Decizia civilă nr. 4735/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4735/2011
Ședința publică din 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul C. G. A. împotriva sentinței civile nr. 1244 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu pârâta A. - A. F. P. A C. G., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, achitată cu chitanța nr. 513601283 din (...), aflată la fila 20 din dosar și timbru judiciar de 0,5 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, însoțite de dovada cheltuielilor judiciare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct.3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1246 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost respinsă acțiunea formulată reclamantul C. G. A. în contradictoriu cu A. F. P. G.. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că inițial taxa instituită prin dispozițiile OUG nr.5. nu poate fi asimilată impozitelor interne,această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, fără discriminare, care, prin înmatricularea acestora în R., înțeleg să le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel, la poluarea mediului.Caracterul taxei reglementate de dispozițiile OUG nr.5., ca fiind unul de poluare rezultă dindisp.art.1 al.2, care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Dispozițiile art.25,28 din Tratatul de instituire a C. E. nu sunt aplicabile, în speță, deoarece au în vedere taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, respectiv restricțiile cantitative la import precum și orice alte măsuri cu efect echivalent. Or, o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import. Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamantul susținând în esență că normele interne sunt incompatibile cu cele comunitare,m cauza T. fiind relevantă. Răspunzând celor invocate intimata susține că reținerile instanței cu privire la compatibilitatea normei sunt corecte. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: Recurentul reclamant a cumpărat în cursul anului 2008 din Franța un autoturism pentru care a achitat la A. F. P. cu titlu de taxă de poluare suma de 1666 lei. Ulterior s-a adresat autorității solicitând restituirea . Prin răspunsul primit autoritatea a comunicat faptul că suma nu se încadrează în cele de restituit. Cele evocate de pârâtă nu pot fi reținute. Astfel în prezent compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărareaunor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. De asemenea, Curtea de Justiție a pronuntat la 07 iulie 2011, o hotarare în cauza Cauza C-263/10 - NISIPEANU, prin care arata, asa cum a statuat deja in cauza T., ca OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in R. a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre. Aceleasi consideratii vizeaza si regimul de impozitare prevazut de modificarile aduse prin OUG nr. 2., OUG nr. 2., OUG nr. 7. si, respectiv, OUG nr. 1.. Curtea retine ca obiectivul privind protectia mediului s-ar realiza mai complet si mai coerent aplicand taxa pe poluare oricarui vehicul care corespunde normelor Euro 1 si Euro 2, care a fost pus in circulatie in R.. O astfel de taxare ar fi posibila. Cu privire la limitarea in timp a efectelor hotararii sale, Curtea a respins cererea guvernului roman, constatand ca acesta nu a facut dovada criteriului privind existenta unor perturbari grave a economiei romaneasti ca urmare a pronuntarii prezentei hotarari. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Ca atare susținerile recurentului cu privire la restituirea taxei sunt întemeiate și vor fi admise. Admise urmează a fi și susținerile cu privire la dobânda legală. Obligația se circumscrie sferei răspunderii delictuale civile derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul, va modifica motivarea conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de C. G. A. împotriva sentinței civile nr.1246 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al tic pe care o modifică în sensul că admite acțiunea și obligă A. F. P. G. la plata în favoarea reclamantului C. G. A. a sumei de 1666 lei, cu dobânda legală prev. de art.3 alin.3 din OG nr.9. începând din (...) și până la plata efectivă. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. F. T. M. B. D. C. GREFIER R ed.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.C. A.C.
← Decizia civilă nr. 95/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 767/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|