Decizia civilă nr. 4076/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA C. Nr. 4076/2011

Ședința publică de la 27 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A

J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. ȘIMLEUL S., pârât A. F. P. A O. ȘIMLEU S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de T. S., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul S. M.- V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare. părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa

P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA P rin sentința civilă nr. 1057 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantului S. M.-V. și a fost obligate în solidar pe pârâtele D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A O. ȘIMLEU-S., respectiv chemata în garanție A. F. PENTRU M.- M. M. - B. să-i restituie suma de 4400 lei, reprezentând taxa pe poluare, achitată electronic la R. B. la data de (...), cu dobânda legală calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin O. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial din 25 aprilie 2008, s-au abrogat prevederile art. 2141) - 2143) din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit însă prin același act normativ cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehiculele, care se constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Astfel, potrivit art. 4 din O. nr. 5., obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R. și respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintrecele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei)

și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 90 paragraful 1 din T.ul de I. a C.

E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Art. 90 din T.ul CE reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul U. E..

Norma comunitară indicată se referă la interzicerea măsurilorprotecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.

Curtea E. de J. a statuat în acest sens că orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă în fapt o taxă de înmatriculare propriu-zisă, constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 si 25 T.C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 I. E.,C-90/94; P., C-213/96). În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat deasemenea că art.90 T.C.E, vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurenta dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import ( hotărârile 29 aprilie 2004 E.,C-387/01 și din 05 octombrie 2006 O. si O. C-290/05 si C-333/05).

Prin urmare, scopul general al art. 90 T.C.E., este acela de a asiguralibera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele si taxeleinterne care impun o sarcină fiscală mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre ale U.E, în materie fiscală, de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară. Locul și rolul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de T. este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. În timp ce art. 23-

25 TCE stabilesc faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE, interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea E. de J. „. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre";( cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55).

Deși scopul declarat al adoptării OUG nr. 5., reprezentat de asigurarea protecției mediului, este în principiu corect, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, scade în mod evident interesul cumpărătorilor pentru autoturismele second-hand achiziționate din țările comunitare, măsura luată influențând opțiunea acestora. Cu alte cuvinte această taxă este de natură sădiminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U. E., cumpărătorii români fiind astfel determinați, din punct de vedere fiscal, fie să renunțe, fie să achiziționeze autoturisme noi sau second-hand, ce pot părea mai ieftine, deja înmatriculate în R..

Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția reală a legiuitorului, instanța va utiliza metoda de interpretare după scop

(teleologică).

Deși în expunerea de motive a OUG nr. 5. se arată că scopul legii este asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului , în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 5., depus la P. sub nr. PL-x 536/(...) și disponibil pe site-ul C. D., este menționat in mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in R. a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic, ceea ce însemnă că scopul real a acestui act normativ este o protecție a pieței interne de autovehicule, față de autovehiculele second-hand achiziționate din spațiul U.E.

Este adevărat că O. 5., în formă actualizată, statuează prin art. 1 alin. (1) că"; taxa pe poluare pentru autovehicule se virează în bugetul F. pentru mediu și se manageriază de către A. F. pentru M.."; urmărindu-se în mod evident stabilirea neutralității fiscale a taxei însă, pe de altă parte, a rămas stabilit faptul că obligația de plată se naște, potrivit art. 4 lit. „a"; din același act normativ, „cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.";. Cu alte cuvinte, prin direcționarea ei, taxa pe poluare are o aparentă neutralitate fiscală, însă prin scop și conținut, este similară taxei speciale pentru autovehicule instituită inițial prin art.214/1-2. Cod fiscal, pe care, de altfel, o înlocuiește ca denumire și destinație fără a-și pierde însă caracterul de impozit intern („măsură cu efect echivalent taxelor vamale";, în sensul definit de art. 28 din T.ul C. E..)asupra produselor similare importate din state membre ale U. E.

.

Că nu este vorba despre două taxe diferite prin natura lor, rezultă și din considerentele care au stat la baza D. nr.802/2009 a C. C., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O. nr. 5., republicată, în ansamblul său, unde se reține printre altele că,";redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică";

Este bine de reamintit în acest context că în anul 2007, C. E. a declanșat împotriva R. o procedură precontencioasă de atenționare (,,infringement,,) determinată la acel moment de prevederile C. fiscal referitoare la taxa specială de primă înmatriculare. Astfel, C. E. a adresat în luna martie

2007, o scrisoare de punere în întârziere S.ui Român în cuprinsul căreia se aprecia că taxa de primă înmatriculare contravine T.ului de aderare și jurisprudenței C. E. de J. iar instanțele naționale au constatat la rândul lor nelegalitatea acestei taxe, raportat la normele de drept comunitar.

Desigur că, o protecție adecvată a mediului ar fi presupus, în mod firesc, instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele înscrise în circulație sau aflate în trafic, potrivit principiilor „. plătește"; și al egalității în fața legii (nondiscriminării) sau, cel puțin, în vederea înlăturării oricărei discriminări în viitor, pentru toate autovehiculele supuse unei noi înmatriculări în R..

Principiul „. plătește"; este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară șiacesta implică regula conform căreia, partea responsabilă pentru producerea poluării trebuie să fie răspunzătoare pentru daunele provocate mediului; or, taxei pe poluare instituită prin OUG 5. îi lipsește caracterul de taxă de mediu pentru simplul motiv că faptul generator al obligației de plată nu îl reprezintă împrejurarea că autovehiculul poluează ci, prima înmatriculare a acestuia în

R..

Dacă în legislația internă s-ar aplica riguros principiul comunitar „. plătește";, conform scopului său logic și firesc, taxa pe poluare ar trebui achitată după înmatricularea autovehiculului, altfel, se poate ajunge în situația paradoxală că, din varii motive, proprietarul dorește să renunțe la înmatriculare sau aceasta nu mai este posibilă, ceea ce însemnă că autovehiculul nu este susceptibil de poluare dar în același timp, nici nu poate pretinde restituirea taxei, deoarece a fost impusă, în condițiile legii, ca o cerință obligatorie în vederea înmatriculării și achitată anticipat tocmai în acest scop și nu ca o veritabilă taxă pe poluare. Prin urmare, instituirea taxei pe poluare în modalitatea aleasă de legiuitor nu rezistă nici la interpretarea normei legale prin metoda reducerii la absurd (ad absurdum).

Este unanim recunoscut atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja; judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T., să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Aceste prevederi comunitare au efect direct asupra ordinii juridice interne, de la data (...), odată cu aderarea R. la CE (în prezent U. E., prin intrarea în vigoare a T.ului de la L., la data de 1 dec.2009) și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 5., conform cărora pentru un autoturism produs în R. sau în alte state membre UE nu se percepe taxa pe poluare dacă a fost înmatriculat anterior în R., însă, se percepe o astfel de taxă dacă autoturismul, produs în țară sau în alt stat membru, este înmatriculat pentru prima dată în R., aceasta taxă fiind așadar o taxa cu efect echivalent , în înțelesul art.25 din T.ul CE, conform interpretărilor date de Curtea de Justiție E., după cum s-a arătat în precedent.

Totodată, in jurisprudența referitoare la art. 90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxă si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, însă cu condiția ca această taxă să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate. Taxa pe poluare introdusă prin disp. OUG nr. 5., reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei pe poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Deși este evident că toate autovehiculele aflate în parcul național auto din R. poluează, doar pentru autoturismele înmatriculate prima dată în R., după data de (...), se plătește o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. Cum respectiva taxă este legată în principal de momentul înmatriculării și doar în subsidiar se au în vedere și alte elemente (pentru stabilirea cuantumului), este evident faptul, că dincolo de efectul protecționist

și anticoncurențial al acesteia se instituie și o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de (...), care plătesc taxă pe poluare pentru că poluează și deținătorii de autoturisme înmatriculate în R. înainte de (...), care poluează în egală măsură și nu plătesc taxă pe poluare; se încalcă astfel, prin normele juridice interne adoptate în materie de poluare și prevederile Protocolul nr.12 la C. (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării, instrument juridic internațional la care R. este parte încă din anul 1994 și care, de asemenea, are prioritate față de dreptul intern.

Pe de altă parte, atâta vreme cât diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule ( indiferent de denumirea acesteia), aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea autovehiculelor provenite din U. E., în scopul reînmatriculării lor în R., trebuie observat că taxa instituită prin OUG nr.5., contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate.

Prin modificările succesive aduse OUG nr.5. prin O. nr.208/2008; 2. și nr.7/2009 s-au introdus începând cu data de (...) noi elemente de discriminare în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate de la plata taxei pe poluare, se măresc taxele pe poluare pe criteriul datei înmatriculării iar scutirea operează și ea după acest criteriu.

Criteriul discriminatoriu al modului în care este percepută taxa pe poluare și caracterul vădit protecționist al producției interne de autovehicule, de această dată, rezultă mai ales din prevederile OUG nr.2., care exceptează de la plata taxei pe poluare anumite categorii de autovehicule , care se produc și în R..

Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr. 2., care modifică și completează OUG nr. 5. , se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Potrivit art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea

Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5..

Cu alte cuvinte în acest caz este vorba despre o discriminare pozitivă și temporară, pentru anumite categorii de autovehicule, în scop protecționist (față de alte categorii de autovehicule) înmatriculate pentru prima dată în spațiul U. E., indiferent de țara de origine (producătoare).

Cu toate acestea, în urma modificărilor aduse la Ordonanța de Urgență nr. 5., prin introducerea scutirii de la plata taxei pe poluare a unor categorii de autovehicule, inclusiv înmatriculate pentru prima dată în alte state membre ale U. E., C. europeană a declanșat o nouă procedură de „. și a emis un nou comunicat, înregistrat sub nr. IP/09/1012, la E., 25 iunie 2009, prin care a solicitat R. să își modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme.

Conform acestui comunicat, C. E. a solicitat R. informații în legătură cu legislația acesteia privind aplicarea unei taxe pe poluare pentru autovehicule.„C. consideră că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare";, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din T.ul CE. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, C. poate trece la a doua etapă a procedurii

(emiterea unui aviz motivat) și, în final, poate prezenta cazul în fața C. de J. (…)

C. sprijină măsurile politice care urmăresc promovarea mașinilor mai puțin poluante. În calitate de gardian al tratatelor însă, C. trebuie să se asigure că aceste măsuri sunt compatibile cu dreptul comunitar. Din acest punct de vedere, modul în care este formulată legislația românească pare a avea un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi(…)

În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În opinia C.i, criteriul „primei înmatriculări"; nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor. În anumite cazuri, acesta ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre. Dosarul este înregistrat la C. cu numărul de referință 2..

Drept urmare,";luând în considerare faptul că neasigurarea concordanței cu reglementarea comunitară va aduce prejudicii importante în relația R. cu U. E.";, Guvernul a adoptat OUG nr.117 din 29 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr.926 din 30 decembrie 2009, cu articol unic, care prevede următoarele:

(1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4, a căror capacitate cilindricănu depășește 2.000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2. privind modificarea Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în R. în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.

Din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că s-a stabilit un termen de grație până la care să fie înmatriculate anumite categorii de autovehicule provenite din spațiul U. E. și să fie înlăturată discriminarea pozitivă stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2., revenindu-se practic la situația anterioară. Or, în aceste condiții, este de observat că scopul real declarat cu ocazia adoptării OUG nr.5., în forma inițială, respectiv efectul protecționist al acestui actnormativ în ce privește piața internă de autovehicule second-hand precum și criteriul discriminator al primei înmatriculări în R., s-au păstrat în continuare, ceea ce înseamnă că până în prezent nu a intervenit o modificare legislativă de substanță a reglementării taxei pe poluare, în concordanță cu normele și principiile de drept comunitar (european), precum și recomandările C.i E., la care s-a făcut pe parcurs referire

În concluzie, instanța urmează a constata că dispozițiile legale care au stat la baza perceperii taxei pe poluare (sau a refuzului de înmatriculare, după caz) rămân în continuare fără aplicabilitate, întrucât contravin normelor de drept comunitar și practicii C. E. de J. adoptată în materie de taxe, așa încât partea reclamantă este în drept la o justă și integrală despăgubire din partea S.ui Român, prin instituțiile sale ce au responsabilități în acest domeniu.

Cum taxa pe poluare se face venit la bugetul consolidat al statului prin

M. E. și F. - D. G. a F. P., iar în conformitate cu prev. art.1 din OUG nr.5. se gestionează de M. M. - A. F. pentru M., răspunderea acestor instituții ale statului, trebuie angajată conform competențelor legale care le revin privind administrarea finanțelor publice, urmând a fi obligate în solidar.

În consecință, în baza considerentelor expuse, tribunalul a admis acțiunea promovată în sensul că a obligat pârâtele, inclusiv chemata în garanție, să restituie părții reclamante, suma de 4.400lei, taxă pe poluare, achitată electronic la R. B. la data de (...), la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data cererii de restituire și până la achitarea integrală a sumei pretinse.

În ce privește cheltuielile de judecată acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. a județului S . în nume propriu și în numele A. F. P. Ș. S. solicitând admiterea recursuluiformulat în sensul modificării în totalitate a sentinței recurate.

Consideră criticabilă sentința pronunțată prin prisma art. 304 punct. 9

Cod P. C. si În considerarea dispozițiilor art. 3041, deoarece instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art. 1 din OUG nr.5., a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus anularea D. de emisă de A. F. P. Ș. S., și obligarea instituției pârâte să-i restituie reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare instituită de O. N., instanța de fond dispunând și obligarea unității fiscale la plata dobânzii legale calculată la sumele solicitate de reclamant.

1. Referitor la critica adusă de pârâtă sentinței civile nr.1057 pronunțată de Tribunalul Sălaj sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție / în judecată a A. F. PENTRU M., arătă instanței de recurs următoarele:

Art.1 alin.1 din OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare dispune următoarele:"Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită În continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru M. si se gestionează de A. F. pentru M., În vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului...".

De asemenea,conform dispozițiilor art.3 alin.1 din O. nr. 5. "Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de A. F., ..... ".

Astfel, având in vedere conținutul textelor legale invocate,rezultă că organul fiscal din subordinea ANAF în speță D. S. - AFP Ș. S. are doar atribuțiide calculare a taxei,iar banii încasați de către organul fiscal constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M..

Consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., și a reținut în mod eronat faptul că suma a fost încasată și administrată de către A. N. de A. F. prin unitățile sale fiscale, aspect față de care arătă faptul că această sumă constituie venit la bugetul F. pentru

M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea judecătorească astfel pronunțată de către instanța de fond, nu este opozabilă și A. F. pentru M..

2. Referitor la pronunțarea de către Tribunalul Sălaj a sentinței civile nr.

1057 prin care s-a admis acțiunea formulată de către reclamant solicită instanței de recurs modificarea sentinței reculată de pârâtă în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca fiind nefondată pentru următoarele:

Având în vedere faptul că atât pe calea administrativ jurisdicțională instituită de art.205 Cod procedură fiscală cât și prin acțiunea înregistrată pe rolul T. S., reclamantul a solicitat anularea D. de calcul a taxei de poluare, și

R. sumei de 4400 lei.

Î. această taxă nu a fost percepută și calculată conform art.214 Cod

Fiscal - abrogat la data achitării taxei - ci conform O.nr.5. privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, consideră că perceperea taxei de către unitatea fiscală,este legală având În vedere că prin adoptarea noului act normativ de către legiuitor,s-a instituit un instrument de protecție a mediului,calculul taxei fiind determinată în funcție de emisia de dioxid de carbon produsă de fiecare mașină.

Departe de a da eficienta textelor din OUG nr. 5., instanța de fond a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prevăzute de art. 1 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece ,actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare și anume:

Precizează faptul că atâta timp cât cadrul legislativ a prevăzut în mod imperativ că orice persoană fizică și juridică care înmatriculează pentru prima dată în R. un autoturism comercial, datorează o taxă DE POLUARE acesta este de strictă interpretare , completându-se cu principiul" unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem"

Raportat la dispozițiile legale (în vigoare în momentul formulării acțiunii) invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Instanța de fond referitor la incidenta art. 725 alin. 1 Cod P. C., invocat in întâmpinarea depusa la dosarul cauzei nu face nici o referire.

Dispozițiile art.725 alin 1 din Codul de P. C. consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură atât proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Acest text de lege nu încalcă dispozițiile art.15 alin (2) din C., având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (Decizia C. C. nr.628/2006).

Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleași situații juridice,(respectiv obligația achitării taxei, care atât în noul act normativ, se achită și respectiv intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.) ceea ce ar fi profund inechitabil și contrar spiritului legii noi.

Consideră că soluția legală pe care trebuia sa o pronunțe Tribunalul

Sălaj în speța de fata trebuia să fie În raport de noile dispoziții legale din OUGnr.5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...)-(...) și nu restituirea integrală a taxei.

Instanța de fond a reținut că aplicarea OUG nr. 5. contravine principiului consacrat de art. 20 alin. 2 din Constituia R.. Referitor la acest aspect înțelege să reitereze in fata instanței de recurs motivele pentru care OUG nr. 5. este de imediata aplicare si nu încalcă principiul neretroactivității legii civile in timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond, astfel:

*dacă legea nouă nu poate fi interpretată în sensul retroactivității cu privire la aceste raporturi ea este aplicabilă de Î. tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

*toate aceste situații privesc aplicarea imediată a dispozițiilor OUG nr.5..

Ori, aplicarea imediată a legii noi constituie principiul,iar supraviețuirea legii vechi ,excepția.

*fără a admite că OUG nr.5. poate fi interpretată în sensul de a guverna

și asupra trecutului,principiul aplicării imediate presupune intrarea În vigoare a noilor dispoziții pentru toate situații ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

*ca urmare,având În vedere că pentru satisfacerea unui interes de ordine publică,OUG nr.5. modifică efectele aplicării achitării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule reglementate de L. nr.571/2003, în sensul că modificarea de calcul a taxei de poluare instituită prin noul act normativ este alta în conformitate cu normele europene,și se dispune de asemenea și modificarea de restituire a diferenței între suma achitată de contribuabil și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor dispoziții privind taxa pe poluare, rezultă că dispozițiile OUG nr.5. raportat la art.15 , alin1 din Constituția R.,care prevede:" Cetățenii beneficiază de drepturile ... consacrate prin C. și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea (invocarea dispozițiilor constituționale a înțeles să le facă În sensul că obligația achitării taxei există chiar dacă prin actul normativ s-a abrogat taxa specială de autoturisme,care se achită tot cu ocazia primei înmatriculări ) se aplică și la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea reglementare, în speță proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată - conform art. 725 alin. 1 Cod procedura civilă, Î. ordinea publică trebuie să aibă În esența ei un caracter de unitate și uniformă aplicabilitate pentru toți. Tot raportat la dispozițiile constituționale invocate mai sus ,prin respingerea recursului si admiterea acțiunii reclamantului și obligarea unității fiscale din cadrul D. S. la restituirea taxei de poluare, s-ar Î. dispozițiile legale din noul act normativ și din Constituția R., creându-se o situație favorizată și diferențiată pentru acesta față de contribuabilii care achită În prezent taxa de poluare.

Conform art.4 din O. nr.5O/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

De asemenea cuprinsul 0.G.nr.5. prevede o singură modalitate de a contesta taxa și anume atunci când persoana care urmează să înmatriculeze un autovehicul rulat poate să facă dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr.

4.

Motivele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate având în vedere faptul că în Infograma nr.5899/(...) trimisă de R. P. a R. pe lângă UE - B., se arată că expertul DG T. a menționat că prevederile privind taxa pe poluare pentru autovehicule sunt conforme cu criteriileeuropene. Această informație a fost transmisă D. S. de Ministerul Finanțelor

Publice - C. S. de stat.

O.G. nr.5. a fost emisă ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E. și pentru evitarea oricărei consecințe negative ale situației create.

Această taxă este aplicabilă În statele membre ale U.E., s-a aliniat la regulile liberei concurențe "Noua formă a taxei, care se referă la gradul de poluare, este asemănătoare cu ce există și În alte state și cu ce se va implementa în altele."

Măsurile stabilite prin 0.G.nr.5. sunt compatibile cu prevederile art.90 din tratatul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal,așa cum rezultă din Hotărârile C. E. DE J. și anume:

Caracteristicile fiscalității aplicate autovehiculelor sub incidenta dreptului comunitar, astfel cum sunt acestea determinate prin jurisprudența C. de J., se regăsesc în trăsăturile taxei stabilite prin actul normativ menționat mai sus.

Alt document care a fost relevant în fundamentare actului normativ

(respectiv 0.G.nr.5.) este și Rezoluția parlamentului E.pean din 11 martie 2008 privind politica europeană în domeniul transportului durabil, ținând seama de politicile europene în domeniul energiei și a mediului, în care se subliniază că pentru atingerea scopurilor acestei politici este deosebit de important să se recurgă la instrumente de piață pentru promovarea vehiculelor cu un consum redus de carburant și nivel redus de emisii, pentru care s-a recomandat adoptarea directivei privind taxarea autovehiculelor.

Măsurile stabilite de O. sunt compatibile cu prevederile art.90 din T.ul de instituire a C. E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Prin noua taxă de poluare se asigură condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului prevăzute În Protocolul de la K., al cărui semnatare este și R..

În domeniul taxării autoturismelor și al autovehiculelor nu există încă o directivă europeană care să impună taxarea autovehiculelor pe baza unor criterii unice. Această este și explicație faptului că încă 16 State Membre practică sisteme de taxare a mașinilor (printre care: Ungaria, Grecia, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru, Austria, Finlanda), modalitatea de calcul fiind cea care diferă de la un stat la altul.

*În concluzie, având În vedere că raporturile juridice în speța de față nu sunt pe deplin constituite În momentul intrării în vigoare a OUG nr. 5., aceste raporturi nu se pot consolida decât în limitele determinate de noul act normativ și nu vor putea produce decât efectele prevăzute prin acesta referitor la restituirea taxei de primă înmatriculare, astfel ca soluția instanței de fond trebuia pronunțata in raport de noile prevederi ale OUG nr. 5. .

De asemenea, prin sentința civilă recurată de pârâtă .instanța de fond în mod nelegal a admis capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, având în vedere dispozițiile C. de P. F. coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, dispoziții care prevăd:

P. de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Pentru sumele nerestituite sau nerambursate În termenul prevăzut de art. 199(în prezent art. 70) alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din O. G. nr.

92/2003, republicată, după caz,contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță.

Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit.

Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O. G. nr. 92/2003, republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F.pentru M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiuniireclamantei .

1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din T.ul C. E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

Susține că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

În cauză a depus întâmpinare reclamantul S. M. V. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.23-24.)

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate ladosar, Curtea de apel constată că sunt nefondate pentru următoareleconsiderente:

Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand marca DAIHATSUtip FEROZZA, iar conform plății electronice prin o.p. nr. 55/(...) în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit suma de 4025 lei cu titlu de taxă de poluare. Prin cererea înregistrată sub nr. 15538/2010 la pârâta A. a orașului Ș. S., reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare și s-a respins solicitarea deoarece suma nu se încadrează în sumele de restituit contribuabililor conform art. 117 din O.G. nr. 92/2003.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de cătrereclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O.G. 93/2003, excepție invocată in fața instanței de fond de pârâtele A. F. P. a orașului Ș. S. și D. S., Curtea a reținut următoarele:

Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A.

1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxăpe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă culibera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.

În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.

Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu.

În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C -

402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile C. de J. a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.

În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedurăfiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei C. de J. a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis.

Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură

F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. Astfel, această

procedura nu mai este privită de către organul fiscal ca o modalitate în s prijinul contribuabilului prin care se o feră șansa administ rației să -și revoce actul administrativ fiscal nelegal total sau parțial ci este invocată ca o barieră î n calea restituirii unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar, taxă c are ar trebuie restituită din oficiu de către organul administrației care a perceput-o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R..

P. administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.

În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă.

Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității

și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar.

În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele :

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub primei forme a taxei pe poluare, (...).

Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M. amintită în precedent.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și recenta hotărâre pronunțată de aceeași instanță de la L. care a întărit practic soluția din prima hotărâre citată.

Astfel, prin hotărâre pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza I.n

Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A. Târgu Cărbunești și A. F. pentru M. nr. C-

263/10, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Aceste statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aferentă anului 2009 în materia taxei de poluare aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială, avută în vedere de către C. la pronunțarea deciziei în speța T.. Și este așa, deoarece raționamentul C. din cauza T. este pe deplin valid și aplicabil și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajezecumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal).

Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din L. nr. 5. coroborat cu art. 312 C.pr.civ., recursurile declarate de pârâte și chematul în garanție se vor respinge ca nefondat și se va menține în întregime dispozițiile sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L.

D E C I D E :

Respinge recursurile declarate de pârâții D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Ș. S. și chematul în garanție A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr. 1057 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr.

(...), pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.fond. M. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4076/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal