Decizia civilă nr. 691/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE C.
A. ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 691/2011
Ședința publică de la 17 F. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-au luiat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 3217/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul P. A. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...), reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 3217/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., a fost admisă acțiunea reclamantului P. A.-M. împotriva A. F. PENTRU M. și a DIRECȚIEI G. A F. P. A J. S., și s-a dispus anularea deciziei nr. 4. a Direcției Generale a F. P. S. și a deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 5.. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 1.709 lei reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin chitanța TS5 1958706/(...) reclamantul a achitat în contul pârâtei suma de 1.709 lei, cu titlu de taxă de poluare, în baza deciziei de calcul nr. 56924 (filele 9, 10). Reclamantul s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a acestei taxe și în final, cu D. nr. 45/(...) pârâta D. G. a F. P. S. a rerspins contestația petentului pentru restituirea sumei, sub motiv că aceasta a fost formulată fără îndeplinirea condițiilor procedurale. T. a reținut că potrivit O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România [art. 4 lit. a)], fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece O. a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 [art. 14 alin. (1)], rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulațieînmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă [art. 5 alin. (1)]. A rezultat așadar că diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din U. E. în scopul reînmatriculării lor în România. Drept urmare, trebuie observat că taxa instituită prin O. nr. 5. contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. A., conform art. 90 par. 1 din T. Constitutiv al C. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, rostul acestei reglementări comunitare este tocmai acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. A. fiind, instanța a constatat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția R., republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E.. Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.C.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964) iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976). Pentru cele ce preced tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o în sensul în care a fost formulată. Cu privire la D. nr. 4. a D. S., tribunalul a reținut că potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Prin recursul declarat de A. F. pentru M. se solicită admiterea acestuia,modificarea în tot a sentinței atacate, cu respingerea acțiunii reclamantului. În argumentarea poziției sale, a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și nefondată, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și fără temeilegal, deoarece taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din T. CE.. C. E. a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei, în care emisiile CO2 sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. Așa fiind, reclamantul a plătit această taxă în conformitate cu legislația europeană, O. nr. 5. este un act normativ acceptat de C. E. ca fiind compatibil cu aquis-ul comunitar, astfel că susținerile nu pot fi reținute susținerile instanței potrivit cărora instituirea acestei taxe constituie o discriminare. În plus, instanța de fond nu a observat că prin art. 8 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE. De asemenea, chemata în garanție a criticat soluția instanței de fond și cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale și a cheltuieli de judecată, argumentat de faptul că atâta timp cât nu ea a stabilit suma de plată reprezentând taxă de poluare, respectiv nu a emis decizia de calcul, iar virarea sumelor la bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, nu poate fi reținut vreo culpă în sarcina sa și astfel nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată. O altă critică este asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, iar pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., respingerea acțiuniiformulată de reclamant, ca netemeinică și nefondată și respingerea capetelor de cerere privind acordarea dobânzii legale ca nefondată. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile O. nr. 5. și, de asemenea, în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. pentru M. - M. M.lui. În privința omisiunii instanței de fond de a se pronunța cu privire la excepția tardivității acțiunii, pârâta a arătat că prin decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 70.313/(...) emisă de A. Z. s-a stabilit că reclamantul are de achitat taxa pe poluare în sumă de 1709 lei, iar această sumă a fost achitată cu chitanța seria TS5 nr. 1958706 din data de (...). Recurenta arată că, așa cum rezultă din economia dispozițiilor art.5 și 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr.92/2003 privind Codul d eprocedură fiscală, republicată cu modificările și completărileulterioare. Arată că, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță și constituie înștiințare de plată conform legii. D. poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispoz.art.207 alin.1 din OG nr.92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare, dispoziții ce au fost ignorate de instanța de judecată. Natura juridică a acestui act este surprinsă de însuși legiuitorul delegat în condițiile art.7 din OUG 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea ca taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. Prin urmare, calea aleasă de reclamanta ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Arată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile compatibile cu exigentele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al dreptului omului. Recurenta mai arată că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziei administrative de stabilire și calculare a taxei. Prin urmare calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel dacă s-ar valida s-ar deturna normele procesuale fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Referitor la capătul de cerere privind anularea chitanței seria TS 5 nr. 1958706/(...) eliberată de T., pârâta a susținut că și în privința acesteia a invocat excepția inadmisibilității, dar nici asupra acestei excepții instanța de fond nu s-a pronunțat. În acest context, a precizat această chitanță nu constituie un act administrativ fiscal în înțelesul disp. Codului de pr.fiscală și ale Legii nr. 554/2004. Referitor la aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 5 alin. 4 din ordonanță, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct, deschis la unitățile T. S. pe numele A. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentința la restituirea sumei solicitate de reclamant este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamant. Drept, urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentinta la restituirea sumei solicitate de reclamantă este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta. În privința capătului de cerere privind acordarea dobânzii, pârâta consideră că în mod netemeinic instanța de fond a admis și acest capăt,deoarece taxa de poluare a fost încasată în temeiul unui act normativ, respectiv O. nr. 5., reclamantul nedovedind că ar fi suferit un prejudiciu, Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Intimatul P.R A. M. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerearecursului declarat de pârâte ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. În argumentare, sunt invocate prevederile art. 148 alin.(2) și (4) din Constituția R., respectiv art. 28 și 30 din T. constitutiv al C. E. (TCE) și art. 90 din același tratat. Analizând recursul formulat, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. Curtea observă că cererea principală dedusă judecății purta asupra deciziei nr. 45 din (...) emisă de D. a jud. S. (f. 6-7 dos. fond), act prin care s-a soluționat contestația formulată pe cale administrativă de către reclamant împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare prin care s-a stabilit obligația de plată în sarcina reclamantului pentru suma de 1.709 lei. Prin această decizie s-a respins contestația pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, mai precis, așa cum reiese din motivare, s-a avut în vedere faptul că, contestația formulată de reclamant nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege, mai precis conform art. 207 alin. 1 C.pr.civ. contestația trebuia depusă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ fiscal așa cum dispune și art. 7 din OUG nr. 5.. Or, în cauză s-a constatat de către organul de soluționare a contestațiilor că actul administrativ-fiscal a fost comunicat reclamantului la data de (...), dată de la care curge termenul de contestare, iar față de data 2 martie 2010, contestația nu este depusă în termenul legal care a expirat la data de 16 octombrie 2008 inclusiv. Deși sesizată astfel, instanța de fond a reținut lapidar că exercitarea contestației nu înlătură dreptul la acțiune invocând în acest sens art. 205 C. În adevăr, conform art. 205 alin. 1, fraza a II-a, C.: Contestația este o caleadministrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Interpretarea dată de instanță acestui text legal este eronată. Legea procesual fiscală nu introduce un drept de opțiune asupra căilor de urmat, între acțiunea directă la instanță și contestația administrativă, ci prevede o procedură prealabilă a contestației administrative, care odată exercitată, nu obstaculează accesul la jurisdicția judiciară. Numai în acest fel se poate interpreta norma legală precitată. Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul datde art. 41 C. care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și D. nr. 409/2004 a C. Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Așa cum s-a relevat în precedent, prin decizia contestată pe calea acțiunii în justiție organul de soluționare a contestației a respins contestația ca nedepusă în termen ceea ce pune problema în fața instanței de fond doar a dezlegării acestei chestiuni. Cu toate acestea instanța de fond a pășit la judecarea fondului cauzei, respectiv la dezlegarea directă a raportului juridic de drept material fiscal care a generat conflictul inițial dedus spre soluționare în faza administrativă și a pronunțat o soluție de anulare a deciziei atacate fără să se arate explicit care sunt motivele de nelegalitate ale acesteia și a pășit astfel la judecarea directă a raportului juridic de drept material fiscal generat de plata taxei pe poluare. Având în vedere această tratare directă, omisso medio, și ținând seama că reclamanta a obținut totuși o soluție pe fondul cauzei, pentru a nu-i înrăutăți situația în propria cale de atac, non reformatio in pejus, Curtea urmează a proceda la analiza pe fond a motivelor de recurs. 2. Raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prima formă a OUG nr. 5., formă care nu realizează un tratament protectiv și discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute. Și este așa deoarece, norma juridică aplicabilă la înmatriculare este legea sub imperiul căreia se dispune sau se solicită înmatricularea. Or, în cauză decizia de calcul și stabilire taxei pe poluare a fost emisă la data de (...), așa încât cauza este supusă examinării prin prisma dispozițiilor OUG nr. 5. în varianța inițială. Acest act normativ, respectiv O. 5. (în forma sa inițială) nu este contrar legislației U. E.. Nu se poate omite că în urma notificărilor emise de C. E. către Guvernul României, nu au avut loc consultări pentru alinierea noului act normativ legislației comunitare, astfel încât noua taxă să nu fie contrară acesteia, o primă chestiune fiind atribuirea unei noi calificări juridice acesteia, drept taxă de mediu, care să confere legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul mediului, Comunitatea E. exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar. Totodată, în nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat T. prin aderarea R. B. și R. la U. E., efectele acestei ratificări fiind reglementată de art.148 alin.2 și4 din Constituția R., astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din T. C. E. (actual art. 110 din T. privind funcționarea U. E.) „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. A., art. 90 din Tratat (actual art. 110 din T. privind Funcționarea U. E., versiunea consolidată în urma modificărilor operate prin T. de la L., în vigoare de la 1 decembrie 2009) prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton. Având în vedere cele de mai sus, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la articolul din tratat citat mai sus și la jurisprudența C. de Justiție a C. E., așa încât taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional sau poluatorul plătește. Trebuie notat că din jurisprudența C. de Justiție a U. E. (CJUE) reiese cu pregnanță faptul că normele de interzicere a discriminării cuprinse în art. 90 TCE (art. 110 TFUE) sunt susceptibile să fie aplicate unor autovehicule de ocazie importate într-un stat membru, dacă rezultatul aplicării impozitului în cauză este să facă importarea unor astfel de autovehicule mai puțin atractivă decât achiziționarea unui produs național. De asemenea, este clar că nu orice taxă sau impozit intern ce are ca efect creșterea prețului unor autovehicule de ocazie importate încalcă acest articol. Ca principiu general în materia dreptului U., Curtea reține că nu există nicio dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele (CJUE, cauza Nunes Tadeu C-345/93). Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru impune o taxă autovehiculelor de ocazie importate, articolul 110 TFUE va însemna că regimul fiscal în cauză nu trebuie să discrimineze aceste vehicule prin favorizarea, direct sau indirect, a vehiculelor din acel stat membru. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 1 din O. nr. 5. sunt stabilite coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediuluicare încep cu programe de înnoire a parcului auto național și continuă cu o serie de alte programe în acest domeniu, inclusiv împădurirea terenurilor degradate sau defrișate. În situația în care taxa în cauză are un caracter discriminatoriu, faptul că scopul și rațiunea taxei pot fi, în esență, legate de protecția mediului sau urmăresc să reducă poluarea nu are nicio legătură cu constatarea vreunei încălcări. Măsurile care vizează îmbunătățirea condițiilor de mediu sunt încurajate la nivelul U. Î. acestea nu trebuie adoptate astfel încât să se dea naștere unor discriminări ale produselor importate (Cauza conexată Nadasdi și Nemeth C-290/05 și CF-333/05). Totodată, adoptarea ordonanței a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea relativ redusă a taxei de poluare, așa încât, în baza unei cereri de restituire și a chitanțelor care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe. Așadar, Curtea E. de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărui cuantum crește progresiv, în conformitate cu un criteriu obiectiv (deciziile în cauzele nr. 112/84 Humblot c. Directorului serviciilor fiscale, parag. 12; cauza C-132/88 Con. Comisiei E. c. R. Elene parag. 17). De asemenea, Curtea E. de Justiție a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu, iar în condițiile în care taxa de poluare este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare. Apoi, obiectivul taxei este de protejare a mediului atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon, criteriile care stau la baza taxei având deci un caracter adecvat scopului propus. Principala critică adusă noului sistem de taxare este acea că, în realitate, nu s-a schimbat decât denumirea taxei, sistemul fiind în continuare discriminatoriu față de autovehiculele deja existente în parcul auto național. Sub acest aspect este relevantă decizia C.E.J. în cauza C-345/93 Nunes Tadeu, parag. 20, din care rezultă că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie din import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și în consecință, se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată, incorporată într-un autovehicul național similar. Or, actualul act normativ este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Tot în privința comparație cu autovehiculele deja existent în parcul auto național, Curtea E. de Justiție s-a pronunțat că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art. 90 din T. C. E. nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente, (decizia CEJ în cauzele conexate C-290/05 și 33305 Akoș Nadasdi și Ilona Nemeth parag. 49). Pe de altă parte, este respectat și principiul transparenței, deoarece taxa de poluare este așezată pe baza unor criterii cunoscute de contribuabil prin omologarea de tip, fiind instituite valorile limită pentru încadrarea unui autovehicul în diverse clase de poluare, astfel încât se poate cunoaște pe baza documentelor mașinii, cuantumul posibil al taxei pentru un autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul și-l dorește. Se poate așadar concluziona că O. nr. 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării formulate de reclamant) respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T. C. E.. A., după cum se poate constata, determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prev. în anexa 4 este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului. Cu ocazia calculului taxei, pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterea de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe în condițiile prev. de normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență. Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 8: „(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prev. alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.";. Așadar, atâta timp cât taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autoturismul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate pretinde o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituiri ei. În cauza de față, reclamantului-intimat i-a fost percepută taxa de poluare, iar nu taxa specială de primă înmatriculare, taxă care este apreciată de Curte în conformitate cu exigențele legislației naționale și comunitare, așa încât restituirea ei nu are un temei legal. În fine, critica conform căreia ar exista discriminare între autovehiculele second-hand impuse la taxare și cele care se află deja înmatriculate, trebuie spus că potrivit jurisprudenței CJUE o reglementare națională de introducere a unei noi taxe aplicate la prima înmatriculare a unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru nu încalcă articolul 110 TFUE doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe (cauza conexata Nadasdi și Nemeth parag. 49 și 51). Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vor fi admise ambele recursuri și va fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul P. A. M. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E A dmite recursul declarat de A. F. P. Z., D. G. a F. P. S. și A. F. pentru M., împotriva sentinței civile nr. 3217/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în întregime, în sensul că respinge acțiunea formulată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G REFIER L . U. ANA M. T. R.-R. D. M. T. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...)./Jud.fond.D.D.I.
| ← Decizia civilă nr. 3119/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5454/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
