Decizia civilă nr. 4886/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
Nr. 4886/2011
Ședința de la 22 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I.
Judecător D. P.
Judecător G.-A. N.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de S. F. P. "S." împotriva sentinței civile nr. 1609 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. în contradictoriu cu intimații D. G. DE A. S. SI P. C. C., C. J., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă doamna Deteșan F. în reprezentarea intereseloe intimatei, D. G. de A. S. și P. C. C., cu delegație aflată la fila 23 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentanta intimatei D. G. de A. S. și P. C. C. depune întâmpinare și relevă instanței că nu mai are alte cereri de formulat. Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului. Reprezentanta intimatei, D. G. de A. S. și P. C. C. solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg în scris, relevând în susținere că în anul 2011 a fost aplicată majorarea cu 15 % a salariului. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A , Prin sentința civilă nr. 1609 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. s-a respins cererea formulată de reclamantul S. N. AL F. P. S., împotriva pârâților D. G. DE A. S. SI P. C. C., C. J. C. având ca obiect plata diferențelor salariale. În considerente se reține că prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2010 reclamantul S. F. P. "S." reprezentanta prin președintele P. A. in numele membrilor de sindicat a chemat în judecată pârâtele D. G. DE A. S. SI P. C. C.,C. J., solicitând ca în urma probelor care se vor administrasă se pronunțe o hotărâre judecătoreasca prin care să fie obligate la plata diferențelor salariale prezentând diminuarea cu 25% stabilita prin D. D. E. nr.211/16 iulie 2010 in baza legii nr. 118/20101 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar pentru perioada aferenta lunilor iulie,august,septembrie,octombrie și noiembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plătii efective. La data de 10 august 201 data stabilita pentru plata salariului aferent lunii iulie 2010, au luat la cunoștință faptul ca salariile au fost diminuate unilateral cu 25 %. Reclamanții au arătat că salariul reprezintă o componenta a dreptului la munca si reprezintă contraprestația angajatorului in raport cu munca prestata de către angajat in baza raportului de munca. E. raportului de munca se concretizează in obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată,așa cum a fost el stabilit prin contractul individual de muncă. Contractul individual de munca este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de munca. În acesta convenție, negociază si liber consimțită sunt prevăzute in limitele stabilite de legislație si de contractele de munca,toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare si de încetare a raportului de muncă,drepturile,obligațiile si răspunderile ambelor părți. Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele doua părți ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevăzut in mod expres in conținutul contractului in conformitate cu dispozițiile art.17 alin 2,coroborat cu art.3 din același articol. Un terț față de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. S.,terț raportat la contractul individual de muncă, încheiat între angajator și salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, căci protecția juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este același atât pentru personalul bugetar, cat si pentru cel încadrat la angajatori privat. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare in cazul angajaților privați. Deși nu au fost încheiate acte adiționale la contractele individuale de munca, de micșorare a salariilor reclamanților, pârâta a reținut o parte din salariile datorate conform contractului individual de munca plătind numai o parte din ceea ce împreuna cu angajații a convenit conform contractului. Prin dispoziția nr. 2112/(...), s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut, începând cu data de 04 iulie 2010, in temeiul dispozițiilor art.1 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare in vederea stabilirii echilibrului bugetar. Reducerea unilaterala a salariului cu 25 % în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile declarației U. a drepturilor Omului si pe cele ale art. 1 alin 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale ratificata de R. prin L. nr. 3. mai 1994, care privesc protecția proprietății. Reclamanții au depus si note de ședință prin care au solicitat a se retine ca in mod unilateral abuziv si in temeiul unei legi neconformenormelor europene a dreptului de proprietate, pârâții au reținut din drepturile salariale legale ale reclamanților un procent de 25%, care sunt îndreptățiți sa li se restituie sumele de‚ bani aferente acestui procent de 25% reținut in mod nelegal, aferente lunilor iulie, august, septembrie, octombrie si noiembrie 2010 sume actualizate cu indicele de inflație pana la data plații efective. In drept au invoct dispozițiile L. nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, art.41 din C. Prin întâmpinarea formulata de D. G. DE A. S. SI P. C. C.(fila 56-62), a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinica si nelegala și introducerea in cauza in calitate de parata a C. J. C. in calitate de ordonator principal de credite. A arătat că prin legea nr.118/2010 privind unele masuri necedare in vederea restabilirii echilibrului bugetar s-au dispus unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar ,m astfel ca in perioada (...)1 - (...), cuantumul brut al salariilor lunare de încadrare inclusiv sporurile indemnizațiile si alte drepturi salariale precum si alte drepturi in lei sau în valuta ale personalului plătit din fondurile publice se vor diminua cu 25 %. In drept au invocat dispozițiile art.115 din Codul de procedura civila coroborate cu dispozițiile deciziei CCR nr.872/20101, L. nr. 118/20101 legea nr. 3., OUG nr. 1. L. nr. 285/2010. Paratul C. J. a solicitat prin întâmpinarea de la fila( 75-84), la cererea de chemare in judecata extinsa si precizată formulată de reclamanți, respingerea acțiunii reclamanților având in vedere prevederile art.105 alin.2 din L. nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului cu modificările si completările ulterioare, Hotărârea C. J. C. nr.163/(...) privind aprobarea organigramei si a S.ui de funcții pentru D. generala de asistenta S. si protecția C. C., L. nr.285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, ordinul nr.77/(...) privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor L. nr. 285/2010. Tribunalul analizând actele si lucrările dosarului, a reținut următoarele: In conformitate cu prevederile L. nr.3., pârâta a emis la data de (...) D. cu nr.984 prin care s-a diminuat cu 25 % cuantumului brut al salariilor inclusiv sporurile și alte drepturi salariale Conform O.G. nr.1. (fila 7 dosar). Au fost depuse la dosar în copie xerox ale deciziilor de reîncadrare a funcționarilor publici la data de (...) în conformitate cu prevederile L. nr.3., decizia 984/(...) cu privire la diminuarea cu 25 % a cuantumului brut al salariilor inclusiv sporurile si indemnizațiile si alte drepturi salariale Conform O.G. nr.1. și statele de plată pe lunile iunie-iulie 2010 pentru salariații membri ai S.UI N. AL F. P. PRIN GRUPA SINDICALA DIRECTIEI GENERALE A FINANTELOR P.E C. din prezenta acțiune (file 43-84 dosar) din care rezulta că au fost aplicate reduceri salariale în procent de 25%. Cu privire la aplicarea măsurii de reducere a cuantumului brut lunar al salariului funcționarilor publici, instanța a făcut o analiză a textelor de lege aplicabile spetei în cauză în raport de legislația națională, de jurisprudența C. C. și a C. E. a D. O. Prin D. nr.871. referitoare la exceptia de neconstituționalotate a dispozițiilor L. 118-2010 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate. Astfel, Curtea a constatat că, în situația de speță, art. 53 teza referitoare la securitatea națională este aplicabil și, în același timp, se constituie într-un temei pentru justificarea măsurilor preconizate. Curtea a reținut că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului. Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a constatat totodată că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată. În acest sens, Curtea a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. In concluzie, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție. Dispozitivul și considerentele deciziei instanței constituționale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Altfel s-ar ajunge la ignorarea deciziilor C. C., respectiv al caracterului lor general obligatoriu, ceea ce este inadmisibil mai cu seamă pentru că in cadrul considerentelor Curtea Constituțională face și analiza compatibilității normei de drept intern cu convenția in lumina jurisprudentei pe nivelul de garantare a drepturilor omului. Cu privire la cazul concret al L. nr.118/2010, s-a ajuns la concluzia că prin deciziile sale, Curtea C. a constituționalizat aceste dispoziții legale. Chiar dacă Curtea constituțională s a pronunțat deja cu privire la constiționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedecă instanța de judecată să ajungă la concluzia ca aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.i. In acest context, instanța a analizat cauza și din perspectiva Protocolului nr 1 din C. E. a D. Omului si constată că in jurisprudența de la S. , există cauze tratate și sub aspectul drepturilor salariale, a dreptului de a primi în viitor un salariu într- un anumit cuantum.. Raționamentele jurispriudențiale aplicate in aceasta materie pot fi utile cand analizămi speța de față. (Cauzele V Eskelinen contra Finlandei, cauza Kahko contra Ucrainei) In aceste spete, Curtea a analizat cauzele sub aspectul proporționalității măsurii luate de stat. In acest sens s-a avut in vedere marja de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici in acesta materie. Se arată în plus că aceasta marjă poate fi chiar mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezulta din consecințele pe care criza economica internațională le produce asupra deficitului bugetar. Totusi, Curtea a apreciat că pot fi luate în considerare, pentru stabilirea unor despăgubiri in cazul scăderii veniturilor, circumstanțele concrete ale salariatului din perspectiva a trei criterii, și anume: caracterul discriminatoriu al măsurii de reducere , gravitatea măsurii ( lipsirea totala de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa -i afecteze substanța ) și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret al reclamantului . In aceste condiții s-ar putea ajunge, in anumite situații, la concluzia încălcării C.i atunci când in circumstanțele concrete ale unui caz dat, salariatul va suporta o sarcina disproporționata si excesiva spre exemplu pe lângă reducerea de 25 % mai exista si alte pierderi de venituri, situația financiară a familiei ar fi grav afectata nemaiputând fi plătite rate, intreținere, salariatul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență. In speța de față, instanța a apreciat că nu sunt întrunite aceste condiții, nu au fost aduse în discuție în fața instanței aceste caracteristici cu privire la salariații membrii ai S. N. AL F. P. S. C. ca să se poată analiza de la caz la caz impactul excepțional al acestei masuri de reducere a cuantumului brut al salariului. Împotriva sentinței a formulat recurs S. F. P. „S.";, solicitând admiterearecursului si desfiintarea in totalitate a sentintei atacate, si obligarca Directiei Generale de A. S. si P. C. C. la plata diferentelor salariale reprezentand diminuarea cu 25%, stabilita prin D. D. E. nr.2112/16 iulie 2010 in baza L. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru perioada aferenta lunilor iulie, august, septembrie, octombrie si noiembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflatie pana la data platii efective. În motivarea recursului se arată că prin cererea adresata T. C. la data de (...) si precizata ulterior, a solicitat a instantei sa pronunte o hotarare prin care sa oblige C. J. C. impreuna cu D. G. de A. S. si P. C. C. la plata diferentelor salariale reprezentând diminuarea cu 25% stabilita prin D. D. E. nr.211/(...) emisa in baza legii nr.2112010. Pentru aceasta a arătat instanței de fond ca in data de 10 august, data stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie a luat la cunoștința faptul ca salariile i-au fost diminuate unilateral cu 25%.Considera ca salariul reprezintă o componenta a dreptului la munca și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de munca. E. raportului de muncă se concretizează în obligații de ambele parți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin contractului individual de munca. Contractul individual de munca este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de munca. În această convenție negociata și liber consimțită, sunt prevăzute în limitele stabilire de legislație și de contractele colcctive de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de munca, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor parți. Salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra căruia cele doua parți ale raportului juridic de munca au convenit și l-au prevăzut în mod expres în conținutul contractului, in conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. 2. coroborat cu art. 3 din același articol. Un terț fața de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul părți lor semnatare. S., terț raportat la contractul individual de munca incheiat între angajator și salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora în mod direct, prin editarea unei legi în acest sens, caci protecția juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este același atât pentru personalul bugetar cât și pentru cel încadrat la angajatori privați. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare în cazul angajaților privați. Deși nu au fost încheiate acte adiționale la contractele individuale de muncă, de micșorare a salariilor reclamantilor, D. C. a reținut o parte din salariile datorate conform contractului individual de munca, platind numai o parte din ceea ce împreună cu angajatii a convenit conform contractului. Prin dispoziția nr.2112/(...) (anexata), li s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut începând cu data de 04 iulie 2010, în temeiul dispozițiilor art.I din L. nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Considera ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25% în temeiul dispozitiilor art.1 din L. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar încalcă prevederile Declarației U. a D. Omului și pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la C. pentru apararea drepturilor omului și a libertaților fundamentale, ratificată de R. prin L. nr.3. mai 1994, care privesc protecția proprietăți potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția R., intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului": Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declaratia Universală a Drepturi lor Omului, cu pacele și cu celelalte tratate la care R. este parte. Daca exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. șii legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile." Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispozitii mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi și să faca aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabila. Procedând astfel, considera ca instanțele de judecata nu fac altceva decât sa respecte dispozitiile art.20 din Constituția R., precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte. În al doilea rând, constatarea C. C. a R. în cuprinsul deciziilor nr.872/25 iunie 2010 și nr.874/25 iunie 2010, ambele publicate În M.Of. nr..433/28 iunie 2010 ca L. nr.118/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției R., nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte. Așa cum reglementările internaționale au întâietate în fața celor interne, inclusiv în fața Constituției R., statuările C. E. a D. Omului de la S., de exemplu, au prioritate față de cele ale C. C. a R., fiind obligatorii pentru instanțele de judecată. Curtea Constituțională este, potrivit dispozițiilor art.1 și 2 din L. nr.(...) privind organizarea și funcționarea C. C., garantul supremației Constituției R., asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor G. Chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională are posibilitatearaportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea. Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art.20 din Constituția R. și a obligațiilor pe care R. și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările C. C. a R. care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate. Așadar, prin aplicarea cu prioritate față de cele interne a dispoziții internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță În vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora. În cazul respingerii obiecțiilor sau excepțiilor de neconstituționalitate este posibilă formularea unor noi excepții, iar Curtea Constituțională poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioară, la admiterea acestora, chiar dacă anterior s-a pronunțat în sensul constituționalității. L. nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește conditiile mentionate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudentei C. E. a D. Omului de la S. Cea de a doua condiție a privării de proprietate presupune ca ingerinta sa urmărească un scop legitim de interes general, adică sa intervina pentru o cauza de utilitate publica. În expunerea de motive a L. nr.118/2010 se arata că, potrivit evaluării C. E. activitatea economica a R. rămâne slaba și, contrar așteptărilor inițiale, cel mai probabil creșterea economică s-a menținut negativa în primul trimestru al anului 2010. Până la sfârșitul anului 2010 se așteaptă ca inflația sa scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe și implementării unei politici monetare prudente. Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 10, comparativ cu 5.5% inițial. Se mai arata ca. "din misiunea de evaluare efectuată de serviciile C. împreuna cu experții FMI și ai B. M. în perioada 26 aprilie - 10 mai 2010. pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce privește condițiile specifice atașate tranșei a treia în valoare de 1,15 miliarde de euro în cadrul programului de asistență financiara, a rezultat faptul că în condițiile politicilor curente, ținta de deficit fiscal pentru 2010 de 6,4% din PIB, nu va putea fi îndeplinită, din cauza unor deteriorări ale condițiilor economice, a unor dificultăți în colectarea veniturilor și derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul României și-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptare și implementare înainte de eliberarea de către C. a celei de-a treia tranșe din împrumutul UE. De asemenea, se precizează faptul ca, în cazul în care aceste acțiuni nu sunt implementare până în iunie 2010 sau nu conduc la consolidareaanticipata, vor fi implementate acțiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv măsuri de majorare a cetelor de impunere, pentru a se elimina orice diferența bugetara anticipata". Soluția legislativa cuprinsă în art.1 din L. nr.118/2010 a fost determinată așadar, de apararea securității nationale, astfel cum rezulta și din expunerea de motive a G. S. națională nu implica numai securitatea militară, ci are și o componenta socială și economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii „securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criza financiară mondiala ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economica a tării și implicit securitatea națională. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței nationale sunt noțiuni care se circumscriu celor de „. legitim de interes general" și de "cauza de utilitate publica". În consecința, este indeplinita și cea de a doua condiție a privării de proprietate. În fine, ingerinta trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Ingerinta este proporțională cu scopul legitim urmărit daca s-a menținut un „just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie sa existe, așadar, un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele utilizate și scopul urmarit (cauza Pressos Compania Navicra S.A. și alții contra Belgiei, hotărârca din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 și 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza Străin și alții împotriva R., publicată în M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006). Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă reclamanții să suporte o sarcina disproporționată, trebuie sa se ia în considerare modalitătile de compensare prevăzute de legislația națională. În aceasta privința, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesiva și ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. I decât în împrejurări excepționale (cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei, Cererea nr. (...), paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski împotriva Poloniei IGCJ, Cererea nr. (...), paragraful 176, CEDO-V). În orice caz, dupa cum s-a pronunțat deja Curtea, daca o reforma radicala a sistemului politic și economic al unei țări sau situația sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanțe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din C., cum ar, de exemplu, fi principiul legalității și cel al autorității și efectivității puterii judecătorești (cauza Broniowski, citată anterior, paragrafele 175, 183 și 184). Cu atât mai mult, absența totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici macar în context excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin C. (Hotărârea din 21 iulie 2005 În Cauza Străin și alții împotriva R., publicată în M.Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53). Temeiul legal al obligației de indemnizare a fost găsit de Curte tot în dispozițiile art.1 din Protocolul nr.l. Curtea a ajuns la concluzia că această obligație decurge implicit din acest text, luat în ansamblul sau. Curtea a statuat în sensul că, în absența unei indemnizări, art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decât o protecție iluzorie și ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicție cu dispozițiile C.i. Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.1 din Protocolul nr.l. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvata în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general. L. nr.118/2010 nu oferă reclamanților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se În vedere circumstanțele spetei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica. În cuprinsul L. nr.118/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu și lipsa totală a despagubirilor. Lipsa totala a despăgubirilor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. I din Protocolul nr. 1. Reducerea salariilor bugetari lor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamanților, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C. Ca urmare a acestei constatări și în aplicarea dispozițiilor art 41 din C., recurentul este îndreptățit sa i se restituie sumele de bani aferente acestui procent, reținute n mod nelegal. Examinând recursul, instanța constată următoarele: Reclamantul S. F. P. „S."; a investit instanța competentă cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale începând cu luna iulie 2010, urmare a punerii în aplicare a L. nr. 118/2010, solicitând și acordarea drepturilor salariale cuvenite anterior emiterii acesteia, precum și a sumelor ce reprezintă diferența dintre drepturile salariale cuvenite anterior emiterii deciziilor și cele încasate efectiv. Reclamanții se consideră vătămați în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.118/2010, care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%. În situația în care din aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei";. În principiu, Curtea reține că, deși art. 157 alin. 2 din Codul muncii prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative și nu prin negocieri individuale și/sau colective cuangajatorul, aceasta nu înseamnă că legislația națională și internațională le oferă salariaților plătiți din fonduri publice o protecție mai redusă în ceea ce privește dreptul lor la menținerea stabilității salariale și a siguranței lor economice și sociale, decât celor plătiți de către angajatori din sectorul privat. Astfel, în cazul salariaților din sectorul public, salariul, astfel cum a fost stabilit prin lege, în speță printr-o Lege unică de salarizare, respectiv L. nr. 3., rămâne un element esențial al raporturilor de muncă, fiind deopotrivă cauză și obiect al raporturilor de muncă, care nu poate fi modificat/redus de către angajator, de către S., prin acte normative, în mod discreționar, iar legile ce afectează acest drept trebuie să fie suficient de previzibile și să respecte dreptul angajaților la informare, pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate. În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. E. a D. O. De asemenea, strâns legat de condițiile generale de previzibilitate a actelor normative în materie de salarizare, prevederile Directivei C. 91/533/CEE din 14 octombrie 1991, garantează în mod nediscriminatoriu atât salariaților din domeniul public, cât și celor din sectorul privat, pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, dreptul la informare asupra tuturor elementelor raporturilor de muncă, în primul rând asupra celor esențiale ale acestora, ce privesc condițiile prestării muncii și salariul, astfel încât, măsurile legislative adoptate în domeniul salarizării să fie previzibile și nediscriminatorii. Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru S. și un obiectiv de interes public. Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale. Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau în cauză și un drept de creanță, „o speranța legitimă";, "un bun"; în sensul C.i E. a D. O. Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.118/2010, constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducereadrepturilor salariale cu 25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional. Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unorlibertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică saujuridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din Constituție și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., G. a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.118/2010 sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din Constituție. În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010. S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din Constituție. De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale,restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";. Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.118/2010 este și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe, este legală, impunându-se a fi menținută ca atare. Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L. D E C I D E : Respinge recursul declarat de S. F. P. S. împotriva sentinței civile nr.1609 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. I. D. P. G.-A. N. M. N. ȚÂR R ed. D.P. dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: A. Rădulescu
| ← Decizia civilă nr. 4262/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6052/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
