1 lit.d și f Cod procedură fiscală, art.4 alin.1 lit. a și alin.2 pct.8 și 37 din HG nr.109/2009. Chemata în garanție A. N. de A. F. (A.) a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția necompetenței materiale a T. B.-N. și în subsidiar solicită respingerea cererii de chemare în garanție, ca nefondată. În motivare se invocă excepția necompetentei materiale a T. B.-N., în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 din Codul de proc.civilă, curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale coroborat cu art.2 alin.1 pct.d Cod Procedura Civilă, care conține prevederi referitoare la competență, în prima instanță, a tribunalelor, în procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenta curților de apel. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale L. nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 10, alin.1, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale si județene, precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel." Având în vedere că A. N. de A. F., este organ de specialitate al autorităților publice centrale, a solicitat a se reține că acest aspecte evidențiază competența materială a secției de contencios-administrativ și fiscal a curții de apel, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Totodată, potrivit art.III din Hotărârea G.ului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea G.ului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F., în vigoare la acea dată, "începând cu data de 1 octombrie 2007, D. generala de administrare a marilor contribuabili se reorganizează ca direcție generală în cadrul Agenției Naționale de A. F., fără personalitate juridică, prin comasare. C. se face prin absorbția D. generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N.de A. F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare." Având în vedere dispozițiile legale prezentate mai sus, începând cu data de (...), calitatea de pârât o are A. N. de A. F., organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea M.ui Economiei si Finanțelor, reprezentarea urmând să fie asigurata de către D. G. J. din cadrul Agenției Naționale de A. F.. Potrivit art.1 din H.nr.109/2009, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de A. F. cu modificările și completările ulterioare, A. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea M.ui Finanțelor P.e, finanțata de la bugetul de stat. Ca atare, a solicitat a se avea în vedere prevederile art.18 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrative, potrivit cărora "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. " În consecința, competența de soluționare că ar aparține nu tribunalului ci curții de apel, motiv pentru care a solicitat instanței să admită excepția invocată și să decline competența de soluționare la curtea de apel. Pe fond, instanța a considerat atât cererea principală de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în garanție ca fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente: Societățile comerciale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondurile proprii, compensații bănești individuale, în condițiile și în cuantumurile prevăzute în programele de concediere colectivă, iar legislația fiscală în materie denumește sumele reprezentând salarii compensatorii ca fiind compensații bănești individuale conform dispozițiilor punctului 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5.4, aprobate prin HG nr.4., și în speță, SC I. SA a efectuat plăți compensatorii către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Programului de concediere colectivă nr.638/ (...) elaborat de SC I. SA prin care s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăți compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar și nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prevăzut în art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5.. În raport de situația arătată mai sus este evident că dispozițiile punctului 68 lit.(L)din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5., aprobate prin HG nr.4., emise în aplicarea art.55 alin.2 din Legea nr.5., sunt acelea care prevăd, fără echivoc, care sunt veniturile asimilate salariilor și nu dispozițiile de la art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5., astfel că veniturile obținute de către persoanele disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art.47 alin.2 lit.b din Legea nr.5.. Referitor la contribuția de asigurări sociale, trebuie reținut că potrivit punctului 18 din O. Ministrului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr.19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar de asigurații care se regăsesc în situațiile de la art.5 alin.1 pct.I și II din lege și totodată, constituie baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în aceste situații, dar încasează veniturica urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art.5 alin.1 pct.I și II din Legea nr.19/2000. De asemenea, art.26 alin.1 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, stabilește sumele pentru care nu se datorează contribuție la asigurări sociale și anume: a) prestații suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă și boli profesionale; b) diurne de deplasare și de delegare, detașare și transfer, drepturi de autor, precum și venituri primite în baza unor convenții civile sau contracte de colaborare; c) participarea salariaților la profit; d) îndemnizația de ședință pentru consilierii locali și județeni. În considerarea dispozițiilor legale menționate, chemata în garanție a arătat că orice alte sume acordate salariaților, în afara celor prevăzute la art. 26 alin.1 din Legea nr.19/2000, se constituie ca parte din venitul brut realizat de salariat, fiind totodată inclus în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și astfel, în situația din speță, în mod corect, s-a procedat la calcularea, reținerea și virarea contribuției individuale de asigurări sociale, aceasta având în vedere venitul brut realizat de către salariat. În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunară a persoanei asigurate de stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, astfel că angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația să calculeze și să vireze această contribuție asupra fond, așa cum este prevăzut la art.258 alin.1 din Legea nr.95/2006. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 alin.1 lit.a și alin.2 din OUG nr.226/2008, iar prin fond de salarii realizat, în accepțiunea dispozițiilor legale privind asigurările de sănătate se înțelege, potrivit art.258 alin.2 din Legea nr.95/2006, totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică și juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. Prin urmare, obligația calculării, reținerii și achitării contribuției individuale de asigurări sociale rezidă din faptul că plățile compensatorii sunt drepturi salariale primite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de muncă, datorită fostei calități de salariat a acestora. Prin sentința civilă nr. 4. a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta B. L.-L. împotriva pârâtei S. I. S. B., ca fiind întemeiată și în consecință: - s-a constatat că în mod nelegal pârâta a reținut și virat contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii; - a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1658 lei reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S. I. S. B. împotriva Agenției Naționale de A. F. B., și în consecință: - a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma totală de 1408 lei, din care suma de 1067 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate și impozit calculate asupra sumei de 5630 lei achitată de pârâtă pentru angajat, iar suma de 341 lei reprezintă contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția pentru concedii și indemnizații de 0,85%, achitată de pârâtă pentru angajator; - a fost respinsă cererea de obligare a chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 1778 lei reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale achitată pentru angajat și contribuție de asigurări sociale, de accidente de muncă achitate de angajator. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal, recurenta SC I. SA solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în garanție. De asemenea a solicitat modificarea sentinței atacate astfel: - în principal, modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție: - în subsidiar, modificarea în parte, în sensul obligării chematului în garanție la plata suplimentară a valorii de 1778 lei. De asemenea și chemata în garanție A. N. de A. F. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată în ceea ce privește restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale și impozit achitate de pârâtă pentru angajat, precum și în ceea ce privește restituirea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate și contribuțiile pentru concedii și indemnizații. Prin decizia civilă nr. 5. pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul n. (...) a fost admis recursul declarat de SC I. SA și A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr. 457/F/(...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a casat-o în întregime și a trimis cauza spre soluționare T. B.-N. Secția C. și C. A. Primind cauza spre justa soluționare, T. a înregistrat-o sub nr. 2149.(...). Chemata în garanție A. N. de A. F. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele motive: În privința excepției inadmisibilității cererii s-a arătat că potrivit art.60 alin.1 Cod proc. civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire". Referitor la aceasta "cădere in pretenții", se învederează că, există o reglementare legală derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale, cu atât mai mult cu cât despăgubirile de care face vorbire norma procedural civilă citată, sunt denumite în norma specială restituiri. A., în considerarea prevederilor art.117 Cod proc. fiscală și dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1., restituirea ar putea fi posibilă numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare si O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Restituirea de sume de la buget, la cerere, se va realiza în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unor dispoziții legale: În același sens, s-au invocat și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementata de art. 33 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare. Având în vedere și prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările si modificările ulterioare, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", se poate observa, fără echivoc, că reclamanta nu a respectat aceste dispoziții legale. Referitor la sumele reprezentând impozite și contribuții reținute de către societate de la angajați, că cererea a fost apreciată inadmisibilă, în condițiile în care legislația specială prevede că obligația restituirii acestor sume subzistă numai în baza legii, or, în speță, temeiul restituirii îl reprezintă Programul de concediere colectivă. Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit, art. 55 alin. 4 lit.j) din Codul fiscal reglementează instituția plaților compensatorii definite de OUG 9., in art. 28, ca fiind sume neimpozabile, in timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit.l) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor. În demersul instanței de fond de a soluționa speța s-a considerat necesar faptul de a nu fi calificate "compensațiile bănești individuale" ca fiind același lucru cu "plățile compensatorii". A., plățile compensatorii sunt definite de legiuitor prin art.28 din OUG nr.9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, ca fiind "sume neimpozabile al cărui cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării" iar compensațiile bănești sunt sume asimilate veniturilor salariale, lor aplicându-se prevederile de impunere fiscală prevăzute de art.55 alin.2 lit.k) din Codul fiscal si de pct.68 lit.l) din Normele metodologice de aplicare a C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., conform căruia: „compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de munca, reprezintă venituri asimilate salariilor". Programul de concediere colectiva stabilește la pct. 7, "M. pentru atenuarea consecințelor concedierii si compensațiile ce urmează să fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale"; Totodată, potrivit dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 9. privind protecția sociala a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, "societățile comerciale, societățile si companiile naționale, precum și regiile autonome sau alte unități aflate sub autoritatea administrației publice centrale sau locale pot acorda persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, compensații bănești individuale, in condițiile si cuantumurile prevăzute în contractele colective de munca". Prin urmare dispozițiile art.55 alin.4 lit.j) din Codul fiscal precum și cele ale pct. 68, lit.l) din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4., nu se referă la același termen, nu sunt contradictorii, ci fiecare, în parte, reglementează situații juridice diferite și tratamentul fiscal al acestora. A., ținând seama de considerentele legale mai sus invocate, de definițiile date de legiuitor celor doua noțiuni de plați compensatorii șicompensații bănești, suficient de explicit și clar prezentate, SC I., in intenția sa de a induce in eroare instanța, folosește greșit în cererea de chemare în garanție și în întâmpinarea formulată, noțiunea de plăți compensatorii, în speță fiind vorba de compensații bănești, achitate în virtutea punctului 68 lit.l din Normele de aplicare ale C. fiscal, aprobate prin HG. 4.. A., prevederea legală menționata stabilește caracterul neimpozabil al plaților compensatorii doar dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget. per a contrario, este vorba de compensații bănești care au fost plătite către reclamantă de către pârâta SC I. SA, ele fiind considerate venituri asimilate salariilor și ca atare fiind impozitate. Prin programul de concediere colectivă nr.1571/(...), elaborat de către SC I. SA, s-a stabilit ca indemnizațiile acordate cu titlu de compensații bănești se vor calcula raportându-se la salariul tarifar. A., SC I. S.A a acordat compensații bănești individuale către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, aceste plăți fiind considerate venituri asimilate salariilor și în consecință fiind supuse impozitării. Dispozițiile punctului 68, lit I) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, prevăd fără echivoc care sunt veniturile asimilate salariilor. Având în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul că nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus. În ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate, contribuția lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. A., angajatorii la care asigurații își desfășoară activitatea au obligația să calculeze și să vireze aceasta contribuție asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă, astfel cum este prevăzut la art.258 alin. (1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Obligația calculării contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate rezidă din faptul că, compensațiile bănești sunt drepturi primite de personalul disponibilizat, potrivit contractului colectiv de munca, datorita fostei calități de salariat a acestora. Întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare si obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume. Având în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul că nu se justifică restituirea sumelor solicitate de către intimata pârâtă SC I. SA, întrucât se consideră că s-a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, aferente compensațiilor bănești în concordanță cu dispozițiile legale sus-menționate. Referitor la contribuția plătită de angajator pentru concedii si indemnizații, angajatorul datorează aceasta contribuție, deoarece, în virtutea dispozițiilor punctului 68, lit. L din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, plățile compensatorii sunt venituri de naturăsalarială și compun fondul de salarii la care se raportează prezenta contribuție. Din interpretarea dispozițiilor punctului 68, lit. L din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificările si completările ulterioare, menționat la capitolul privind stabilirea impozitului pe venit, s-a observat că plățile compensatorii sunt veniturile asimilate salariilor, și ca atare, angajatorului îi revine obligația de a reține și achita cota de contribuție privind concediile și indemnizațiile. A., în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de (...), cota de contribuție pentru concedii și indemnizații este de 0,85% și se aplică la fondul de salarii sau după caz, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit. Cu privire la contribuția pentru accidente de munca, angajatorul datorează aceasta contribuție, dispozițiile art.80 alin.1 lit.a din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă statuând în mod corect cele reținute de instanța de judecată Potrivit art.5 alin.(1) lit.(a) din Legea nr.346/2002 sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, în baza acestor prevederi legale fiind evident faptul că angajatorul datorează contribuție pentru accidente de muncă. Având în vedere dispozițiile legale invocate, este evident faptul că nu se justifică restituirea sumelor solicitate de către SC I. SA, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea și virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente plaților compensatorii, în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus. Prin Notele de ședință (f.10-11), pârâta SC I. SA a arătat că în termeni uzuali, la nivelul pieței muncii, compensațiile bănești acordate salariaților concediați urmare unor concedieri colective sunt denumite plăți compensatorii. Numai că, din punct de vedere legal, cele doua noțiuni sunt total distincte (diferite). A., izvoarele juridice pentru acordarea acestor sume de bani sunt diferite : a) plățile compensatorii își au izvorul în dispozițiile art.8, art.28, art.40 din O.U.G. nr.9., iar plățile compensatorii se acordă numai pe baza unui act normativ întrucât finanțarea acestor sume de bani se suportă de stat din bugetul fondului pentru șomaj și deci, pe lângă legea de acordare a plăților compensatorii mai trebuie adoptată o lege prin care să se prevadă finanțarea acestor sume de bani în bugetul anual al fondului pentru plata ajutorului de șomaj. Deci, plata acestor sume de bani se acorda salariaților concediați din fondurile statului. S-a mai susținut că termenul de plată compensatorie nu reprezintă același lucru cu termenul de compensație bănească, deoarece pentru acordarea plății compensatorii trebuie să existe voința explicită a legiuitorului, voință exprimată prin emiterea în acest sens a unui act normativ, iar pe de altă parte, pentru acordarea compensațiilor bănești trebuie să existe voința partenerilor sociali (patronat si sindicat) exprimată în cuprinsul unei convenții particulare (contract colectiv de muncă). Ca atare, există și doi debitori diferiți pentru plata sumelor menționate anterior, respectiv, pentru achitarea plaților compensatorii debitor este Statul prin A. N. pentru Ocuparea Forței de M., întrucât plățile sunt finanțate din fondul pentru plata ajutorului de șomaj și pentru achitarea compensațiilor bănești debitor este angajatorul, întrucât plățile respective se achită din fondul de salarii al persoanei juridice respective. Față de cele arătate mai sus, rezultă că reclamantul a fost concediat din firmă în baza unui program de concediere colectivă, în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivelul firmei, a beneficiat de 5.630 lei brut, sumă acordată salariatului a fost suportată de către angajator din fondul propriu de salarii. Având în vedere cele subliniate anterior, s-a solicitat să se constate faptul că suma (5.630 lei brut) achitată reclamantului, cu ocazia concedierii acestuia din societate în baza programului colectiv de concediere, este calificată în terminologia legală drept compensație băneasca (deci, nu este vorba de o plata compensatorie). De la calificarea greșită a sumei primite a pornit și confuzia reclamantului cu privire la tratamentul fiscal aplicabil în cauză, confuzie ce a determinat declanșarea prezentei acțiuni. Concluzia pârâtei este aceea că regimul fiscal al plăților compensatorii este diferit față de regimul fiscal al compensațiilor bănești acordate salariaților cu ocazia concedierilor. Plățile compensatorii acordate în baza unei legi nu se impozitează iar compensațiile acordate în baza unei convenții se impozitează. Prin Notele de ședință (f.15-19), pârâta SC I. SA a arătat în privința inadmisibilității acțiunii formulate că, deși în speță este vorba despre un litigiu de natură fiscală, reclamanta a înțeles să cheme în judecată în calitate de pârât pe I. SA și nu autoritatea publică (A.) care administrează impozitele. Pe de altă parte nu există un act administrativ de către salariat și nici nu este îndeplinită procedura prealabilă declanșării acțiunii în contencios administrativ. Prin aceleași Note de ședință, pârâta SC I. SA a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive în privința sa, cu motivarea că în raport de natura (caracterul) fiscal al cererii reclamantului, consideră că cel puțin una dintre părți (pârâtul) să fie o autoritate publică în domeniul administrării impozitelor, și în condițiile legilor speciale (cod fiscal/legea pensiilor/legea sănătății,etc.) pentru veniturile obținute în calitate de salariat, acesta (salariatul) este obligat să achite lunar impozitele și taxele aferente, numai că L. a instituit o obligație în sarcina angajatorului, prin dispozițiile art.40 alin.2 lit.f din Codul Muncii, de a reține și de a vira contribuțiile și impozitele datorate de salariații, în condițiile legii. Pârâta a mai susținut că plata impozitelor aferente salariilor se face de către salariat, prin ,,stopaj la sursă";, ceea ce înseamnă că, în baza legilor speciale, impozitele și contribuțiile aferente realizate de salariat sunt calculate de angajator și ulterior reținerii acestor, angajatorul le virează în conturile de colectare a impozitelor administrate de A., conform art.114 alin.2/1 Cod procedură fiscală și O.ui A. nr.1214/2007, astfel că societatea pârât a procedat în consecință, reținând și virând în condițiile de colectare a creanțelor fiscale, administrate de A., sumele în discuție, iar pe de altă parte - pentru promovarea acțiunii reclamantului este necesar să existe o identitate între:persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, și; persoana pârâtului și persoana celui obligat în raportul de drept substanțial. În concluzie, pârâta a susținut că, din cele arătate mai sus, rezultă că părți în raportul de drept subiectiv dedus în justiție, ar trebui să fie: salariatul - în calitate de plătitor (debitor) pentru impozitele și taxele aferente salariilor, și; A. - în calitate de beneficiar (creditor) pentru impozitele încasate (deci, nu SC I. SA), or, din cererea de chemare în judecată rezultă că salariatul dorește că se judece cu SC I. SA, în calitate de pârâtă (debitoare) și nu cu creditorul (beneficiarul) impozitelor, A., iar, dacă se va considera că compensațiile bănești, obținute în urma concedierilor, nu trebuiau impozitate, cel obligat la restituirea acestor sume (către salariatul reclamant este A., care a beneficiat de o plată ce nu îi era datorată, în timp ce SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă și astfel, cererea reclamantului se impune a fi respinsă față de pârâtă, pentru aceste considerent. Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, și cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar chemata în garanție A. a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuție excepțiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege. Așa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată. Așa cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit și contribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată. Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamantă a fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr.93/2003 și în condițiile în carepârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, de a fi obligată chemata în garanție A. de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință mai trebuie menționat că la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr.92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanță și pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Prin urmare, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I. SA, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea aceleiași proceduri administrativ jurisdicționale, ridicată de chemata în garanție A. au fost apreciate neîntemeiate, fiind respinse ca atare. În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC I. SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de A. nr.06/ (...), pct.15, precum și D. Directorului General nr.97/(...), a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă D. de concediere individuală nr.278/23.l0.2009 a SC I. SA (f.l6), prin care s-a dispus concedierea salariatei G. N., cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.650 lei (potrivit adeverinței f.20), din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința nr.47 din l2.0l.20l0 eliberată de către pârâtă (f.20). Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție A. că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum șiorice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (Legea nr.5. privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat. Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantului cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantului plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii. Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantului contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată labugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuție. În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., a fost apreciată ca fiind întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A., în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă. Chemata în garanție nu a contestat virarea și respectiv încasarea acestor sume. Însă referitor la solicitările pârâtei formulate prin cererea de chemare în garanție, instanța a constatat că în cauză cadrul procesual a fost stabilit prin pretențiile formulate de reclamant prin acțiunea introductivă pentru suma de 1658 de lei. În consecință tribunalul a apreciat că pretențiile proprii ale pârâtei față de chemata în garanție exced prezentului dosar, acestea putând fi eventual solicitate de pârâtă printr-o acțiune separată în care SC I. SA să aibă calitate de reclamantă, în consecință acest petit din cererea de chemare în garanție urmează să fie respins ca inadmisibil în prezenta cauză. Pentru considerentele menționate și în baza textelor de lege citate instanța a admis în întregime acțiunea introductivă și numai în parte cererea de chemare în garanție. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F.. În recursul formulat de pârâta S. I. S. B. se solicită admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. În subsidiar, pârâta solicită modificare în parte sentinței atacate, în sensul obligării chematei în garanție și la suma de 1.528 lei în favoarea, despăgubirea suplimentară, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 C.pr.civ. . În motivarea recursului, pârâta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. A., arată că a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă întrucât aceasta a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, o persoană juridică de drept privat (I.) și nu o autoritate publică. Fiind în prezenta unui litigiu de natură fiscală pârâtul trebuia să fie o autoritate publică. Pe fondul excepției, pârâta consideră că prin solutia adoptată față de excepția pe care a invocat-o, instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 1 art.2, alin. 1, litera "b)"din Legea nr.554 / 2004. In aceste circumstanțe, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive a reclamantei ca inadmisibilă întrucât cererea acesteia a fost îndreptată împotriva unui subiect care nu are calitatea specială prev.de lege. Pe de altă parte, pârâta arată că a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca prematură/inadmisibilă întrucât aceasta nu a înțeles să utilizeze procedurile prealabile declanșării unei acțiuni în contencios administrativ. În acest sens se arată că reclamanta era obligată să utilizeze,în prealabil, una din următoarele proceduri la alegerea sa, respectiv procedura specială prev.de O. nr. 1899 /2004 - act normativ emis în baza dispozițiilor art.117 din Codul de procedura fiscală, fie procedura prealabilă din contencios administrativ. Or, reclamanta nu a utilizat niciuna din aceste proceduri imperative. De asemenea, pârâta a susținut că a invocat, la fond, lipsa calității procesuale pasive a angajatorului în cauza de față, precizând că angajatorul are calitate doar de mandatar bugetar al instituțiilor financiar, în baza dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul muncii, fiind obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Deci plata este realizata prin "stopaj la sursă". Mai mult, beneficiarul impozitelor (A.) a confirmat, pe de altă parte, în mod expres că societatea pârâtă a procedat corect la impozitarea compensațiilor bănești acordate și deci a ratificat expres mandatul legal. Actele de impunere realizate prin "stopaj la sursă" efectuate de lPROEB - și contestate de salariat - care au fost ratificate expres de către A. sunt în realitate actele mandantului însuși, acesta fiind cel ținut să răspundă în mod direct față contribuabilului pentru aceste acte (efectele lor). Urmare acestor efecte juridice, între reclamantă si I. nu există niciun raport juridic direct (art.1545 Cod civil). In aceste circumstanțe, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive a reclamantei ca inadmisibilă întrucât cererea acesteia a fost formulată împotriva unei persoane juridice care nu are calitate procesuală pasivă. O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a considerat ca "compensațiile" acordate reclamantei beneficiază de tratamentul legal de neimpozitare și astfel a admis cererea acesteia în baza art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal. Un alt aspect de nelegalitate, în opinia pârâtei, constă în confuzia pe care o face instanța de judecată când apreciază că sumele acordate reclamantei reprezintă în terminologia legală "plăți compensatorii" . Uzanțele în domeniu muncii, în privința sumelor acordate persoanelor ce urmează a fi concediate prin concedieri colective, nu deosebesc între noțiunea de compensație bănească și plata compensatorie. Aceeași confuzie persistă și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate unde se prevede că salariații concediați beneficiază de plata compensatorie (art. 03, pct.5) . Acest lucru a fost posibil întrucât problema interesează, în special, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal. Pârâta învederează faptul că au fost efectuate concedieri colective ce au determinat disponibilizări de salariați, iar prin contractul colectiv s-a stabilit că persoanele disponibilizate vor beneficia în funcție de vechimea în muncă de plăți compensatorii (în realitate fiind vorba de compensații bănești). Plata acestor sume s-a suportat de către angajator din fondul propriu de salarii. Din perspectiva legală, pârâta a susținut că rezultă fără echivoc că plățile acordate salariaților pe care i-a disponibilizat prin concedieri colective, în cursul anului 2009, sunt în realitate compensați bănești. A., menționează pârâta, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru plățile compensatorii art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal si legile speciale, cu mențiunea că în baza art. 601 din O.U.G. nr. 9., începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăți compensatorii acordate din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj numaiunitățile cuprinse în programul de restructurare R. - societăți menționate în anexa nr.2 a legii. Deci, începând cu 22 iunie 2000, firmele private nu mai beneficiază de plăți compensatorii. Pe de altă parte, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru compensațiile bănești pct. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare. Având în vedere cele subliniate, pârâta susține că instanța a făcut o aplicare greșita a legii când a hotărât că în cauză cererea reclamantei este fondată și că tratamentul fiscal aplicabil compensațiilor bănești acordate acestuia era acela al neimpozitării. In concluzie, instanța a admis cererea reclamantei pe baza unui text de lege care nu are incidență legală pentru soluționarea în fond a pricinii de față, fiind înlăturate în mod nelegal de la aplicare dispozițiile pct. 68, lit. l din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal. În opinia pârâtei, concluziile instanței de fond sunt nelegale atât din perspectiva dispozițiile art. 23, 32 și 101 din Legea nr. 76/1992 potrivit cărora bugetul respectiv este administrat de către A., cât și datorită faptului că cererea de restituire a acestor sume a fost realizată atât prin cererea reclamantei cât și prin cererea de chemare în garanție și, deci, solicitarea lor nu excede cadrului procesului existent. Apoi, debitorul obligației de plată este A. deci, debitorul nu putea fi I. care nu avea acces la bugetul de șomaj și nu putea dispune de sumele de bani din bugetul asigurărilor de șomaj pentru plata contribuției la pensie. De asemenea, instanța de fond nu avut în vedere faptul că I., deși nu era debitorul contribuției, dintr-o eroare a achitat aceste contribuții creditorului A., prin virament bancar în conturile de colectare a creanțelor bugetare, creditor care a dispus ulterior de aceste sume de bani într-un mod necuvenit. Deci, se poate constata că A. a beneficiat de o plată ce nu îi era datorată. În recursul chematei în garanție A. N. DE A. F. se solicită modificarea în parte, pentru nelegalitate, a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată. A., arată că a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând că există, în ceea ce o privește, o reglementare legală derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc.fiscala si în dispozitiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cât despăgubirile de care face vorbire norma procedural civilă citată, sunt denumite în norma speciala restituiri. In acest context, chemata în garanție, prin excepția invocată, a avut în vedere faptul că, această cerere de restituire trebuia făcută cu respectarea prevederilor legale speciale, având situațiile stabilite de art.117 lit.a-h din O.G. nr. 92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii. Pe de altă parte, a susținut recurenta, prin admiterea parțială a cererii de chemare în garanție, instanța de fond în mod greșit a considerat că A. este obligată să restituie pârâtei S. I. SA o suma de lei care reprezintă impozit pe venit si contribuții la asigurările sociale nedatorate, interpretând în mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plăti compensatorii pe care SC I. SA a folosit-o în formularea acțiunii si a cererii de chemare in judecată Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod eronat, incidența disp. art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr.5. privind Codul fiscal, deoarece acesteprevederi nu au aplicabilitate, întrucât prin programul de concediere colectiva nr.1571/(...), elaborat de către I. SA, s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăti compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prev. în art.55 alin.4 lit.i din Legea nr.5. privind Codul fiscal. In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speță, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit.k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68 lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării. A. S. I. S.A a acordat compensații bănești individuale către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plăti fiind considerate venituri asimilate salariilor si în consecința fiind supuse impozitării. Având în vedere dispozițiile legale invocate, recurenta apreciază că este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus. Drept urmare, întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare și obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume. Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele: Urmare a programului de concediere colectivă nr. 638/(...), aprobat de consiliul de administrație al pârâtei S. I. S. B., prin decizia nr. 54 din (...) s- a dispus concedierea intimatei G. N., începând cu data de (...). În baza contractului colectiv de muncă, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o plată compensatorie în valoare de 5630 lei din care angajatorul i-a reținut prin stopaj la sursă suma de 1658 lei cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta a inițiat un demers judiciar împotriva fostului său angajator S. I. S., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1658 lei reținută în condițiile menționate în paragraful anterior. Se susține în esență că plățile compensatorii acordate în caz de concediere colectivă nu sunt asimilate veniturilor salariale și prin urmare nu sunt impozabile și nu generează obligația de plată a CAS și a C. Cererea dedusă judecății a fost soluționată în primă instanță de către Tribunalul Bistrița Năsăud, secția de contencios administrativ. Prin concluziile orale, cu ocazia dezbaterii recursului, recurenta S. I. S. B. a solicitat în principal casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul disp. art. 304 pct. 3 C.proc. civ., aceleiași instanțe pentru ca cererea reclamantei să fie soluționată de un complet specializat în litigii de muncă. Deși recurenta a făcut trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 care are în vedere necompetența instanței a cărei hotărâre se recurează, în fapt, aceasta se prevalează de o greșită compunere a completului de judecată de vreme ce solicită trimiterea cauzei la aceeași instanță, însă la un complet de judecată constituit potrivit rigorilor stabilitede legislația muncii. O astfel de critică se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 1 C. care are în vedere greșita compunere a completului de judecată. Fiind făcute aceste precizări, Curtea conchide însă că această critică a recurentei nu poate fi primită deoarece asupra acestei chestiuni de ordin procedural s-a pronunțat deja Curtea de A. C., printr-o hotărâre irevocabilă, chiar în acest litigiu într-un ciclu procesual anterior. A. prin decizia civilă nr. 584/(...) a Curții de A. C., pronunțată în recurs s-a decis că cererea reclamantei trebuie soluționată de T. B.-N. de un complet constituit dintr-un singur judecător, specializat în litigii de contencios administrativ. Așadar, de vreme ce această problemă de drept a primit dezlegare din partea unei instanțe de recurs, prevederile art. 315 C.proc.civ devin incidente, astfel că interpretarea realizată printr-o hotărâre irevocabilă se impune cu autoritate de lucru judecat în ciclurile procesuale subsecvente, fără a putea fi repusă în discuție. Referitor la critica adusă modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii de către prima instanță, Curtea urmează să o respingă deoarece reclamanta nu a optat pentru niciuna din cele două proceduri indicate de recurenta SC I. SA pentru a obține restituirea sumelor reținute prin stopaj la sursă. După cum se poate lesne observa, reclamanta nu s-a prevalat de dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, așa încât nu i se poate reproșa că nu a urmat procedura instituită de OMF nr. 1.. De asemenea, reclamanta nu și-a formulat pretențiile împotriva vreunei autorități administrativ fiscale, motiv pentru care nu era obligată să parcurgă procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau cea a contestației administrative reglementate de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Cât timp reclamanta pretinde că obligația de restituire a sumei de 1658 lei revine fostului său angajator, iar principiul disponibilității părții reclamante în stabilirea cadrului procesual se impune a fi respectat, Curtea conchide că excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva celor susținute de recurentă nu poate fi primită. În schimb, Curtea achiesează la susținerea recurentei conform căreia pârâta SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Pentru a concluziona în acest sens, Curtea a avut în vedere natura sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. Așa cum s-a evidențiat într-un paragraf anterior suma de 1658 lei a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate aferentă plății compensatorii de care a beneficiat reclamanta cu ocazia concedierii. În fapt, pârâta SC I. SA a calculat și a reținut, prin stopaj la sursă, contribuțiile bugetare pe care, în opinia sa, reclamanta le datora la bugetul consolidat al statului. Incasarea impozitelor și a contribuțiilor prin stopaj la sursa constă în calcularea, reținerea si virarea la bugetul public, în numele contribuabililor, de catre agenții economici sau institutii a unei diversități de impozite și contribuții. Stopajul la sursă se practică și in cazul impozitelor pe veniturile salariale, a contribuției individuale de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În acest raport juridic tripartit, reclamanta are calitatea de contribuabil pentru plata impozitului pe venituri de natură salarială ( art. 39-41 Cod fiscal ) și a contribuțiilor ( CAS și CASS), A. este creditorul finalal acestor impozite și contribuții care sunt componente ale bugetului general consolidat, iar pârâta SC I. SA are doar calitatea de plătitor, respectiv mandatar legal al organelor fiscale care efectuează doar operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumei pretinse de reclamantă. Obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, era stabilită la data producerii evenimentelor de art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii. De vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea plății compensatorii cuvenite reclamantei nu au condus la majorarea patrimoniului pârâtei SC I. SA, ci aceasta, la rândul său, a virat suma litigioasă la bugetul de stat nu se poate reține legitimarea procesuală pasivă a acesteia în lipsa unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă. De altfel, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de către mandatar, în limita puterilor conferite, se răsfrâng asupra mandantelui care este ținut întocmai de toate obligațiile contractate de mandatar. Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 C.civ., pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1658 invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă. Pe cale de consecința, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B. reiterată prin motivele de recurs. Întrucât această excepție este una peremptorie, lipsind acțiunea promovată de reclamantă de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte motive de recurs privind fondul cauzei invocate de pârâtă și de chemata în garanție devine de prisos. Tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a S. I. S.A, nu mai este incidentă nici situația premisă prevăzută de art. 60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii primei instanțe și în ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. Curtea va admite excepția calității procesuale pasive și va admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 89/(...) pronunțată în dosarul nr. 2156.(...) al T. B.-N., pe care o va modifica în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. N. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Va respinge cererea de chemare în garanție formulată de A. N. DE A. F.. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite excepția calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA. Admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 89/(...) pronunțată în dosarul nr. 2156.(...) al T. B.-N., pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. N. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de A. N. DE A. F.. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 8 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR R ed. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: V. C.
| ← Decizia civilă nr. 4076/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5719/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
